În noaptea de sâmbătă spre duminică (11 – 12 august 2018) s-a mai stins o stea din constelația Rugbyului Românesc. A încetat să mai bată inima mare a celui ce a fost Radu Demian, unul dintre cei 15 care au îngenuncheat pentru prima oară Franța în 1960. Era doar la a doua selecție în echipa națională, dar apoi avea să strângă un total impresionant pentru anii aceia, 34 meciuri test și 4 meciuri amicale, record ce avea să reziste multă vreme. Și încă un record: nu a început nici un meci internațional pe banca de rezerve, la toate a fost titular.
Radu Demian, pentru prieteni „Gibonul”, s-a născut la 10 aprilie 1938 în Cluj – Napoca. Contactul cu lumea rugbyului l-a luat la vârsta de 14 ani, fiind legitimat la juniorii Științei Cluj. Când a împlinit 18 ani a fost admis la Institutul Politehnic din Cluj – Napoca și, în subsidiar, se transferă la echipa Voința Cluj din divizia B, unde îl are ca antrenor pe celebrul Grigore Aman. Este evidentă dorința sa de a-și concentra atenția pe realizarea profesională, lăsând temporar rugbyul în plan secund, chiar dacă în 1958 se transferă la Știința Cluj, echipă din primul eșalon rugbystic, condusă de un alt nume celebru, Dumitru (Bebe) Manoileanu.
La 27.09.1959 Radu debutează în echipa națională, într-un meci câștigat împotriva R.D.G. cu 38 – 6. Selecționerii acelei echipe au fost Cornel Munteanu și Victor Vardela și se știe că cei doi aveau cum se spune „un ochi deosebit” pentru descoperirea de tinere talente. Dat fiind că în 1960 Radu Demian obține diploma de inginer mecanic, ce îi asigură un loc de muncă sigur, acesta înțelege că a sosit momentul să dea rugbyului prima șansă, ispitit fiind și de cei doi antrenori menționați mai sus. Astfel că următorul pas către marea performanță îl face în 1960, când se transferă la Grivița Roșie atât la Club ca rugbyst, cât și la Atelierele Grivița Roșie ca inginer mecanic.
La Grivița, sub bagheta lui Gheorghe Pârcălăbescu (Țăranul), va atinge, în sfârșit, culmile gloriei sportive. În plan intern, a câștigat cu echipa Grivița Roșie 5 titluri de campion național (1960, 1962, 1966, 1967, 1970). Din păcate în perioada 1960 – 1972 (exact perioada de vârf a lui Radu Demian) Federația Română de Rugby a decis să nu se mai dispute Cupa României, competiție care ar fi putut să-i aducă și alte titluri și trofee. În schimb Radu câștigă în 1964 Cupa Campionilor Europeni, învingând în finala de la București celebra echipă franceză Stade Montois (10 – 0). Cum în anii 60 – 70 ai secolului trecut „cireașa de pe tort” era reprezentată de meciurile România – Franța, trebuie să arătăm că Radu s-a înfruptat copios din această cireașă: trei victorii în anii 1960 (11 – 5), 1962 (3 – 0) și 1968 (15 – 14) și două egaluri pe terenuri din Franța 1961 (5 – 5) la Bayonne, 1963 (6 – 6) la Toulouse.
Cu timpul vârsta începe să-și spună cuvântul și Radu își încheie activitatea la echipa națională, după un ultim meci câștigat împotriva Marocului în 1971. De altfel, din 1968 i se permisese să se transfere în străinătate, mai precis la echipa franceză R.C. Toulon, care de multă vreme jinduia după un închizător de grămadă de talia sa. Cu echipa din Toulon Radu Demian a mai adăugat un trofeu în vitrina sa personală, câștigând Cupa Challenge Yves du Manoir, un trofeu pus în joc în 1931 ca un fel de competiție fair play, transformat ulterior, pentru scurtă durată, în Cupa Franței.
13.06.2014. Se sărbătoresc 50 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Din cei șapte veterani prezenți la eveniment, astăzi doi ne-au părăsit (Viorel Morariu și Radu Demian).
În 1970 revine în țară și își reia locul la Grivița Roșie. Rezistă doar până în 1973, când pune capăt activității competiționale și se consacră profesiei de antrenor, tot la Grivița Roșie, unde activează până în 1990, alături de cel care i-a fost mentor și prieten, Viorel Morariu. În perioada 1972 – 1974 a fost și antrenorul echipei naționale a României, formând un cuplu faimos împreună cu Theodor Rădulescu (Răgălie).
După Revoluție, a îndeplinit funcția de Secretar General al Federației Române de Rugby între anii 1991 – 1995, perioadă în care România a participat la două ediții ale Cupei Mondiale (1991 și 1995). Pentru o scurtă perioadă de timp a fost și Secretar General Adjunct al Federației Europe de Rugby, răspunzând de problemele de administrație și calendar sportiv. A fost Maestru al Sportului din 1960 și Maestru Emerit al Sportului din 1964.
Profund îndurerați, membrii Asociația Internaționalilor de Rugby – România i-au adus un ultim omagiu la Capela Bisericii Sf. Maria, din spatele cimitirului Sf. Vineri, iar înmormântarea a avut loc marți 14.08.2018 la cimitirul din satul Suslănești, județul Argeș.
„Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”
Consiliul Director al Asociației Internaționalilor de Rugby – România.