Puiu sau Grecu
Vineri, 25 octombrie, ne-a părăsit, în urma unui tragic accident, Puiu Huștiu, unul dintre împătimiți rugbyului românesc.
Puiu Huștiu la adunare generală a Asociației Internaționalilor de Rugby din 2008
Gheorghe Huștiu, pentru prieteni Puiu sau Grecu, s-a născut la 14.09.1941 în Adjud, dar s-a mutat în București la o vârstă fragedă, începând clasele primare în capitală. Clasele a noua și a zecea de liceu le-a urmat la „Aurel Vlaicu” și astfel nu mai trebuie să căutăm în altă parte explicații pentru atracția sa spre rugby, deși a practicat și alte sporturi, printre care atletismul și fotbalul (la Rapid, alături de Dan Coe și Mircea Rădulescu). Despărțirea de aceste sporturi și legarea definitivă de rugby le datorează, așa cum singur mărturisea, lui Valeriu Irimescu, de care l-a legat o strânsă prietenie. Primele echipe la care a jucat au fost Grivița (antrenor Tudor Gheorghe – Ahoe) și Minerul (antrenor Alexandru Kuki Carnabel). La Minerul a atins, ca jucător, vârful de carieră, atunci când echipa sa s-a situat pe locul III în prima divizie a țării, în anul 1959. Tot în această perioadă (1958 – 1959), Puiu a participat la câteva trialuri ale echipei naționale de juniori. Activitatea sa rugbystică a suferit o întrerupere în perioada în care a urmat cursurile Școlii Militare de Aviație la Boboc și Ianca. Revenit în viața civilă Puiu a fost admis la Academia de Studii Economice și s-a integrat imediat în echipa A.S.E., antrenată la acea vreme de către regretatul Bebe Manoileanu. Pentru scurte perioade de timp, s-a transferat și a activat la Aeronautica, Sportul Studențesc și Rapid, dar, în final, a revenit A.S.E., unde a jucat până la încheierea carierei sale de jucător, la vârsta de 36 de ani (în 1977). Jucător polivalent, Puiu s-a integrat cu ușurință pe toate posturile, de la fundaș până la linia treia la grămadă, inclusiv uvertură și mijlocaș la grămadă. Din anul 1971 a obținut licența de antrenor, pornind de la categoria a III-a și ajungând până la categoria I-a, obținută în anul 1993. Ca antrenor a activat la echipa de juniori a Rapidului, la A.S.E. (până în 1988), precum și la C.S.Ș.3 Steaua (până în 2008). Prin mâna sa au trecut jucători deveniți ulterior celebri, precum Sorin Fuicu și Valentin Barba (la Rapid) sau Florescu, Dumbravă, Dumitrescu, Tomescu și Vasilescu (la C.S.Ș.3 Steaua).
Puiu Huștiu va rămâne însă în istoria rugbyului românesc ca unul dintre primii 10 arbitri din toate timpurile. Cariera de arbitru și-a început-o din anul 1975, atunci când Theodor Witing a inițiat o largă selecție pentru formarea unui nou corp de arbitri. În numai șase ani a avansat până la gradul de arbitru internațional, astfel că în perioada 1981 – 1993 a oficiat la centru numeroase meciuri peste hotare, cu predilecție în Franța, dar și în Italia, Anglia, Serbia sau Portugalia, țări în care și-a făcut numeroși prieteni. În plan intern, Puiu a făcut parte de mai multe ori din Comisia Centrală a Arbitrilor, pe care a și condus-o vreme de cinci ani (1995 – 2000). A participat la numeroase stagii de perfecționare în țară și peste hotare, mai întâi în calitate de arbitru-cursant, iar mai apoi ca lector. Încă din perioada în care era arbitru activ a fost nominalizat ca observator F.I.R.A. la importante meciuri internaționale. După 1991, deși împlinise vârsta de 50 de ani, a continuat să arbitreze, în special meciuri de copii și juniori. În același timp, a obținut mai multe mandate de vice-președinte al Asociației Municipale de Rugby – București. Până în momentul tragicului deces, Puiu Huștiu a fost un membru activ al Asociației Internaționalilor de Rugby – România și al Clubului Seniorilor, organizații ce sprijină mișcarea rugbystică din țara noastră. De altfel, Puiu a fost unul dintre cei ce au militat activ pentru crearea celor două organizații.
Prin această modestă contribuție, Asociația Internaționalilor de Rugby – România închină un pios omagiu celui dispărut dintre noi și transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Consiliul Director al A.I.R.