O veste de ultimă oră a îndurerat lumea rugbyului la 12 noiembrie 2014. Paul Ciobănelu a încetat din viață, după o grea și îndelungată suferință, la numai 75 de ani. Încă o dată soarta a fost nedreaptă cu acest OM de CARACTER inegalabil. Am scris om și caracter cu majuscule și oricine l-a cunoscut pe acest lord al rugbyului românesc și mondial ne poate susține în această afirmație. Paul Ciobănelu a salvat vieți și a ușurat suferința altor oameni loviți de soartă ca și el. O scurtă biografie a lui Paul Ciobănelu ne va da posibilitatea să vedem mai clar unde se plasează acesta în galeria marilor români.
S-a născut și a copilărit în Rahova. Tatăl său a murit pe frontul de Est când el avea 4 ani, iar mama încerca singură să țină o casă grea. A urmat școala primară în cartier, dovedind reale aptitudini pentru fizică și matematică, drept care este admis, fără examen, la liceul “Mihai Eminescu”.
Ca sportiv a încercat fotbalul, dar nu s-a putut acomoda cu lumea pestriță și vulgară din jurul acestui sport. În 1957, un prieten, Puiu Niculescu, jucător la Progresul, îl duce la un trial de rugby organizat de CCA, echipă ce suferea din cauza epurărilor politice din armată. Este primit în echipă și Petre Cosmănescu îi va fi primul antrenor. Datorită vitezei sale remarcabile va juca aripă, de la început, atât la Steaua, cât și la echipele naționale de tineret și, ulterior, de seniori.
Elevul studios nu se dezminte, dă examen și intră la Institutul Politehnic, dovedind o inteligență cu mult peste medie. După antrenamente și meciuri se refugia în lumea cărților. Condițiile precare de acasă nu-i asigurau un mediu propice studiului și, în perioada ’59 – ’62, și-a mutat “cartierul general” în Biblioteca CCA, ca să învețe. Mânca frugal o franzelă și 100 de grame de salam, iar din restul soldei de 300 lei încerca să acopere nevoile familiei.
Evoluțiile lui la Steaua entuziasmează, câștigă în acei ani de început 3 titluri de campion, iar mai târziu un al patrulea, două cupe și 28 de selecții în echipa națională. La Națională e titular de bază, se impune rapid, chiar dacă avea doar 20 de ani. Prin evoluțiile sale a contribuit decisiv la cea mai bună perioadă din istoria rugbyului românesc, fiind prezent în teren la toate cele 3 victorii din anii ’60 împotriva Franței. De neuitat rămâne meciul contra Franței de la Bayonne, scor 5-5, când el „face” faza meciului, printr-o pasă de mare efect pentru eseul marcat de Viorel Morariu. Ani trec, iar vârsta începe să-și spună cuvântul, chiar dacă experiența are și ea ceva de spus, așa că Paul Ciobănelu „se mută” de pe trei sferturi, pe linia a treia, dar și aici impresionează. La club se impunea de la an la an, iar gurile rele răspândesc zvonul că ar intenționa să se transfere la Grivița Roșie, echipă aflată pe val în epocă. Pentru a preîntâmpina acest lucru, conducerea clubului militar îl va avansa la gradul de maior și îi va oferi un post de ofițer inginer la UM 02210.
După evoluțiile sale împotriva Franței, dar și cele din turneul întreprins de Steaua în Franța în 1970, este solicitat de către conducerea clubului Angouleme. În mod surprinzător, organele de partid nu se opun, dar Paul Ciobănelu este obligat să treacă în rezervă, mai precis în viața civilă. Era al patrulea român ce evolua în Franța, după Demian, Wussek și Irimescu. Întrucât nu avea statut de jucător profesionist, s-a angajat ca inginer la Uzina de Motoare Electrice Leroy-Somer, ziua lucra, iar după-amiaza și seara era prezent la antrenamente. Timp de trei sezoane a jucat pentru Angouleme 53 de meciuri și a făcut-o foarte bine, a făcut-o mai profesionist decât nimeni altul, determinându-l pe internaționalul Jo Maso să spună: “Românul a adus un aer proaspăt în jocul nostru, e capabil să treacă peste orice obstacol, la fel ca un câine Dingo!” Pentru viteza sa și jocul său încântător, a fost declarat cea mai bună aripă din campionatul francez și a primit premiul “Oscar-Adidas”. Era o mare realizare, o recunoaștere, era consacrarea definitivă. La expirarea contractului revine la Steaua, cu care câștigă ultimul său titlu de campion în 1973 și, la începutul anului următor, se retrage definitiv din activitatea competițională.
Nu a rămas în lumea rugby-ului, n-a fost tentat să devină antrenor, îi plăcea mult meseria sa de inginer mecanic și a fost angajat la Automecanica. În 1977 îi este depistat un cancer osos cu o evoluție rapidă. Fostul prim-ministru francez Jean-Jacques Chaban-Delmas insistă și obține transferul la un spital din Franța. Foștii colegi de la Angouleme fac o chetă de 50 de mii de franci și operația are loc. I se amputează un picior de la șold. Mutilat, cade de multe ori pradă depresiei, dar ajutat de familie și de colegii de la Angouleme, trece cu bine și de această încercare. Recunoaște, mai târziu, că “doar rugby-ul m-a ajutat să trec peste o astfel de încercare, rugby-ul este viață, te învață să te porți la greu, este cea mai bună școală a vieții și n-aveam cum să pierd această partidă. Am căpătat o altă perspectiva asupra vieții, dacă știi să-ți însușești dorința de a trăi, nimic nu este pierdut.”
Începe o nouă etapă din viața sa, este cea în care își dezvăluie, din plin, calitățile sale de OM. Acum și-a propus și a reușit să pună bazele unor proiecte de amploare pentru ajutorarea celor care, ca și el, aveau nevoie de diverse proteze ortopedice sau dispozitive care să-i ajute să ducă o viață cât de cât normală. Mai întâi a fost I.P.O.P. (Întreprinderea Produse Ortopedice și Protezoare), transformată în ROMHANDICAP, după decembrie 1989 (din păcate „băieții deștepți” au băgat-o în faliment în 2007, iar clădirea urmează a fi transformată în hotel de către actuală proprietară). Paul Ciobănelu a fost directorul acestei instituții mulți ani de zile. Apoi, în 1990, a pus bazele Federației Romane Sportul pentru Persoane cu Handicap, fiind președintele acestui organism până la încetarea din viață. Personal a proiectat dispozitivele necesare pentru ca anumite autoturisme să poată fi conduse de persoane cu handicap locomotor și le-a instalat pe propriul autoturism. Deși a ajuns până la înalta funcție de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Handicapați, nu s-a dat înlături de la nici o activitate pusă în slujba celor suferinzi, jucând chiar și rolul de negociator cu un handicapat, care amenința să se sinucidă și pe care a reușit să-l salveze, determinându-l să coboare de pe construcția pe care se urcase. Din anii ’80 și până azi a ajutat mii de oameni, peste care se abătuse un necaz la fel de mare ca al lui. Inclusiv din postura oficială de secretar de stat, a făcut tot ce a putut, ca acei oameni loviți să suporte cât mai ușor drama lor. Ca sportiv, îi învață să nu se lase înfrânți, să spere și, de ce nu, să și viseze, pentru că așa cum spunea un mare poet, Radu Gyr, “adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis!”.
Din păcate, visurile sale s-au frânt miercuri, 12 noiembrie 2014.
Pentru cei ce doresc să cunoască în detaliu firul vieții sale, redăm în continuare un curriculum vitae al celui care a fost Paul Ciobănelu:
Profesia : Inginer mecanic
Studii: 1952-1957 Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea Transporturi Auto
Ultima funcție deținută: Consilier Științific, Şcoala Postliceală de Tehnicieni Ortoprotezişti
Cariera sportivă :
1956 – 1970 membru al Clubului Sportiv Steaua Bucureşti, secţia Rugby
1970 – 1973 membru al echipei de rugby Sporting Club Angouleme, Franța
Performanţe sportive :
4 medalii de aur în Cupa Națiunilor F.I.R.A., competiţie echivalentă cu Campionatul European
4 titluri de Campion Naţional
2 Cupe ale României
28 Selecţii in Echipa Naţională de Rugby a României (1961 – 1972)
Căpitan al acesteia (1969 – 1972)
Maestru Emerit al Sportului (din 1969)
Activitatea profesională şi managerială:
Ofiţer Inginer la UM 02210 – Autobaza Ministerului Apărării Naţionale (1962 – 1970)
Inginer la Uzinele Motoare Electrice LEROY – SOMMER din Angouleme, Franţa (1970 – 1974)
Vicepreşedinte Cooperativa Automecanica Bucureşti (1974 – 1980)
Director la Întreprinderea Produse Ortopedice şi Protezoare Bucureşti (1980 – 1995)
Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Handicapați (1996 – 2000)
Director la ROMHANDICAP Bucureşti (1997 – 2000)
Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (2000 – 2002)
Director al Şcolii Postliceale de Tehnicieni Ortoprotezişti de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Bucureşti (2002 – 2011)
Consilier Științific al Şcolii Postliceale de Tehnicieni Ortoprotezişti (2011 – 2014)
Ordine și medalii:
Distincţia Preşedintelui României „Inimi de Români” (2003)
Ordinul Muncii clasa a III-a (1964)
Alte lucruri demne de interes:
Vicepreşedinte al F.R.R. (1994 – 1998)
Fondator al Federaţiei Române Sportul pentru Persoane cu Handicap (1990)
Preşedinte al Federaţiei Sportul pentru Persoane cu Handicap (1990 – 2014)
Membru al Comitetului Olimpic Român (2004 – 2014)
Consiliul Director al Asociației Internaționalilor de Rugby – România aduce un pios omagiu celui dispărut prematur dintre noi și transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Slujba de înmormântare va începe vineri 14 noiembrie 2014, la orele 13.00, la Cimitirul „Izvorul Nou”.