Întemeietorul unei dinastii – Cristache Mitrea

CristacheMitreaS-a născut la 27 februarie 1949 în București. Și-a petrecut copilăria în locul cel mai propice pentru a se lega pe viață de balonul oval, adică lângă fosta groapă a lui Oatu, devenită Parcul Copilului, leagănul rugbyului grivițean.

Nu este de mirare că febra sportului dintre buturi l-a atins la vârsta de numai 6 ani. Era în 1955, atunci când inegalabilul Gică Pârcălăbescu l-a pus să alerge, alături de alți copii de vârsta lui, până la poarta stadionului și înapoi. Cristache a fost cel mai rapid. Ca urmare, a fost selecționat pentru echipa de copii…. a Rapidului.

De aici a fost promovat la echipele de juniori ale Griviței, trecând prin mâinile unor alți antrenori celebri, precum Milică Constantin, Titi Cocor și Tudor George – Ahoe.

Și tocmai atunci când se părea că i se deschide în față un viitor precis calat pe rugby, sirenele lansate de antrenorul Gheorghe Stăniciu l-au deviat spre atletism, unde s-a specializat pe probele de aruncări (greutate, disc, suliță). Era elev la Liceul cu Program Sportiv București și nu a putut să se abată de la direcția pe care i-o indicau profesorii săi.

Situația s-a schimbat în perioada în care a devenit student la Institutul de Educație Fizică și Sport București, când a trebuit să decidă ce specializare alege și a ales…. Rugby. În același an al admiterii la ICEFS, a reînceput să și joace în echipa Institutului, specializându-se pe postul de linia a II-a, avându-l ca antrenor pe neuitatul René Chiriac.

În 1973, la terminarea studiilor universitare a primit repartiție la Grupul Școlar CFR Buzău și, în mod normal, s-a transferat la Constructorul Buzău, devenită ulterior Contactoare Buzău. Și aici a dat peste un antrenor de excepție, respectiv prințul Șerban (Bani) Ghica. Tot la Buzău a mai avut ca antrenori pe Dorin Papanaga, Alexandru Ionescu – Bizonul și Titi Ionescu – Crapul.

După cutremurul din 1977 a pus capăt activității competiționale, transferându-se ca antrenor la Clubul Sportiv Școlar „Triumf” – București, alături de Pericle Colimitra.

În perioada în care a fost antrenor la Buzău și la București s-a remarcat prin promovare a numeroși tineri rugbyști. Astfel, la loturile naționale de juniori și seniori a promovat tineri precum Ion Gheorghe, Dumitru Marian sau Tudor Constantin, iar la cluburile de seniori a promovat jucători juniori precum Andronic Ștefan, Chiriță Constantin, Ciobică Titi, Florescu Cornel, Duma Silviu, Bădăluță Constantin, Toncea Silviu sau Bârlădeanu Constantin. La aceste promovări a contribuit în mare măsură și colegul și prietenul său Pericle Colimitra. Pentru activitatea în rândul copiilor și juniorilor a fost distins cu titlul de antrenor emerit.

Începând cu data de 7 ianuarie 1986 Cristache Mitrea trece în tabăra conducătorilor sportului românesc, iar prima funcție este cea de Secretar General al Federației Române de Rugby, devenind și membru în Biroul Federal al F.R.R. Va rămâne membru în Biroul Federal până în anul 2004, iar Secretar General până în 1990. Dintre realizările sale în slujba rugbyului românesc menționăm doar una, de mare curaj, cu care s-au împăunat însă alții. În anul 1987, atunci când s-a organizat prima Cupă Mondială la Rugby, României i s-a cerut să adere la I.R.B., pentru a putea participa. Mulți s-au lăudat ulterior că ar fi fost autorii acestei aderări, cu sfidarea și împotriva deciziilor puterii comuniste, dar realitatea este una singură: cererea de aderare, adusă de Viorel Morariu (care nu mai era președinte F.R.R.), a fost semnată de Dumitru Mihalache – Meche, antrenorul federal, și Cristache Mitrea, secretarul general al F.R.R., pe colțul unei mese din Barul Katanga, departe de ochii C.N.E.F.S. și ai organelor P.C.R., care ar fi vrut ca astfel de documente să fie aprobate, mai întâi, de către Ceaușescu. Un merit deosebit l-a avut și Chris Thau, cel care a dus, personal, la Londra acel document de maximă importanță pentru rugbyul românesc. La Cupa Mondială din acel an Cristache Mitrea nu a mai fost însă prezent, președintele F.R.R. apreciind că delegația este suficient de reprezentativă și fără el.

Deși rămâne membru în Biroul Federal al F.R.R., trece în Ministerul Sportului pe funcția de șef de serviciu, până în 2006. Nu uită nici un moment rugbyul românesc, deși în perioada 2006 – 2009 îndeplinește funcția de Secretar General al Federației Române de Patinaj. Ca dovadă a atașamentului său pentru sportul cu balonul oval, în 2001 înființează Asociația Municipală de Rugby – București, conducând această organizație ca președinte fondator până în 2005, când este înlocuit, samavolnic, de către o persoană al cărui nume nu dorim să-l menționăm (nomina odiosa – conform Ovidiu, Heroides, XII, 54), persoană care, în patru ani de mandat, nu a reușit niciodată să prezinte un bilanț financiar al A.M.R.B., dar care a „reușit” să reducă cele 57 de echipe afiliate în 2001, la mai puțin de 15 în 2009.

Aici am vrea să menționăm și faptul că a însoțit echipa României la Tbilisi în 2000, atunci când România a reușit să învingă Georgia cu scorul de 23 – 20.

Continuă să lucreze în Ministerul Tineretului și Sportului până în 2013 ca inspector de specialitate, dar o boală neiertătoare îl afectează profund, obligându-l să se pensioneze pe caz de boală în 2013, după ce îi fusese amputat un picior. Rămâne alături de rugbyul românesc și după pensionare, iar dovada o constituie fotografia de mai sus, realizată cu prilejul aniversării a 100 de ani de rugby în România. Pentru întreaga sa activitate a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul Meritul Sportiv, clasa a II-a.

Altcineva s-ar fi oprit aici cu prezentarea lui Cristache Mitrea, dar noi am intitulat acest material: „Întemeietorul unei dinastii” și aceasta considerăm că este, poate, cea mai mare realizare a lui. Dinastia Mitrea în rugbyul românesc a ajuns deja la a treia generație. Cei doi fii, Daniel și Ștefan, sunt și ei personalități ale rugbyului din țara noastră. Daniel Mitrea (născut în 1974) este, de ani buni, antrenorul federal al F.R.R., iar Ștefan Mitrea (născut în 1978) activeaza in nu mai puțin de trei departamente ale Federației.

Nu este cazul să ne oprim aici. Cineva a spus, cândva, că pentru noi, oamenii, cea mai mare realizare sunt copiii și asta este situația și în „dinastia” Mitrea. Ștefan Mitrea are doi fii, Filip (6 ani) și Anton (9 ani), ambii la Școala de Rugby „Șoimii” – București. Daniel Mitrea are și el doi fii, Tudor (10 ani), elev la Școala de Rugby „Șoimii” – București, și Andrei (17 ani), la Centrul de Excelență din Baia Mare. Iată o adevărată dinastie, unică în analele rugbyului din România – trei generații de rugbyști in slujba rugbyului romanesc. Чево вам больше? (Ce mai vreți? – Alexandr Pușkin, Evghenii Oneghin).

La mulți ani, dinastiei Mitrea!