SARACENSÎn luna august a anului trecut (2014), LELO a devenit al nouălea club din lume integrat în „constelația SARACENS”. Sub impulsul directorului său executiv, Edward Griffiths, clubul londonez a inițiat, începând cu 2011, o strategie de dezvoltare planetară.

BANDEIRANTES RUGBY CLUBA domina în Europa și în campionatul Angliei nu este suficient pentru ambiția debordantă a bogătașului proprietar, sudafricanul Johann Rupert. El dorește să facă din SARACENS (SARRIES) clubul cel mai cunoscut al „planetei rugby”. Pentru aceasta, clubul „mamă” londonez a creat o rețea de filiale în întreaga lume, denumite SARACENS GLOBAL NETWORK. Este o strategie de dezvoltare uzuală în lumea fotbalului, dar inedită în rugby. Această strategie este total diferită de cea a cluburilor franceze.

VVA-PODMOSKOVIECLERMONT FERRAND și BRIVE au ales să dezvolte legăturile lor internaționale, creând academii în insulele Fiji și în Georgia, care să devină rezervorul lor de recrutare.

OLD PUGET SOUND BEACHUn mod abil de a „ocoli” regulamentul J.I.F.F.! SARACENS și-a propus să-și ofere experiența, atât cea sportivă cât și cea comercială, cluburilor dominatoare din mai multe țări emergente.

 

IMPALA R.F.C.Un club din Emiratele Arabe Unite, DAS ISLAND RUGBY TEAM, a fost primul care a intrat în această rețea, în iunie 2011.

BINTANG R.C.A fost urmat de către BANDEIRANTES RUGBY CLUB din Sao Paolo (Brazilia), ВВА-ПОДМОСКОВЬЕ МОНИНО (VVA-PODMOSKOVIE) din Monino (Rusia), OLD PUGET SOUND BEACH  din Seattle (S.U.A.), IMPALA R.F.C. din Nairobi (Kenya), KIA TOA R.F.C. din Palmerston North (Tonga), BINTANG R.C. din Kuala Lumpur (Malaiezia) RCM UVT din Timișoara (România) și LELO din Tbilisi (Georgia).

În afara faptului că poartă tricoul roșu-negru al clubului „mamă”, LELO beneficiază de cunoștințele în materie de antrenament, de pregătire fizică, dar și pe plan de medicină sportivă. KIA TOA R.F.C.În schimbul acestui ajutor, SARACENS recuperează o recunoaștere mondială, interesantă pentru partenerii clubului și, în primul rând, pentru rețeaua americană de televiziune de informații prin cablu și satelit C.N.B.C, cu care clubul SARACENS s-a asociat pentru campania sa de publicitate și pentru retransmiterea meciurilor de nivel mondial. „SARACENS trimite, în fiecare an, materiale de dotare pentru toate echipele noastre”, explică directorul sportiv al LELO, Levan Maishvili.

RCM UVT TimisoaraMai mulți antrenori ai clubului georgian se vor duce în această vară la Londra, pentru a urma cursuri de formare. Contractul semnat prevede că, la nevoie, se poate face apel la tineri jucători englezi. SARACENS poate recupera cele mai bune elemente de la LELO, dacă dorește acest lucru.

LELO TbilisiUnul dintre jucătorii de linia a doua de la LELO ar fi putut pleca deja la Londra, dacă vizele pentru extra-comunitari n-ar fi fost atât de greu de obținut. În aceste condiții, SARACENS a dat prioritate unui jucător comunitar, respectiv românului Cătălin Fercu.

 

Articol de Jerome Fredon, preluat din „Midi Olympique”

Traducere: prof. dr. Gh. Gussi

Prelucrat și documentat: col. (r) Alexandru Valentin Popescu

Coordonator: prof. Mihai Cojocaru