Un rugbyst de onoare – Adrian Florin Kladni

S-a născut la 11 martie 1924, este nonagenar, dar, văzându-l, nu-ți vine să crezi că atâția ani au trecut peste el. Ținuta sa îți spune, fără nici un dubiu, că a fost militar. Soarta nu l-a prea favorizat. A avut o soție frumoasă, pe care a iubit-o nespus și care a părăsit mult prea devreme această lume. Când vorbește despre ea, este singurul moment în care întrezărești o lacrimă în colțul ochiului.

Omul acesta a trecut mereu prin momente grele și, de fiecare dată, și-a păstrat demnitatea și onoarea, ca un adevărat militar și rugbyst. Se numește Adrian Florin Kladni și este membru al Asociației Internaționalilor de Rugby – România și al Clubului Seniorilor din Rugby.

Aici vă rog să-mi permiteți o scurtă divagație. Kladni este un nume de origine slovacă. În forma inițială se scrie Chladny și se traduce prin Rece sau Răcoare. Adrian Kladni a primit calm și cu demnitate toate loviturile vieții, de parcă ar fi vrut să demonstreze că numele i se potrivește perfect.

La numai 15 ani a început să practice sportul oamenilor de onoare, fiind adus pe terenul dintre buturi de Mircea Frățilă, vărul lui Nicu Frățilă, vedeta Tenis Club Român. T.C.R. era la momentul respectiv un club elitist, iar Adrian Kladni era doar un puști din cartierul Obor. Distanța era prea mare, atât fizic, cât și moral. Așa că a ales Clubul Viforul Dacia, ce își avea sediul pe velodromul Floreasca, actualmente complexul Dinamo.

Aici adolescentul Kladni s-a simțit ca acasă, fiind încadrat urgent de gloriile clubului, printre care frații Nicolau, Theo Krantz, Fery Covaci. Aceștia l-au propulsat rapid în prima ligă a campionatului României, care la acea dată se numea: Categoria Onoare. Tânărul Kladni a avut onoarea de a face parte din echipa Viforul Dacia, care a câștigat campionatul național în anii 1942 și 1943. Nu era de mirare, dat fiind că, în afară de rugby, a practicat și atletismul (proba de viteză), fiind creditat cu timpul de 11 secunde 2 zecimi pe 100 m. plat. Datorită vitezei sale s-a specializat pe postul de centru în linia de trei sferturi.

Tot în perioada de început a celui de al II-lea Război Mondial, Viforul Dacia cucerește o serie de cupe oferite în memoria unor rugbyști căzuți pe câmpul de luptă, iar numele lui Kladni este mereu menționat în ziarele vremii. Iată doar câteva exemple:

– la 23.03.1943, în analiza meciului Viforul Dacia – Sportul Studențesc, se afirmă că „intrarea lui Kladni a fost una dintre cele mai spectaculoase din tot meciul”, cu referire la o încercare marcată pe lângă o grămadă spontană;

– la 19.04.1943 Kladni este remarcat din rândul jucătorilor Clubului Viforul Dacia, echipă care a câștigat Cupa Eroii Lt. Ion Irimia și Slt. C. Popescu;

– la 09.06.1943 Gazeta Sporturilor îl trece pe Kladni în rândul „celor mai bune produse ale rugbyului românesc”;

– la 12.06.1943 se subliniază faptul că tânărul Kladni este „plin de calități și de mare viitor”;

– la 30.11.1943 se afirmă că „Kladni a pecetluit victoria” clubului său împotriva echipei Arsenal.

Din nefericire soarta îi este mereu potrivnică lui Kladni, campionatul se întrerupe, din cauza războiului, iar rugbyștii neconcentrați în armată își caută alte soluții pentru a continua să joace. Adrian Kladni, fiind elev în ultimul an al Liceului Marele Voevod Mihai, încropește o echipă a liceului și o înscrie în Campionatul Interșcolar, dar și acesta este anulat. Din acea echipă liceală mai făceau parte și alți colegi celebri, printre care Tudor George – Ahoe, Jean Teodorescu (Teiuș) și Dan Constantinescu.

În luna mai 1944, Adrian Kladni a intrat, prin concurs, la Școala Militară de Ofițeri de Geniu, iar primii trei candidați admiși, în ordinea mediilor, au fost trimiși la specializare în Germania, la o școală militară din orașul Dessau – Rosslau pe Elba. Fotografia celor trei elevi îmbrăcați în uniforme germane avea să fie de rău augur pentru niște tineri, ce au avut nenorocul de a fi cei mai buni dintre cei buni (Adrian Kladni este cel din stânga imagini).

La 23 august, în urma loviturii de stat și a întoarcerii armelor împotriva Germaniei, cei trei elevi au fost dezarmați și convocați la comandantul școlii, fiindu-le propus să lupte, în continuare, în cadrul armatei germane. Unul dintre ei a acceptat, iar Kladni și cel de-al doilea care a refuzat au fost trimiși într-un lagăr de prizonieri de război. La terminarea războiului, Adrian Kladni a revenit în țară și a continuat cursurile Școlii de Ofițeri de Geniu, de la Statuia Leul.

Fiind militar, în anul 1948, a devenit, alături de Petre Cosmănescu, membru fondator a Secției de Rugby a C.S.C.A., entitate ce va deveni, peste ani, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”. Părea că lucrurile vor reveni la normal și tânărul Kladni se va remarca, din nou, ca un rugbyst de înaltă valoare. Motive erau din belșug, mai ales că, după numai un an, echipa C.C.A. va cuceri titlul de campioană a României. În perioada în care a activat sub culorile clubului militar, antrenori i-au fost alte trei glorii ale rugbyului românesc, respectiv Gogu Sfetescu, Puiu Argeșiu și Nicu Gheondea.

Anul 1949 începe promițător, Kladni fiind convocat la echipa națională a României, care avea în program un meci test cu echipa L.T.C. Praga, după care urma un turneu de mai multe meciuri în Franța, alături de o selecționată de fotbal, 4 atleți și 4 boxeri. Lotul era format din nume grele ale rugbyului românesc: fundași – Toma Moldoveanu și Constantin Zamfir, aripi – Rudolf Conrad, Ferdinand Calistrat și Hristu Cantuniari, centri – Ascanio Damian, Ioan Andrieș, Dumitru (Bombi) Zamfir, Adrian Kladni, Mihai Rob și Alexandru Caligari, mijlocași la deschidere – George Ionescu și Găgănel Dan Ionescu, mijlocași la grămadă – Dumitru (Titi) Ionescu și Nicolae Ionescu, linia a III-a – Constantin (Titi) Cocor, Nicolae Popescu, Patrichi și Ștefan (Fane) Constantin, linia II-a – Marin Ciobanu, Florian Gheondea și Alexandru Iotzu, linia I-a – Gheorghe (Gică) Pârcălăbescu, Constantin Picu și Mihai Gaicu.

Adrian Kladni joacă primul și ultimul său joc în Naționala României la 19.04.1948, dar nu pleacă în turneul din Franța. Destinul îi este, din nou, nefavorabil și este dat jos din trenul în care se îmbarcase alături de ceilalți colegi de Națională, fiind considerat „nesigur” de către regimul comunist. Și totuși, cei care l-au dat jos din tren se înșelau amarnic, din turneu nu s-au mai întors, cerând azil în Franța, un fotbalist (Sadowschi) și un rugbyst (Ferdinand Calistrat). Adrian Kladni, ofițer și rugbyst, nu și-ar fi părăsit patria și s-ar fi întors, așa cum s-a întors și din prizonierat. De altfel, înainte de plecare, mama sa îl pusese să jure pe un crucifix că nu o va lăsa singură și va reveni acasă.

Dar represiunea nu se oprește aici, Kladni mai apucă să joace un an și jumătate la „C.S.C.A. – A.S.A. – C.C.A. – Steaua” și pentru scurtă vreme la „Pandurul” (1951), după care este mutat la o unitate de tancuri din Târgu Mureș, unde nu mai are nici o șansă să se apropie de rugby. În 1955 este „epurat” din armată, măsura fiind justificată prin scurta perioadă de specializare (mai puțin de trei luni), în care a îmbrăcat uniforma Wehrmacht-ului.

Rămas fără nici un mijloc de subzistență, Kladni și-a păstrat demnitatea și onoarea, nefăcând „pactul cu diavolul”, așa cum au procedat alții aflați în situația lui. A fost ajutat de un alt rugbyst, respectiv de Mircea Manolache de la Constructorul, care a intervenit la directorul instituției coordonatoare și a aranjat ca prietenul său să fie angajat la Sectorul Hidrologie, care avea șantiere în toată țara. Așa și-a început periplul prin România Adrian Kladni, călătorie ce a durat până la pensionare, rupându-l de lumea rugbyului, pe care a iubit-o nespus, dar i-a fost refuzată de niște minți obtuze.

După Decembrie 1989 a revenit alături de cei ce i-au fost mereu dragi, dar numai în tribună. I-a ajutat doar cu un sfat, atunci când i s-a cerut, și rămas modest și demn în mijlocul nostru. Nu s-a plâns niciodată de obstacolele întâlnite în viață și nu a reproșat nimănui nimic. Ca veteran de război a fost avansat în grad de două ori, o dată de către președintele Ion Iliescu și o dată de președintele Emil Constantinescu, astfel că în prezent este colonel în retragere. Ambele avansări au fost însă simbolice, fără vreun efect asupra pensiei militare, care a rămas la nivelul de căpitan în rezervă. De abia în 2015 i s-a recunoscut perioada petrecută în prizonierat în Germania și i s-a acordat un mic spor la pensie.

Pe linie sportivă nu a primit nici o distincție din partea statului român. Federația Română de Rugby i-a oferit o diplomă de excelență, cu prilejul aniversării a 100 de ani de rugby în România. Câte o diplomă de excelență i-au oferit și C.S.A. „Steaua” și Asociația Internaționalilor de Rugby – România.

Este membru, încă de la înființare, în Asociația Internaționalilor de Rugby – România și în Clubul Seniorilor din Rugby.

În pofida problemelor de sănătate inerente vârstei, participă frecvent la întrunirile săptămânale ale celor două organizații. Pentru noi rămâne un model de demnitate și onoare.

Ziua de naștere la Casa Universitarilor cu Cristian Grinovici, Ioan Ignat, Teodorin Tudose și Marian Gabrielescu

Ziua de naștere la Casa Universitarilor cu Cristian Grinovici, Ioan Ignat,
Teodorin Tudose și Marian Gabrielescu