Valeriu Irimescu s-a născut la 3 noiembrie 1940 la Bucureşti. A început să joace rugby de la vârsta de 10 ani, la sfatul tatălui său Vladimir Irimescu, un binecunoscut inginer grivițean și un pasionat de rugby, la Asociaţia Sportivă „Locomotiva – Grivița Roșie”, la copii, juniori, sub conducerea antrenorului Tudor George (Ahoe).
Mai apoi, trece în echipa de seniori a aceluiași club (antrenori Gheorghe Pârcălăbescu și Viorel Morariu), cu care va obține 8 titluri de campion național, iar în anul 1964 va deveni și campion al Europei, după ce echipa GRIVIŢA ROŞIE va cuceri Cupa Campionilor Europeni, învingând în finală cu scorul de 10-0, pe campioana Franței echipa Stade Montois Mont-de Marsan.
Ca jucător s-a specializat pe linia de trei sferturi, dar și ca fundaș. S-a remarcat, de asemenea, și ca un bun executant al transformărilor și al loviturilor de picior căzute (dropgoluri). S-a remarcat și a impresionat prin jocul său elegant – dar eficace, prin precizia și siguranța execuțiilor sale tehnice și, în general, a totalității gesturilor rugbystice.
Valeriu Irimescu, jucător de balon de o mare finețe si creativitate, având în plus o capacitate neobișnuită de anticipare a jocului, ca să nu mai vorbim de viteza și precizia lor, avea o schimbare de picior devastatoare și putea șuta balonul cu ușurință pe lungimea terenului.
În apărare, placajele lui aprige sfida constituția lui mai degrabă zveltă și erau unanim admirate.
Valeriu Irimescu era disciplinat și metodic și vorbea foarte puțin. Un tip studios care a învățat jocul pe dinafară și a fost capabil să-l descompună în cele mai mici componente ale sale.
Valeriu Irimescu a debutat la 19 ani în echipa națională, pe 5 iunie 1960, când legendara echipa a României a învins Franța cu 11 – 5.
În urma debutului său internațional în echipa victorioasă din 1960 Irimescu a devenit unul dintre titularii echipei României, care a finalizat o serie neînvinsă de 25 de meciuri de test, între mai 1959 și noiembrie 1964.
La vremea respectivă, legendarul fundaș Alexandru “Cel Mare” Penciu era responsabil cu șuturile la but la echipa națională, iar când Penciu s-a retras în cele din urmă, Irimescu a preluat rolul de transformeur. Meciul din 1968 cu Franța, când Jiri a marcat toate cele 15 puncte ale României (4 penalități și un drop-goal) asigurând victoria cu scorul de 15-14, a fost momentul culminant al carierei sale de transformeur.
Din cele 12 jocuri susținute împotriva Franței, dintre care 3 câștigate și 2 terminate la egalitate, iese în evidență întâlnirea din anul 1968 de la București, câștigată de România cu scorul de 15 – 14, în care toate punctele naționalei noastre au fost înscrise de către Valeriu Irimescu. De altfel, ziarul sportiv L’Equipe din data de luni 2 decembrie 1968 titra pe prima pagină cu litere mari „BUCAREST: IRIMESCU 15 – FRANCE 14”. Imediat sub titlul se afla o fotografie cu Irimescu șutând spre buturile franceze, cu o scurtă explicație: „Patru transformări și un dropgol ale lui Irimescu. România a făcut diferența.”
Al 32-lea și ultimul său joc pentru ROMANIA a fost împotriva Franței, la Beziers la sfârșitul anului 1971. În acea perioadă el absolvise Institutul de Cultură Fizică şi Sport din București (ICF) și s-a căsătorit cu prietena sa Tatiana Camelia.
În anul 1970 Valeriu Irimescu pleacă în Franța și activează ca jucător profesionist la echipele de elită Paris Université Club (PUC) și Sporting Club D’Angoulême. În această perioadă joacă și în selecționata Parisului, împotriva echipei Londrei.
Revenit în țară, Valeriu Irimescu este numit antrenor federal, funcție pe care o ocupă până în 1991, făcând astfel parte din colectivul tehnic care a calificat echipa națională a României la cea de a doua ediție a Cupei Mondiale (1991). De reținut că în 1990, în același mandat de antrenor federal, echipa Românie a înregistrat singura victorie în deplasare împotriva Franței (12 – 6 la Auch).
În 1991 pleacă, din nou, în Franța, unde antrenează o echipă din apropiere de Toulouse, ca ulterior să devină antrenorul echipei Metro Paris.
În perioada 1974 – 1991 a fost desemnat, în urma Congresului de la Haga, vice-președinte al F.I.R.A. În această calitate a fost prezent, ca lector, la aproape toate cursurile de formare antrenori din Europa. A ocupat funcția de membru al Comisiei Tehnice F.I.R.A., iar din anul 2006 a devenit și membru al Comisiei Tehnice a F.R.R. Din anul 2007 este membru al Clubului Seniorilor din România, iar din anul 2008 este președintele de onoare al Asociației Internaționalilor de Rugby din România (A.I.R.).
Pentru rodnica sa activitate a fost distins cu titlurile de Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit. Personalitatea sa este prezentă în filele Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România.