La Mulți Ani, Mircea Rusu!

 
Luni 29 iulie 2013 Mircea Rusu împlinește venerabila vârstă de 80 de ani. O vârstă rotundă, o vârstă a împlinirilor și a bilanțurilor pozitive.

Mircea Rusu

Mircea Rusu în intimitatea sa clujeană

O vârstă la care toată lumea te admiră și, uneori, te cam invidiază. O vârstă pe care sărbătoritul nostru nu o arată, deși viața sa nu a fost mereu un urcuș lin și fără obstacole. Din contră, omul și sportivul Mircea Rusu a trecut prin multe momente dificile, dar de fiecare dată a știut să le depășească cu zâmbetul său cald pe buze, poate și datorită faptului că rugbyul l-a călit și i-a modelat caracterul de învingător onest cu el însuși și cu cei din jur.
Mircea Rusu s-a născut la 29 iulie 1933 (în acte 30 iulie 1933), la Blaj, într-o familie de onești ardeleni, membri ai comunității greco-catolice. A urmat cursurile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar după desființarea acestuia și-a continuat studiile la Liceul „Horea, Cloșca si Crișan” din Alba Iulia. În ambele licee activitatea sportivă era, în acele vremuri, la standarde ridicate, motiv pentru care și Mircea Rusu a trecut prin aproape toate probele atletice: alergări, săritura în lungime, aruncarea greutății, a suliței și a discului. A cochetat și cu sporturile de echipă, respectiv baschetul, voleiul și gimnastica. Practicând atâtea probe atletice a fost, probabil, firesc ca pasiunea tânărului din Blaj să devină, în final, decatlonul.
Intrând în 1952 la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului de Căi Ferate din București, Mircea Rusu a asistat, pentru prima oară, la un meci de rugby la data de 24 mai 1953 (România 14 – Italia 16, disputat pe stadionul Dinamo în prezența a 20.000 de spectatori. Și cu toate acestea opțiunea sa pentru „balonul oval” a venit abia un an mai târziu și sub imperiul necesității. Rămas fără cămin și masă la cantină (tatăl său a fost deținut politic), Mircea Rusu a aflat de la un coleg că membrii echipei de rugby a Institutului de Căi Ferate (din Divizia B) primesc masa la cantină gratuit, drept care s-a alăturat formației Locomotiva I.C.F., antrenată de celebrul Constantin „Telu” Diamandi.
Aici, Mircea Rusu i-a avut colegi, printre alții, pe Costel Stănescu, Dan Stoenescu, Mircea Manole, Dumitru Zlătoianu, Dumitru Gherasim, Nicolae Vizitiu, dar și pe Dumitru „Bombi” Zamfir sau Tudor George „Ahoe”. În așa companie selectă, tânărul Mircea Rusu s-a remarcat rapid, fiind dorit și preluat în 1956 de către Grivița Roșie, aflată sub bagheta magică a lui Gică Pârcălăbescu, urmat la timonă de Viorel Morariu.
De aici începe ascensiunea fulminantă a lui „Muică”, așa cum era poreclit ardeleanul Mircea Rusu. Nu va mai părăsi Grivița până în anul 1970, la vârsta de 37 de ani. În intervalul 1956 – 1970 obține, împreună cu „echipa de aur” a Griviței Roșii opt titluri de Campion Național, iar în 1964 – titlul de Campion al Europei, după victoria obținută în finală împotriva echipei franceze Mont-de-Marsan, cea în care jucau frații Boniface, Dauga, Darrouy sau Amestoy. În 1962 Grivița, cu Mircea Rusu în formație, mai disputase o finală a Cupei Campionilor Europeni, dar pierduse în fața francezilor de la Béziers și se mulțumise cu titlul de vice-campioană europeană.
Trebuie să menționăm și faptul că, după retragerea lui Viorel Morariu, Mircea Rusu a devenit căpitan al echipei, onoare ce o va împărți, la unele meciuri, cu colegul sau de linie, Radu Demian.
Cu asemenea rezultate nu se putea ca Mircea Rusu să nu fie chemat și la echipa națională, chiar dacă, din când în când, din motive politice „nu îi ieșea viza” (vezi 1961 Franța – România la Bayonne). Conform evidențelor International Rugby Board, Mircea Rusu a debutat în echipa națională a României, într-un meci împotriva R.D.G., la 27.09.1959, disputat la București, și și-a încheiat cariera internațională la 28.05.1967 la Lisabona, într-un meci împotriva Portugaliei. Între 1959 și 1967 a fost titular în 23 de meciuri test, dintre care 16 câștigate, 2 egaluri și 5 pierdute, realizând un procentaj de 73,91%. În cele 23 de meciuri test a înscris o singură încercare, punctată la data respectivă cu 3 puncte. Este bine să menționăm că Mircea Rusu a jucat de 7 ori împotriva Franței, obținând 2 victorii, care au însemnat și câștigarea Cupei F.I.R.A., precum și faptul că a fost de trei ori căpitanul echipei naționale.
Statistica este însă fadă, iar ceea ce contează cu adevărat este faptul că Mircea Rusu a făcut parte din cea mai bună linie a III-a pe care a avut-o vreodată România, respectiv Mircea Rusu, Viorel Morariu, Radu Demian, cunoscută și sub denumirea de „Linia celor Trei Mușchetari” (Athos, Porthos și Aramis).

meciul de retragere pt. Mircea Rusu

Finalul meciului de retragere organizat la Cluj în 1979. Mircea Rusu în centrul imaginii.

De fapt, această linie era atât de bună întrucât întrunea cele trei elemente necesare succesului în rugby (Viorel Morariu – viteză; Radu Demian – detentă; Mircea Rusu – forță). Însumând datele de mai sus, putem spune că Mircea Rusu a făcut parte din excepționala generație a anilor 50 – 60, care a deschis rugbyului nostru porțile către orizonturile largi ale „Planetei Ovale”.
Așa cum spuneam, Mircea Rusu a rămas până în 1970 la Grivița Roșie, fiind și angajat ca inginer la Uzinele Grivița. În acest an, din cauza unor probleme familiale, a fost nevoit să se transfere la Cluj, unde a devenit director al Grupului Școlar Material Rulant „16 Februarie”, continuând să joace rugby la Agronomia Cluj.
În paralel, el a susținut rugby-ul la nivelul juniorilor, răspunzând de campionatul organizat de Ministerul Transporturilor si Telecomunicațiilor (M.T.Tc.), meritele sale în susținerea și dezvoltarea rugby-ului clujean fiind incontestabile. Împreuna cu Alexandru Ștefu, a înființat secția de rugby de la Școala Sportiva „Viitorul” Cluj, apoi o secție de juniori la Clubul Sportiv Școlar „Locomotiva”. După o vreme, cele doua cluburi au fuzionat sub numele de „Locomotiva” Cluj. A contribuit și la înființarea echipei Uzinelor „16 Februarie”, la care a activat ca jucător până în 1979, când, la 46 de ani s-a retras din activitatea competiționala. A rămas, însa, lângă echipă până în 1995, când s-a pensionat.

22.03.2008. Valeriu Irimescu, Marinel Bostan, Mircea Rusu și Peter Tweedie la înființarea A.I.R.

22.03.2008. Valeriu Irimescu, Marinel Bostan, Mircea Rusu și Peter Tweedie la înființarea A.I.R.

Viorel Morariu l-a caracterizat cel mai bine pe Mircea Rusu: „A fost un jucător de o mare eficacitate, datorită combativității sale, curajului, devotamentului, spiritului de echipă, inteligenței în joc, toate aceste caracteristici fiind susținute de calitățile sale fizice deosebite. Cred că el a fost prototipul jucătorului modern din zilele noastre. Și, peste toate acestea, Mircea Rusu a fost un exemplu de fair-play.”
Poate ar fi bine să arătăm și care este părerea lui Mircea Rusu despre sportul care l-a consacrat: “Rugbyul m-a învăţat ce înseamnă respectul faţă de adversar, care niciodată nu a fost un duşman, ci un prieten ce joacă acum la adversari. Am învăţat codul nescris al respectului. Respect un adversar când îl plachez dur, când îi dau mâna să se scoale de jos, când îl protejez în grămezi sau moluri prăbuşite, când marchez sau când nu-l las pe el să marcheze”.
Pentru meritele sale deosebite în slujba rugbyului românesc, Mircea Rusu este, din anul 1964, Maestru Emerit al Sportului. Și locuitorii Clujului „au dat Cezarului ce este al Cezarului”, acesta fiind ales președinte al Comitetului „Transilvania” și al Fundației „Prietenii Rugbyului Clujean”. În plus, este membru al Asociației Internaționalilor de Rugby din România (de la înființare), iar personalitatea sa este evocată în filele Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România.
Tocmai de aceea, noi, cei din Asociația Internaționalilor de Rugby din România ne mândrim cu faptul că Mircea Rusu este membru, de la înființare, al asociației noastre și îi dorim o viață lungă, plină de succese, bucurii și împliniri, spre gloria rugbyului românesc și a sportului românesc, în general.

Col. (r) Alexandru Valentin PopescuMarin Ionescu
Secretar General al A.I.R.Președinte al A.I.R.