Adunarea Generală de Alegeri a Asociației Internaționalilor de Rugby – România

ANUNȚ. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 31 și art. 42 din Statutul Asociației Internaționalilor de Rugby (text actualizat în 2011), la data de 24.04.2015 încetează mandatele membrilor actualei conduceri a Asociației, în ultima decadă a lunii aprilie a.c. urmează a fi convocată Adunarea Generală pentru Alegerea unui nou Consiliu Director și a unui nou Cenzor. Convocarea se va face în conformitate cu prevederile art. 25 din Statut și va preciza locul, data și ora de desfășurare a acțiunii, în funcție de facilitățile obținute în cadrul negocierilor în curs. Vom reveni cu precizări. Consiliul Director al...

Premierea celui mai bun rugbyst din anul 2014

Așa cum se cunoaște, miercuri 14 ianuarie 2015, în adunarea comună a membrilor Asociației Internaționalilor de Rugby și ai Clubului Seniorilor, președintele A.I.R. Marin Ionescu, în numele Consiliului Director al Asociației, a anunțat desemnarea jucătorului Otar Turashvili drept cel mai bun rugbyst din România în anul 2014. În cadrul aceleași adunări, s-a stabilit ca domnul Marin Ionescu să înmâneze distincția celui premiat, cu ocazia deplasării la Cluj-Napoca pentru participarea la Ședința Biroului Federal. Ca urmare, în ziua de 24 ianuarie 2015, pe stadionul Cluj Arena, la finalul partidei internaționale dintre Lupii București și Newcastle Falcons, a avut loc momentul festiv al decernării plachetei ce consfințește onoare acordată jucătorului georgian naturalizat român cu drept de joc în echipa națională a României. Alături de placheta ce imortalizează distincția acordată, domnul președinte Marin Ionescu a mai oferit sărbătoritului o cravată și o șapcă cu însemnele Asociației Internaționalilor de Rugby și i-a oferit șansa de a deveni membru al Asociației. Otar Turashvili, vădit emoționat, a mulțumit pentru onoarea acordată și a promis că se va pregăti cât mai bine pentru a-și aduce contribuția la noi victorii ale echipei României. Momentul a fost imortalizat pe film și în 18 fotografii. Redăm, mai jos două dintre acestea, respectiv pe cele pe care le considerăm cele mai expresive în marcarea momentului festiv.   Col. (r) Alexandru Valentin Popescu Secretar General al...

Vasile Soporan – Descoperitorul si slefuitorul de talente

Nu cred că există în lumea rugbyului românesc cineva, care să nu fi auzit de Vasile Soporan și, tocmai de aceea, am dorit să-i dedicăm acest articol cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 72 ani. Vasile Soporan s-a născut la 20 februarie 1943 la Cluj, dar a devenit cunoscut la Brașov, oraș în care, se poate spune, a pus bazele jocului cu balonul oval.  A venit aici cu familia, la o vârstă fragedă, iar primul contact cu rugby-ul l-a avut prin clasa a 3-a, atunci când a primit cadou un balon țuguiat, obiect ciudat, ce a trezit imediat interes în rândul celorlalți copii. Ca să nu mai disturbe liniștea școlii, copiii au fost duși de un binevoitor pe un fost aeroport, unde tânărul Soporan a putut să ia primele lecții de rugby, la doar 10 ani. Ca senior a evoluat la cluburile Olimpia Orașul Stalin, Precizia Săcele, UMT Timișoara, CSM Reșița și Precizia Săcele, formație cu care a promovat în prima divizie. Gândul îi rămăsese însă la Brașov, orașul care îl adoptase fără rezerve, astfel că, în 1969, Vasile Soporan, împreună cu alți entuziaști (și cu sprijinul secretarului UTC Bebe Scurtu), pune bazele formației CFR Brașov, echipă pe care o va antrena vreme de 10 ani. Nu i-a fost deloc ușor, întrucât, ani de zile, nu a primit nici un ajutor, nici măcar de la CFR, deși majoritatea jucătorilor era constituită din salariați ai Căilor Ferate Române. În plus, într-o primă fază, a fost și jucător, și antrenor. Cu excepția unei perioade de doi ani, în care a activat ca arbitru, Vasile Soporan a rămas legat de echipa ceferiștilor,...

LAZĂR RICĂ BOROI (24.04.1953 – 25.01.2015)

Duminică, 25 ianuarie, ne-a părăsit, după o grea suferință, Lazăr Rică Boroi, unul dintre jucători echipei de aur din anii 70 – 80. Lazăr Rică Boroi s-a născut în București, la 24.04.1953, și a început să practice rugbyul la Clubul Sportiv Școlar București sub îndrumarea regretatului antrenor Cornel Munteanu. Încă de la juniori s-a înscris pe linia performanțelor, fiind selecționat în loturile naționale de juniori și tineret, care au participat la Campionatele Europene F.I.R.A. de la Vichy și Casablanca și la meciul amical de tineret cu Franța de la București. La seniori a jucat, mai întâi, în echipa Dinamo București, după care s-a transferat la Farul Constanța revenit apoi la Dinamo. La echipa națională de seniori a debutat în meciul Spania – România 12 – 16 (12 – 6), disputat la Madrid la 04.05.1975. După acest meci s-a stabilit în Franța unde a activat la Toulon și alte echipe divizionare. După încetarea activității sportive, și-a deschis un local cu denumirea Rugby Bar în localitatea Vienne din Franța, iar din 2009 s-a întors în țară, fiind prezent mai mereu pe stadioanele de rugby, la meciurile interne și internaționale. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28.01.2015, în localitatea Joseni, județul Buzău. Comitetul Director al Asociației Internaționalilor de Rugby România transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l...

Memoria documentelor

În cursul anului trecut ne-a parvenit un material din anii 70, care ne-a stârnit interesul. Pe acest document interesant am găsit în subsolul textului următoarele mențiuni: 1979 Editions Rencontre S.A. Lausanne Photo Bedeau – ITS Imprime en Italie 16 265 84 – 13. Astfel că, după toate probabilitățile, este vorba despre un program de meci, distribuit înaintea  meciului Franța – România 30 – 12 (3 – 9), disputat la 02.12.1979 pe stadionul din Montauban. Textul ne arată cam ce știau francezii despre rugbyul românesc la acea dată. Fotografia de pe document a fost realizată la 04.06.1977, pe stadionul Parc des Princes, cu prilejul meciului Franța – România 9 – 6 (6 – 6), organizat pentru sinistrații cutremurului de pământ din acel an (Vrancea 04.03.1977). Gestul francezilor nu ar trebui uitat. Á bon entendeur, salut! Redăm mai jos traducerea textului, însoțită de fotografie. Menționăm faptul că, pe fotografie, numele jucătorilor români Pintea și Dinu au fost scrise greșit, motiv pentru care am tăiat subsolul și am rescris numele tuturor jucătorilor. Ignorați de britanici Înainte de războiul din 1914 – 1918, mulți au fost studenții români veniți să-și facă studiile în Franța… și au descoperit un joc ciudat, pe care le-a plăcut să-l practice între ei, atunci când s-au întors acasă: rugbyul. Iată cum s-a născut competiția în această țară, în 1913, prin intermediul jocurilor școlare, înainte ca să vadă lumina zilei campionatul României la rugby în 1914… cu participarea a trei cluburi, toate trei din București. Și astfel Tennis Club a devenit prima campioană a României! În 1920, România a trimis o echipă națională la Jocurile Interaliate de la Paris,...

Alexandru cel Mare

La optzeci și doi de ani, Alexandru Penciu se ține încă bine. Acum patruzeci și cinci de ani, în decembrie 1969, a fost sosirea sa rocambolescă în Italia. Esența adevărată a sportului Ar trebui să i se ridice un monument președintelui de atunci al Rugby Rovigo, vizionarul avocat Lino Rizzieri, pentru că l-a adus sub culorile roș-albastre pe primul român din istoria Clubului. Pentru a ajunge la noi, în afara celor 1.585 de kilometri de drum, Penciu a trebuit să depășească obstacole insurmontabile, precum birocrația și politica lui Ceaușescu, satrapul care dorea să-l readucă, cu orice preț, în România. Rădăcinile lui Alex: născut în București, maior al Armatei, a trăit pe malurile Dunării Albastre (un eufemism), pentru a se transfera apoi pe cele ale Adige-lui și, în prezent, pe cele ale Ardo-ului, afluent al Piave-lui. Trei râuri fundamentale în viața „necugetată” a unui om de optzeci și doi de ani cu frumoase perspective. Alex își poartă atât de bine anii, încât este legal să-l întrebi: „Ce vrei să fii când vei fi mare?”. Cel mai puternic jucător român al secolului, de neprins în alergare, devastant în explozii și trăgător de elită, nu și-a pierdut strălucirea de altădată. Marțial, cu o privire pătrunzătoare, un fizic uscățiv, o atitudine de atlet în plină activitate, îi place să se plimbe dimineața în Piața Martiri din Belluno. O plimbare sănătoasă devenită obicei pentru a se menține în formă. Și rezultatele se văd. „Este obligatorie și în plus – subliniază – trebuie să avem grijă de noi, nu mai suntem așa tineri”. Surâde la propria glumă și subiectul se mută pe alimentația atletului, care...

Interviu Vasile Constantin-Mao

Invitatul nostru de azi face parte din categoria celor care muncesc, muncesc și roadele le culeg alții! Sau o altă definiție e cea care l-ar plasa pe Vasile Constantin-Mao în breasla descoperitorilor și șlefuitorilor de talente: talente sportive, talente rugbistice în cazul de față. Jucător, antrenor și mai ales pedagog erudit, Mao are ce povesti, trecutul îl recomandă, dar și azi, la 77 de ani, el ar fi pregătit să mai ia o grupă de tineri, să-i perfecționeze și să-i lanseze în lumea bună a sportului cu balonul oval, acolo unde a propulsat cel puțin 35 de nume mari, faimoși internaționali români, din mai multe generații! Am înțeles că mă pot adresa cu apelativul Mao, așa cum sunteți cunoscut de toată lumea… Păi sigur că da, de Mao mă știu toți și n-ai cum să-mi spui domnul Mao, așa că Mao e adresarea perfectă, nu ne formalizăm.   Cine e Mao și de unde până unde această poreclă după numele marelui lider chinez? Prin anii ’50 era în toi criza coreeană, eu și frate-miu mai mare eram elevi la Școala de construcții și aici ne-au venit niște coreeni, băieți simpatici, ne-am obișnuit repede cu ei. Într-o zi, fratele meu a venit la ore cu ochii mici, mici de tot, făcuse o conjunctivită puternică și băieții i-au zis că parcă e un coreean, un chinez, eu ca frate deveneam și eu chinez și m-au botezat Mao, deci am acest apelativ de când mă știu, de peste 60 de ani. Sunt născut pe 7 octombrie 1937 la Plevna, în județul Călărași. Provin dintr-o familie înstărită, am fost 6 copii la părinți,...

Interviu Bobby Durbac despre… Radu Durbac

Acest interviu a apărut pe site-ul SPORTCLASIC în urmă cu un an. Ne-am permis să-l reproducem, cu aprobarea autorului, în aceste zile, întrucât se împlinesc 25 de ani de la sfârșitul tragic al locotenent-colonelului erou Răducu Durbac, legendă a rugbyului românesc. Dumnezeu să-l odihnească! Bobby, e greu să te întreb despre tatăl tău, știu cât îl venerezi și mă gândesc că mai mult de atât nu se mai poate spune nimic… și totuși… vreau să discutăm bărbătește, efectiv vreau să discutăm despre cum ai trăit tu acele zile cumplite din decembrie ‘89 și te întreb și ce ai aflat mai târziu, ce ai aflat că s-a întâmplat? Astea sunt bornele dialogului nostru, între ele o sumedenie de fapte. Le povestești? Încercăm o rememorare?   Continuarea articolului pe link...

25 de ani în slujba rugbyului ca antrenor

Cu ocazia festivității  „Pomului de Crăciun”, pe care R. C. Grivița o organizează anual, a fost felicitat și premiat de club și de Asociația Internaționalilor de Rugby – România, fostul internațional Alexandru Marin – „Bucătaru”, maestru emerit al sportului și antrenor emerit. Alexandru Marin a fost junior la Clubul Sportiv Școlar (antrenori: Anton Groman, Cornel Munteanu și Nicu Vizitiu) și component al echipei naționale de juniori U-19, vicecampioană europeană (C.E. – F.I.R.A., Albi – Franța 1976, antrenori: Alex. Ștef și Vasile Constantin – „Mao”). Timp de 12 ani a jucat numai pentru Grivița, unde a avut ca antrenori pe Radu Demian și Viorel Morariu, fiind coleg de echipă cu internaționali de renume, precum Alexandru Pop, Mihai Țibuleac, Sergiu Bărgăunaș, Constantin Dinu – „Capone”, Corneliu Scarlat, Valeriu Fălcușanu și Ion Simion, alături de care a câștigat 3 cupe ale României și un loc 3 în campionatul primei divizii. În această perioadă a fost selecționat în loturile de tineret, al României B și al primei reprezentative, strângând peste 30 de selecții, un titlu de campion European F.I.R.A. la seniori și o participare la prima Cupă Mondială, în 1987. Și-a început activitatea de antrenor în cadrul Clubului Grivița în anul 1989, înființând primele echipe de copii, mai precis cele de rugby în 8, 10 și 12. În scurt timp, echipele de copii R. C. Grivița, conduse de el, alături de foștii colegi Constantin Tudor, Mihai Mirea, Constantin Calafeteanu și Ovidiu Cârcei, încep să câștige campionatele A.M.R.B., dar și diferite turnee zonale și criterii. Este desemnat ca antrenor al loturilor de copii A.M.R.B., alături de Laurențiu Codoi, Toma Iorga și Adrian Tomescu, cu...

Stafeta generatiilor rugbystice

Au trecut anii, lăsând în urma lor amintiri, însă multe s-au șters și nu mai pot fi  reeditate, creând un gol între generații. Eu am fost un jucător de rugby din generația mai veche  1963-1976. Astăzi, jumătate sunt pensionari, iar cealaltă jumătate sunt dincolo de timp. Generațiile se schimbă într-un ritm, pe care nu-l poți împiedica, însă lipsește legătura dintre ele. Tribunele stadioanelor la meciurile de rugby sunt populate de tineri, fete și băieți, si este un lucru foarte bun, dar lipsesc seniorii, aceia ce au adus culoare, pasiune, dăruire și continuitate în  rugbyul autohton. Este o mare enigmă de ce nu există o legătură între generații! Am să încercă cu  mijloace modeste, o explicație. Trebuie să recunoaștem că jocul de rugby a evoluat foarte mult, însă regulile de joc nu s-au schimbat substanțial. Cauza rupturii între generații este de ordin psihologic, economic, educațional și sub imperiul influențelor externe. Din punct de vedere psihologic, oamenii nu mai trăiesc cu intensitate bucuriile vieții, nu se mai mulțumesc cu puțin și este normal. De fiecare data vor mai mult (material): casă, mașină, concedii în stațiuni luxoase, conturi în bănci etc. De fapt ce este trăirea psihologica?  “Este trăirea exterioara a lumii interioare”.  Adică exteriorizezi ceea ce simți în interiorul tău. Rugby-ul a devenit sport profesionist,  câștigurile materiale sunt mai mari, nu mai ai grija  zilei de mâine și pentru că îți satisfaci anumite cerințe materiale, neglijezi latura spirituală și educațională. În generația mea era o emulație  extraordinară: cine era cel mai bun student, care era cea mai buna facultate, fapt ce te determina să nu rămâi  ultimul din echipă. Dar societatea...

Evocare pentru Rugby

Este copleșitor când privești în stânga sau dreapta. Vezi valențe și simboluri. Când ridici privirea, întâlnești seniori  doctori, ingineri, profesori, diplomați, care au făcut cinste rugbyului, dar și vieții sociale și publice. Eu am venit din lumea boxului la rugby și am fost ajutat să urc scara ierarhiei valorice. O nepoțică m-a întrebat ce asemănare este între rugby și box . I-am răspuns: amândouă creează caractere puternice, te învață să respecți adversarul, îți dau încredere în tine, te disciplinează, te învață să fii răbdător, te învață ce este greul și cum să-l învingi, să conștientizezi ce-i  dăruirea, ce însemnează să fii umilit și să ignori. Și toate astea le-am trăit pe viu. Contactele fizice în rugby sau în box nu dor, dar te sleiesc de putere, îți iau suflul. Dorești într-o clipă să te lași, iar în cealaltă să continui. Este un joc al negației și al speranței. Și toate acestea se termină, dar nu ai vrea să se întâmple niciodată. Aceste sentimente le-am trăit fiecare dintre noi, indiferent de scara ierarhică la care am activat. Cu peste 100 de ani în urmă, s-a jucat primul meci în țara noastră al  celui mai frumos sport din lume, rugbyul, o emanație a Spiritului Divin, care a creat Corola de minuni a lumii. Oamenii au luat din ea rugbyul, l-au șlefuit ca pe un diamant, iar fațetele lui reflectă culoare, suplețe fizică și psihică, normele morale și sociale ale generațiilor de rugbyști. Și astfel, fiecare dintre generațiile de rugbyști din această sală și-au adus contribuția, punând fiecare câte-o cărămidă la temelia  Panteonului rugbystic  Arcul de Triumf. Trecerea timpului ne face să...

Adunarea Generală de bilanț a Asociației Internaționalilor de Rugby

ANUNȚ   Adunarea Generală de bilanț a Asociației Internaționalilor de Rugby – România va avea loc marți 16.12.2014 orele 11.00 în sala de ședințe a Federației Române de Rugby și va avea următoarea ordine de zi: Prezentarea raportul de activitate al președintelui A.I.R. pe perioada 18.12 2013 – 16.12.2014, raport care include analiza financiar-contabilă, realizarea principalelor obiective ale Consiliului Director, participarea conducerii A.I.R. la diverse acțiuni specifice și analiza stadiului încasării cotizațiilor. Luări de cuvânt pe marginea raportului de activitate, sugestii, propuneri, diverse. Aprobarea raportului de activitate și descărcarea de gestiune a președintelui pentru perioada la care se referă raportul. Diverse comunicări. Repriza a III-a.  Comitetul Director al...

Aniversarea lui Penciu – Și Italia ar trebui să-i sărbătorească faptele

Alex Penciu a împlinit 82 de ani. Românul i-a sărbătorit cu modestia ce-l caracterizează, în casa sa din Belluno, de pe malul râului Ardo. Dar cu totul altfel de manifestări ar merita sărbătorit acest „țigan” extraordinar, care a decis să-și transplanteze rădăcinile în Italia, acum mai bine de 30 de ani. Cu un instinct extraordinar, înzestrat cu un stâng fin și un drop elegant, Penciu nu a fost doar unul dintre străinii cei mai buni care au jucat vreodată în campionatul nostru și un mit al rugbyului românesc, ci și un campion absolut la vârful scenei internaționale a anilor ’60. Cât de mare? Englezii nu au ezitat să-l boteze Alexandru cel Mare, atunci când, în 1955, l-au admirat într-un turneu cu echipa națională. Swansea, Cardiff, Bristol și Harlequins: o victorie, două egaluri și o înfrângere. Ovații în delir ale celor 60.000 de spectatori de pe Arms Park, iar în presa britanică o comparație cu legendarul Bob Scott din All Blacks. Cu nimic mai prejos decât legendele rugbyului francez, și pentru că, între 1960 și 1963, „les Bleus”, care câștigau în mod regulat „Turneul celor 5 Națiuni”, nu au reușit niciodată să bată România lui Penciu, Viorel Morariu și Radu Demian. Și era Franța fraților Boniface. Prima victorie a fost la București, în 1960, în fața a 50.000 de spectatori (11 – 5) cu 2 drop-uri și o transformare ale lui Alex). Anul următor, un egal (5 – 5) la Bayonne, apoi, la 11 noiembrie 1962, un nou succes la București (3 – 0), decis de piciorul lui Penciu. În fine, în decembrie 1963, un 6 – 6 la Toulouse....

IN MEMORIAM – Paul Ciobanelu

O veste de ultimă oră a îndurerat lumea rugbyului la 12 noiembrie 2014. Paul Ciobănelu a încetat din viață, după o grea și îndelungată suferință, la numai 75 de ani. Încă o dată soarta a fost nedreaptă cu acest OM de CARACTER inegalabil. Am scris om și caracter cu majuscule și oricine l-a cunoscut pe acest lord al rugbyului românesc și mondial ne poate susține în această afirmație. Paul Ciobănelu a salvat vieți și a ușurat suferința altor oameni loviți de soartă ca și el. O scurtă biografie a lui Paul Ciobănelu ne va da posibilitatea să vedem mai clar unde se plasează acesta în galeria marilor români. S-a născut și a copilărit în Rahova. Tatăl său a murit pe frontul de Est când el avea 4 ani, iar mama încerca singură să țină o casă grea. A urmat școala primară în cartier, dovedind reale aptitudini pentru fizică și matematică, drept care este admis, fără examen, la liceul “Mihai Eminescu”. Ca sportiv a încercat fotbalul, dar nu s-a putut acomoda cu lumea pestriță și vulgară din jurul acestui sport. În 1957, un prieten, Puiu Niculescu, jucător la Progresul, îl duce la un trial de rugby organizat de CCA, echipă ce suferea din cauza epurărilor politice din armată. Este primit în echipă și Petre Cosmănescu îi va fi primul antrenor. Datorită vitezei sale remarcabile va juca aripă, de la început, atât la Steaua, cât și la echipele naționale de tineret și, ulterior, de seniori. Elevul studios nu se dezminte, dă examen și intră la Institutul Politehnic, dovedind o inteligență cu mult peste medie. După antrenamente și meciuri se refugia în...

Alături de Petre Mitu

Petre Mitu, „Pia” – așa cum îl cheamă cei apropiați, a fost și este un jucător emblematic pentru generația rugbystică de la cumpăna mileniilor II și III. Născut la 22.03.1977 în București, „Pia” este un produs 100% al lui „Cioc”, sufletistul urmaș al Marianei Lucescu, pe numele său adevărat Dumitru Sterian. Plecat de la înalta școală a lui „Cioc”, un astfel de rugbyst, dotat cu o inteligență vie și remarcabile calități fizice (1,75 m și 83 kg), nu putea să nu ajungă demi de mêlée în echipa națională a României. Mai întâi în cea de juniori, cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Juniori din 1996. Trecut la seniori, a continuat seria rezultatelor remarcabile. La 30.08.1997, pe stadionul Wrexham, a jucat pentru prima oară în echipa națională de seniori, împotriva Țării Galilor. Pentru el momentul de vârf al carierei de rugbyst s-a înregistrat în 1999, atunci când a participat la Cupa Mondială disputată în Marea Britanie și Franța. Cu acest prilej Petre Mitu a fost titular în toate cele trei meciuri disputate la Belfast și Dublin de către România, înscriind și cele mai multe puncte pentru echipa noastră (25 din 50, respectiv 7 lovituri de pedeapsă și 2 transformări). Din păcate, o accidentare serioasă nu i-a mai permis să participe și la Cupa Mondială din anul 2003, din Australia. Până în anul 2009, „Pia” a strâns 41 de selecții în echipa națională a României, iar în perioada 2001 – 2002 a purtat de 4 ori banderola de căpitan al acesteia. De-a lungul carierei a activat la următoarele cluburi: Gloria, Steaua, Stade Aurillacois, F.C. Grenoble, Stade...

Interviu Alexandru Rădulescu “Răgălie”

Acest interviu este unul puțin atipic, ieșim ușor din zona sobrietății caracteristică site-ului nostru, pentru că personajul de față nu este nici el cel mai sobru om de pe pământ, e însă foarte sincer și pus permanent pe glume, unele acide, altele bine țintite, nu menajează pe nimeni, dar cel mai important lucru e că avem de-a face cu un fost mare sportiv al României, singurul rugbyst de la noi care a fost inclus într-un top ten mondial, marcator de eseuri spectaculoase împotriva Franței, Scoției sau Italiei, Sandu Rădulescu “Ragalie” a contribuit alături de iluștrii săi colegi la marile succese ale rugby-ului din deceniile trecute. Continuarea articolului pe link...

“Vulturul” rugby-ului românesc!

  Printre “Stejarii” balonului oval, zborul peste ani al unicului “Vultur” rămâne un capitol aparte, fermecător în peisajul rugby-ului din România. E vorba despre Dodo Muntean, taloneur la Națională, poate cel mai bun din istorie pe acest post, jucător tehnic, rapid, cu decizii la limita “timpului de gândire”, decizii  juste de cele mai multe ori, imprevizibil și agresiv ca un… Vultur! Evoluțiile lui la Steaua și Națională se întind pe aproape 20 de ani, sunt anii când am fost foarte respectați în Europa și în lume, anii ’70 și ’80 sunt considerați cei mai frumoși ani din istoria rugby-ului de la noi.   Continuarea articolului pe link...

DUMITRU MUȘAT (22.09.1950 – 14.08.2014)

Joi, 14 august, ne-a părăsit prematur Dumitru Mușat, personalitate marcantă a rugbyului  românesc, de trei ori campion național (cu echipa Farul Constanța), în edițiile 1974/1975, 1975/1976, 1977/1978 și de două ori campion european (cu echipa națională a României), în edițiile1974/1975, 1976/1977. Născut la 22.09.1950 în Vărăști, județul Giurgiu, Titi Mușat a venit de tânăr în București, pentru a urma cursurile Școlii Profesionale a Uzinelor Republica. Aici a și fost selecționat pentru rugby de către renumitul antrenor prof. Mihai Naca, pe care l-a urmat toata viața. Profesorul Naca l-a pregătit, la început, în cadrul clubului Metalul București, devenit ulterior Gloria București. În 1974, urmându-și mentorul, s-a mutat la Constanța, unde s-a și transferat în cadrul clubului Farul, club la care a activat până la retragerea sa din activitate. Astfel, momentele sale de glorie le-a trăit în cadrul celui mai iubit club al litoralului, cu care a cucerit titlul de campion național de trei ori. Reputații antrenori ai echipei naționale, prof. Valeriu Irimescu și col. Petre Cosmănescu, nu puteau trece cu vederea noua valoare a clubului de la malul mării și l-au chemat în lotul antrenat de ei la acea vreme. Aceasta a fost calea ieșirii în lume, de 10 ori, sub culorile României. Primul său meci jucat în tricoul echipei naționale a avut loc, la 19.05.1974, la Timișoara, meci în care românii au învins Spania cu 20 – 9. Ultimul său meci pentru România s-a jucat, în 1980, în orașul care l-a adoptat, Constanța, și a înregistra scorul de 41 – 11 împotriva echipei Marocului. Între cele două date de referință, în activitatea internațională mai putem remarca și participarea sa...

Interviu exclusiv Alexandru Penciu

Ce face azi, la 82 de ani, cel mai bun fundaș din rugby-ul românesc? De mai bine de 40 de ani sunt stabilit în Italia, am jucat rugby aici, am antrenat și azi sunt încă activ și mă ocup cu selecția copiilor în școlile din Belluno, ajutându-i cu sfaturi și pe cei cu probleme locomotorii. Îmi place să lucrez cu tinerii, le respect personalitatea, le las fantezia, nu-i opresc din entuziasmul lor, dar îi și disciplinez. Lucrez individual cu tinerii, sunt chemat la cluburi și fac pregătire specifică. Azi, am 3 jucători formați de mine care sunt în echipa națională de juniori a Italiei. Tricoul meu cu numărul 15, de la ultimul meci cu Franța, l-am dat unuia dintre ei. Continuarea articolului pe link...

La Aniversarea Campionilor Europeni

În zilele de 13 și 14 iunie 2014 lumea rugbystică din România a aniversat, alături de jucătorii și corpul tehnic al R.C. Grivița, 50 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, după o dispută fulminantă cu celebra echipă Stade Montois, în care evolua mai bine de o jumătate din primul XV al Cocoșului Galic, printre care cunoscuții Benoit Dauga, Jean Baptiste Amestoy, Christian Darrouy, Pierre Cazals, frații Allain și Andre Caillou, și celebrii frați Andre și Guy Boniface. Dintre cei 15 „luptători grivițeni” de atunci mai sunt în viață 10, dar la festivități au participat doar 7, respectiv Radu Demian, Mircea Iliescu, Viorel Morariu, Ioan Teodorescu, Gheorghe Dragomirescu Rahtopol (împrumutat de la Dinamo), Irimescu Valeriu și Costel Stănescu, pe care îi puteți regăsi în fotografiile de mai jos. Nu au putut participa la manifestările prilejuite de aniversare: Mircea Rusu, aflat în concediu în străinătate; Lică Balcan, stabilit în Germania; precum și Dan Stoenescu, internat într-un cămin de bătrâni. Ne-au părăsit și le ducem dorul: Mihai Oblemenco, Teodor Rădulescu, Dan Grigoriu, Mircea Manole și Mihai Wusek. Celebrarea momentului festiv s-a desfășurat în două etape. Pe stadionul Arcul de Triumf, în ziua de 13 iunie, în pauza dintre meciurile Irlanda – Rusia și România – Uruguay, din cadrul IRB Nations Cup, Alin Petrache, președintele C.O.S.R. și fost președinte F.R.R., asistat de Florinel Matei, secretar general al F.R.R., și Marin Alexandru, membru în Consiliul Director A.I.R. a înmânat, în aplauzele publicului prezent, o serie de distincții celor șape veterani prezenți la eveniment. Astfel, din partea F.F.R. au fost înmânate diplome de excelență și exemplare ale broșurii omagiale redactate de Traian Moldoveanu;...

S-a stins din viață Dimitrie Callimachi

Zilele trecute, rugbyul românesc a mai pierdut un destoinic slujitor al său. Născut în 1927, la București, Dimitrie Callimachi a fost condus pe ultimul drum, marți, de rude, prieteni și apropiați ai balonului oval. Și-a făcut debutul în rugby la mijlocul secolului trecut, jucând pentru Locomotiva CFR și CSU București. Absolvent al Facultății de Drept, Dimitrie Callimachi a debutat mai apoi ca ziarist sportiv. Cea mai mare parte a activității sale în presă (1953-1989) este legată de cotidianul ”Sportul popular”, devenit mai apoi ”Sportul”, actuala ”Gazeta sporturilor”. În tot acest timp, a fost șeful rubricii rugby, dar a scris și despre alte sporturi, îndeosebi hochei pe gheață. Din 1958, a ocupat și funcția de secretar general de redacție la revista lunară ”Sport”. A colaborat cu publicații străine, fiind corespondent al cotidianului francez „l’Equipe”. De asemenea, a publicat și cărți de beletristica, cu subiecte inspirate din sport, îndeosebi din rugby. A redactat programele unor meciuri internaționale disputate în țara noastră. În 1969, a participat ca lector la Academia Olimpică de la Olympia (Grecia). Între 1990 și 1992, a fost șeful Comisiei de Presă și Propagandă din cadrul Federației Române de Rugby. A făcut parte din Asociația Presei Sportive din România, precum și din Asociația Internațională a Presei Sportive. Anul trecut, a primit o diplomă de merit din partea FRR la gala ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la disputarea primului meci oficial de rugby în țara noastră.     Articol preluat de pe site-ul Federației Române de...

MARIN CRISTEA (27.07.1934 – 07.05.2014)

  Miercuri, 7 mai, ne-a părăsit, după o grea suferință, Marin Cristea, unul dintre împătimiți rugbyului românesc, personalitate de o mare valoare umană, care, din importantele funcții deținute de-a lungul vieții sale, a sărit mereu să sprijine mișcarea rugbystică din țara noastră. Marin Cristea s-a născut la 27.07.1934 în comuna Pietrele din județul Giurgiu. Pornit de jos, a urcat prin muncă asiduă treptele pregătirii profesionale, ajungând să îndeplinească funcții de mare răspundere, atât înainte, cât și după Revoluția din decembrie 1989. După ce a absolvit, în anul 1956, cu diplomă de inginer, Facultatea de Construcții de Mașini din cadrul Institutului Politehnic București, a pornit hotărât în viață, ajungând până la rangul de Adjunct al Ministrului Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții, respectiv Secretar de Stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. Faptul că a deținut funcții ministeriale  timp de 20 de ani (1976 – 1996), sub două regimuri politice diferite, ne dă o imagine clară a dimensiunii profesionale a acestui om de excepție. De asemenea, a fost parlamentar P.D.S.R. în două legislaturi, în perioada 1996 – 2001, fiind și membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Pentru o perioadă a deținut și funcția de președinte al Organizației P.D.S.R. din județul Giurgiu. Ca rugbyst, a debutat în anul 1952 în cadrul clubului Știința București, sub bagheta antrenorului Gusti Fanella, unde a rămas până în 1957, când s-a transferat la clubul Gloria (numit o perioadă Metalul București), pentru o primă perioadă de 6 ani. Urmează un intermezzo provincial, fiind transferat cu serviciul în regiunea Constanța (ulterior județul Constanța), perioadă în care participă la înființarea clubului Cimentul Medgidia, la care va...

La mulți ani, Mihai Cojocaru!

La sfârșitul acestei luni, Mihai Cojocaru, pentru prieteni Clara, urmează să împlinească venerabila vârstă de 82 de ani. Spunem o vârstă venerabilă, dar nimic din omul Clara nu trădează acest lucru. Veșnic activ, chiar prea activ, el este pentru noi un model și o permanentă sursă de energie.

ANUNȚ

  Adunarea Generală de bilanț a Asociației Internaționalilor de Rugby – România va avea loc miercuri 18.12.2013 orele 11.00 în sala de ședințe a Federației Române de Rugby și va avea următoarea ordine de zi: Prezentarea raportul de activitate al președintelui A.I.R. pe perioada 10.11 2012 – 18.12.2013, raport care include analiza financiar-contabilă, realizarea principalelor obiective ale Consiliului Director, participarea conducerii A.I.R. la diverse acțiuni specifice și analiza stadiului încasării cotizațiilor. Luări de cuvânt pe marginea raportului de activitate, sugestii, propuneri, diverse. Aprobarea raportului de activitate și descărcarea de gestiune a președintelui pentru perioada la care se referă raportul. Diverse comunicări. Repriza a III-a. Comitetul Director al...

100 de ani de rugby în Romania

  100 de ani de rugby în România, aniversați de FRR (articol preluat de pe site-ul F.R.R.) 24.09.2013 INTERN 100 de ani de rugby în Romania. Luni seara, la sala de conferințe a COSR, sub auspiciile Federației Romane de Rugby, a avut loc un eveniment special, dedicat împlinirii a 100 de ani de la disputarea primului meci oficial în Romania. La această manifestare s-a lansat și cartea “100 de ani de rugby în Romania”, volum colectiv care surprinde în secvențe succinte, cele mai importante momente ale balonului oval de pe plaiurile carpato-danubiano-pontice. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Alin Petrache, președintele FRR, Octavian Morariu, președintele FIRA-AER, Lucian Lorin, Director de Comunicare și Marketing al FRR, cât și cei cinci autori ai cărții: Cristian Frisk, Marian Burlacu, Constantin Zamfir, Marius Raczek și Mihai Cojocaru. Profitând de ocazia specială, FRR a stabilit și XV-le de aur al rugby-ului românesc. Cei incluși în cea mai bună garnitură a tuturor timpurilor au primit drept cadou un portret în creion, o diploma și o carte centenară. În afara celor nominalizați, pe fiecare post în parte a fost desemnat un Top 10, rugbiștii de legendă fiind și ei premiați aseară. Mai jos regăsiți lista distincțiilor acordate la atingerea limitei secolului oval. Echipa de aur: 1. Dinu Constantin – cel mai bun  pilier stânga din istorie 2. Muntean Mircea – cel mai bun taloner din istorie 3. Pârcălăbescu Gheorghe – cel  mai bun pilier dreapta din istorie 4. Ionescu Marin – cel mai bun jucător de linia a II-a stânga din istorie 5. Dumitru Gheorghe – cel mai bun jucător de linia a II-a dreapta din istorie 6. Murariu...

Alexandru Penciu in presa italiana

  Fostul „Pușcaș” Alex Penciu analizează momentul echipei Rugby Rovigo Delta   (traducere a unui articol preluat de pe site-ul www.rovigooggi.it)   Este doar o problemă de cifre!   Trecerea de porțile stadionului Battaglini este ca o reîntoarcere în trecut, la fostele fapte de glorie, atunci când lua în mâinile sale echipa roș-albastră. „Țiganul”, cu sacou și cravată, a rămas același de altă dată. Afabil, glumeț și precis în evaluări, îndeamnă „Pușcașii” spre acel tricolor, care le lipsește de mulți ani. Iată analiza momentului.   Rovigo – „Este un XV mare și toți consideră că vor ajunge în finală. Și între noi fie vorba, poate deveni realitate un vis pe care atâția îl așteaptă de la acel îndepărtat 1990 de la Brescia. Cifrele o arată clar, 16 victorii din 18 meciuri (2 pierdute în deplasare), cel mai bun atac cu 504 puncte înscrise și cea mai impenetrabilă apărare cu 207 primite. Există un fel de gol între ei și urmăritori, indiciu că XV-le lui Polla Roux stă bine. Trebuie să ajungă în faza finală.” Analiza lui Penciu este impecabilă. „Sunt optimist, dar în primul rând sunt realist. Am văzut câteva partide, inclusiv derbiul cu Petrarca și a spune că am rămas surprins de evoluția roș-albaștrilor este un eufemism. Prin unele faze mi-au amintit de derbiurile din vremea mea, când în teren se arunca totul, inima și sudoarea. Iată de ce consider că roș-albaștri sunt în măsură să atingă obiectivul la care aspiră Polla Roux. S-a strecurat tiptil și a știut să implice jucătorii în program, făcându-se apreciat de întregul personal și de conducere: merită nota opt.” Între timp a...

Gheorghe Huștiu (14.09.1941 – 25.10.2013)

  Puiu sau Grecu   Vineri, 25 octombrie, ne-a părăsit, în urma unui tragic accident, Puiu Huștiu, unul dintre împătimiți rugbyului românesc. Gheorghe Huștiu, pentru prieteni Puiu sau Grecu, s-a născut la 14.09.1941 în Adjud, dar s-a mutat în București la o vârstă fragedă, începând clasele primare în capitală. Clasele a noua și a zecea de liceu le-a urmat la „Aurel Vlaicu” și astfel nu mai trebuie să căutăm în altă parte explicații pentru atracția sa spre rugby, deși a practicat și alte sporturi, printre care atletismul și fotbalul (la Rapid, alături de Dan Coe și Mircea Rădulescu). Despărțirea de aceste sporturi și legarea definitivă de rugby le datorează, așa cum singur mărturisea, lui Valeriu Irimescu, de care l-a legat o strânsă prietenie. Primele echipe la care a jucat au fost Grivița (antrenor Tudor Gheorghe – Ahoe) și Minerul (antrenor Alexandru Kuki Carnabel). La Minerul a atins, ca jucător, vârful de carieră, atunci când echipa sa s-a situat pe locul III în prima divizie a țării, în anul 1959. Tot în această perioadă (1958 – 1959), Puiu a participat la câteva trialuri ale echipei naționale de juniori. Activitatea sa rugbystică a suferit o întrerupere în perioada în care a urmat cursurile Școlii Militare de Aviație la Boboc și Ianca. Revenit în viața civilă Puiu a fost admis la Academia de Studii Economice și s-a integrat imediat în echipa A.S.E., antrenată la acea vreme de către regretatul Bebe Manoileanu. Pentru scurte perioade de timp, s-a transferat și a activat la Aeronautica, Sportul Studențesc și Rapid, dar, în final, a revenit A.S.E., unde a jucat până la încheierea carierei sale de...

VICTOR H. GUȚU la 90 de ani

  S-a născut în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, la data de 14.07.1923. Este de profesie inginer, absolvind Cum Laude, în 1947, Politehnica din București – Facultatea de Construcții. Din anul 1975 deține titlul de doctor inginer al Institutului Politehnic Gheorghe Asachi din Iași. A lucrat în producție în cadrul Institutului de Proiectare a Orașelor și Amenajarea Teritoriului (54 de ani), devenind șeful Departamentului de Lucrări Inginerești. În paralel a fost profesor asociat la Institutul de Construcții București, Catedra de Drumuri (38 de ani cumul). Remarcabil polisportiv, a practicat atletismul (5 ani) și a jucat rugby (30 de ani), hochei pe gheață (20 de ani) și polo (10 ani). Inițierea în sport și-a făcut-o la Clubul Universitatea Cluj, unde a excelat în alergările de semifond și cros. Tot la Cluj a câștigat titlul de campion școlar la hochei pe gheață (cu liceul Gheorghe Barițiu) în anii 1938 și 1939. Refugiat la București în 1940, practică, în continuare, atletismul la cluburile Stadiul Român și Victoria, joacă hochei și câștigă, din nou, titlul de campion școlar cu liceul Gheorghe Lazăr în 1941, iar în 1942 iese vicecampion pe capitală. Mai obține un titlu de campion al Școlilor Militare „în plin război” cu Politehnica în 1944 (Cupa col. Bengescu). A jucat hochei pentru cluburile Politehnica, Universitatea București, Spartac Bere Rahova, Tarom, Rezervele de Muncă și Victoria. În timpul verilor 1941 – 1948 a fost jucător de polo la cluburile Liga Navală Română și Telefoane București. Marea sa pasiune a fost însă rugbyul, unde, în perioada 1940 – 1970, a evoluat la cluburile studențești sau sindicale Tenis Club Român, Politehnica, Viforul Dacia, C.A.M.,...