PERSONALITATEA JUCATORULUI DE RUGBY
CĂPITANUL DE ECHIPĂ
Locul și rolul acestuia în echipă
Căpitanul este cel mai important membru al echipei, el este LIDERUL. El trebuie să aibă relații bune cu fiecare coechipier și să le creeze acestora conștiința apartenenței la echipă. Trebuie să posede o structură psihică puternică și însușiri individuale recunoscute de colegi. Trebuie să fie apreciat ca o PERSONALITATE și să facă dovada unor calități remarcabile, prin originalitate, individualitate, impunere, gândire logică și analitică. Trebuie să fie înzestrat cu rațiune nativă, inteligență intra-personală (cunoașterea de sine) și inter-personală (cunoașterea celorlalți). Căpitanul are un rol deosebit în conducerea echipei, întrucât coechipierii săi au scopuri, convingeri si aspirații comune, adică victoria echipei. Căpitanul trebuie să posede arta comunicării, prin vorbire, semne, mimică sau coduri. Cu cât comunicarea este mai bună, cu atât îi crește șansa aprecierii de către colegi și a impunerii în fața acestora în calitate de conducător. Teoria grupului, prevede o angajare totală, dăruire, disciplină, comunicare și spirit de organizare, iar cuvântul ,,LUI“ trebuie să fie lege.
În toate marile echipe de rugby, căpitanul este exemplul personal. Cuvântul lui trebuie să fie ascultat permanent. De la această regulă se admite o singură excepție, respectiv în fazele spontane, moment în care intervin personalitatea, inteligența, măiestria, tehnica individuală și spontaneitatea purtătorului de balon. În astfel de momente, Căpitanul susține jucătorul care are inițiativa, dar face acest lucru în contextul tacticii de joc, stabilită anterior de antrenor și transpusă în fapt tot prin Căpitanul echipei.
Căpitanul este personalitatea, care impune și răspunde de disciplina din teren. El reprezintă întreaga echipă, răspunde în fata antrenorului de atitudinea jucătorilor din teren, iar antrenorul trebuie să țină cont de recomandările căpitanului în luarea unor măsuri de modificare a structurii echipei sau a planului de pregătire. In acest mod se consolidează personalitatea căpitanului, determinând respect și apreciere din parte colegilor de echipa. Căpitanul de echipă dă tonul la diferite ceremonii, el trebuie sa fie o persoană reprezentativă. Cei care analizează și propun Căpitanul de echipă își asumă o mare responsabilitate, dat fiind că, prin luarea unei decizii corecte și bine fundamentate, își vor aduce o contribuție substanțială la echilibrul moral si psihologic al echipei.
Prof. CONSTANTIN ȘERBAN
Maestru emerit al sportului