Duminica 16 octombrie 2022, s-a stins din viata Mihai Cojocaru, pentru prieteni Clara, la venerabila vârstă de 90 de ani. Spunem o vârstă venerabilă, dar nimic din omul Clara n-a trădat acest lucru. Veșnic activ, chiar prea activ, el a fost pentru noi un model și o permanentă sursă de energie. Nimeni nu l-a văzut vreodată supărat, deși motive a avut. Dacă vrem să-l cunoaștem mai bine pe Mihai Cojocaru, putem, fără a greși, să aplicăm dictonul „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”, Clara s-a bucurat de prietenia unor oameni cu adevărat de valoare și cu o moralitate mai presus de orice suspiciuni.

Mihai Cojocaru s-a născut la 29.02.1932 în București. Este profesor de educație fizică, absolvind Institutul de Cultură Fizică în anul 1954. În rugby a debutat în anul 1943 ca junior la clubul „C.A.M.” – București („Viforul Dacia”), avându-i ca antrenori pe Theodor Krantz și Gustav Fanella. În următorii 10 ani a continuat să joace, ca junior (a cucerit un titlu de campion național de juniori în 1950) și ulterior ca senior, la echipele „Locomotiva P.T.T.” și „Progresul – Sănătatea”, sub bagheta unor vestiți antrenori, precum Francisc Covaci, Ion Buzoianu și Constantin Telu Diamandi. Vârful carierei sale rugbystice a fost atins în perioada 1954 – 1967, când a evoluat sub culorile Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Pacifist convins, Clara a refuzat, în repetate rânduri, propunerea de a fi încadrat ca ofițer, motiv pentru care, actualmente, încasează o pensie civilă, cu mult sub nivelul pensiilor militare ale unor așa-ziși ofițeri, care nu au făcut mai nimic pentru clubul militar. Sub îndrumarea antrenorilor Alexandru Argeșiu și Petre Cosmănescu, Mihai Cojocaru a cunoscut consacrarea de rugbyst de elită, cucerind 4 titlu de campion național (1960, 1961, 1963 și 1964) și trei cupe ale României (1955, 1956 și 1958), ocupând de 5 ori locul doi (1955, 1956, 1957 și 1962) și de 2 ori locul trei (1958 și 1959) în campionat. Pentru rezultatele sportive obținute, Mihai Cojocaru a fost distins cu titlurile de Maestru al Sportului (1960) și Maestru Emerit al Sportului (1997). Până în anul 1967, a fost chemat de mai multe ori să joace în selecționatele naționale de juniori și seniori (B), împotriva unor selecționate din Franța, Anglia, Germania, Țara Galilor, Italia, Spania și Cehoslovacia. Din anul 1967 a încetat activitatea competițională, dar a rămas permanent în lumea sportului și mai ales în cea a rugbyului. În perioada 1967 – 1970, a fost angajat la Direcția Tehnică din C.N.E.F.S., ca instructor principal și secretar general adjunct al Federației Române de Natație. Din 1970, s-a transferat la Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, ca cercetător științific principal la Laboratorul de Metodologie, astfel că până în 1995 lucrează ca metodolog pentru echipele naționale și olimpice de lupte greco-romane, box, hochei pe gheață și, cu precădere, handbal, având o contribuție esențială la rezultatele extraordinare ale handbalului românesc din perioada respectivă. Tot ca metodolog, a activat și în colectivele tehnice, care au asigurat participarea naționalei de rugby la trei Cupe Mondiale (1987, 1991 și 1995). După pensionare a rămas la fel de activ în lumea sportului, pe care nu a abandonat-o niciodată. Împreună cu Dl.Mihalache(Meke) a publicat lucrarea intitulată „Rugby”, iar ca autor unic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate și nenumărate articole și comentarii de presă pe specific. Figurează în calitate de coautor și secretar al colectivului de autori al primei ediții a Enciclopediei Sportului și în calitate de colaborator principal al celei de a doua ediții. În anul 2000 a fost desemnat Senior Editor al publicațiilor de specialitate „Rugby Magazin” și „100% Rugby”. Din 1998 a  fost, pe rând, președinte al Comisie de Disciplină și al Comisiei de Apel, iar din 2006 și membru al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Rugby. În anul 1983 a fost decorat cu „Meritul Sportiv” clasa a III-a, iar în 1988 a fost distins de către C.N.E.F.S. cu titlul de „Merite în Activitatea Sportivă”. Clubul Steaua și Federația Română de Handbal i-au acordat mai multe diplome de excelență și onoare. În anul 2007, Fundația Culturală Antares i-a acordat Medalia de Aur a Ordinului Cavalerilor Danubieni, în grad de Comandor.

Din anul 2006, Mihai Cojocaru este membru activ al Clubului Seniorilor, iar din 2008 al Asociației Internaționalilor de Rugby, îndeplinind și funcția de Senior Editor al acestei asociații.

Inmormantarea va avea loc in ziua de marti 18 octombrie 2022, la cimitirul STRAULESTI 218, la ora 15:00

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i aseze sufletul in lumea celor drepti!

 

CONSILIUL DE CONDUCERE