Sursa: https://www.rfi.ro/sport-121824-rugby-intrarea-legenda-60-de-ani-de-la-prima-victorie-impotriva-frantei-iii
“Alexandru Cel Mare”
„Când l-am văzut pe Barbu pornind cu balonul, am luat-o în buclă, pentru a fi disponibil dacă avea nevoie de sprijin”, povesteste fundașul Alexandru Penciu. „Alerga cumva de-a lungul liniei de 5 metri, dar el era cu mult înaintea mea, plutind spre 22-ul lor. Când l-am văzut pe omologul meu Vannier făcând eforturi pentru a-l prinde, mi-am dat seama că Barbu va reuși să-l bată, pentru că menținea tot timpul avansul de 2-3 metri față de Rancoule care îl urmărea. A reușit să-l bată pe Vannier pe linia de țintă și a marcat o încercare de 70 de metri. A culcat balonul prea aproape de tușă pentru gustul meu, dar, nu a contat, așa că am pus balonul jos și am făcut o gaură cu călcâiul pentru transformare. În mod normal, în astfel de ocazii, nu m-aș gândi la nimic când șutez la but, dar de data asta mintea mea s-a aventurat și m-am gândit la Nea Nae (Nicolae) Ghiondea, fostul fundașde la CCA care m-a învățat tot ceea ce știam despre postul de fundaș. Am lovit balonul cu bocancul și acesta a plutit printre buturi, ‚Bine Nea Nae’, mi-am spus! Trecuseră cinci minute de joc și conduceam cu 5-0 ”, si-a reamintit Alexandru Penciu.
„Nu fusese poreclit „Alexandru cel Mare” degeaba. El a fost un jucător fantastic, fără îndoială”, a explicat Barbu. „A fost pur și simplu cel mai bun jucător cu care am jucat, probabil cel mai mare jucător român. El avea o percepție inerentă a spațiului și a timpului, care îi permitea să aleagă instinctiv opțiunea optimă. Deoarece avea așa o viteză și o schimbare de direcție devastatoare, îi depășsea cu ușurință pe apărători când se intercala cu eleganță în atac, de obicei între centrul exterior și aripă. El a fost primul fundaș care a făcut acest lucru și a avut un impact nemaipomenit atunci când am mers în turneu în Anglia și Țara Galilor în 1955 și 1956. Puiu Argeșiu, primul antrenoral CCA a fost cel care a văzut talentul lui când era un simplu soldat – noi îl poreclism ‘Leatu’ – și apoi a fost promova. de către celălalt antrenor al Armatei „Bombonel” Cosmănescu care si el i-a perceput talentul deosbit. Cu toate acestea, mentorul său a fost pe atunci fundașul internațional al clubului CCA, Nicolae „Nae” Ghiondea, care și-a dat seama că are de-a face cu un diamant de preț și a ajutat la șlefuiarea lui, devenind un fel de mentor al lui ” a adăugat Barbu.
Revenire franceză
După pauză, cu România conducând cu 5-0 , deși francezii au lansat cursa de urmărire, cu linia a III-a F. Moncla, M. Crauste și M. Celaya, – toti trei căpitani ai Franței – în avangardă, românii au fost cei care au marcat primii prin Alexandru „Cel Mare” Penciu, care a transformat prima din cele două penalități ale sale. (Și au fost într-adevăr penalități, după cum a confirmat Alex Penciu, spre deosebire de istoria oficială a rugby-ului francez, în care sunt descrise drept drop-goal-uri).
Cu toate acestea, francezii și-au continuat asaltul, punând apărarea română, care începuse să dea semne de oboseală, sub o mare presiune.
Încă de la început, un rol tot mai important i-a revenit mijlocașului la grămadă Pierre Lacroix, (un alt fost capitan al Frantei) care datorita prezenței sale fizice, era descris ca cel de-al nouălea înaintaș francez. Duelul sau privat cu omologul său român Costel Stănescu a decis cumva soarta meciului.
„Era incredibil de tare și puternic și mi-a spart ritmul cu placaje. Pur si simplu nu puteam să-l mișc. Era ca o buturugă și când te placa, ziceai că te-a lovit o bombă. Indiferent ce am făcut, nu l-am putut urni ”, și-a amintit Stănescu.
Cu 12-15 minute înainte de final, după o grămadă pe stânga, a izbucnit vâlvătaia. Foarte puțini jucători păreau a fi conștienți de incident, deși aripa stângă Aurel Barbu, care era plasat între grămada care se dezintegra și linia de tușă, a putut vedea totul.
Potrivit lui Barbu, pe măsură ce grămada se destrăma, cu jucătorii ambelor echipe îndreptându-se în toate direcțiile, în atac sau apărare, flankerul Michel Crauste, s-a ridicat și i-a dat un șut în cap lui Teofilovici, în timp ce pilierul român se străduia să se dezlege din prima linie.
Nimeni nu știe exact motivul, dar se bănuiește că taloneurul de Gregorio, s-ar fi plâns de ilegalitățile lui Teofilovici în grămadă.
Lovitura l-a facut KO pe „Tacu” (așa cum era poreclit de colegi) și i-a rupt maxilarul. Câteva secunde mai târziu, Crauste era departe de locul incidentului, prefacându-se că nimic nu s-a întâmplat, în timp ce Teofilovici era cărat de personalul medical și oficialii Federației de Rugby pe pista de atletism din jurul terenului.
Victorie în 14
Cu Teofilovici trimis direct la spitalul de urgență, Marinache a trecut în linia întâi, dar grămada română redusă la șapte oameni, nu i-a mai putut controla pe francezi ca până atunci.
Eroul secret al meciului, a fost taloneurul Nicolae Căpușan, care a salvat situația, furând balonul la o nouă grămadă pe introducere franceză, pe linia de cinci metri de terenul de țintă românesc.
La următoarea margine, absența lui Teofilovici s-a resimțit permițându-i lui Lacroix să spargă linia de apărare, iar apoi să-i paseze lui Moncla care a marcat încercarea franceză, iar Michel Vannier a transformat-o.
Era 8-5 și, deodată, românii păreau vulnerabili. Pentru o vreme francezii au profitat de deruta românilor, care încercau să se adapteze pierderii lui Teofilovici.
Regulile jocului la acea vreme nu permiteau înlocuirea jucătorilor accidentați, astfel că cei 14 români au trebuit să reziste la atacurilor din ce in ce mai insistente ale francezilor.
Dar, din nou, conduși in mod exemplar de căpitanul Viorel Moraru, românii a revenit în atac, iar francezii au fost penalizați cu două minute înainte de final.
A fost un mare cadou pentru fundașul român, Alexandru Penciu, care foarte rar rata o asemenea lovitură de la 30 de metri, scor 11-5.
Victorie istorică
Meciul s-a încheiat cu acest scor, românii câștigând cel mai important meci din viața lor. La dineul oficial de după meci, ținută la hotelul Athene Palace, cele două echipe au fraternizat, românii cântând o melodie populară celebră:
„Și-altă dată, și-altă dată, o s-o facem și mai și mai lată”
Meciul s-a jucat pe 5 iunie 1960, cu începere de la 17.30, Stadionul 23 August din București, în fața a 50.000 de spectatori.
Echipele:
România: 15. Alexandru Penciu (Casa Centrală a Armatei), 14. Ion Sava (I) Constructorul București), 13. Mihai Vusec (Grivița Roșie), 12. Valeriu Irimescu (Grivița Roșie), 11. Aurel Barbu (Dinamo București), 10. Rene Chiriac (Progresul București), 9. Constantin Stănescu (Grivița Roșie), 8. Radu Demian (Știința Cluj), 7. Mircea Rusu (Grivița Roșie), 6. Viorel Moraru (Morariu), (Căpitan, Grivița Roșie), 5. Atanase Marinache (Progresul București), 4. Vasile Mladin (Grivița Rosie), 3. Lică Cotter (Grivița Roșie), 2. Niculae Căpușan (Casa Centrală a Armatei), 1. Alexandru Teofilovici (Constructorul București)
Franța: 15. Michel Vannier ((Racing CF), 14. Henri Rancoule (RC Toulonais), 13. Guy Boniface (Stade Montois), 12. Jacques Bouquet (CS Vienne), 11. Sylvain Meyer (CA Perigourdin), 10. Pierre Albaladejo (SUA Dacquise), 9. Pierre Lacroix (Stade Montois) , 8. Michel Celaya (Stade Bordelais), 7. Francois Moncla Capt (Section Paloise), 6. Michel Crauste (FC Lourdais), 5. Herve Larue (US Carmausine), 4. Bernard Mommejat (Stade Carducien), 3. Amedee Domenech (CA Briviste), 2. Jean de Gregorio (FC Grenoble), 1. Raoul Barriere (AS Biterroise).
Marcatori:
România: încercare Barbu, penalități Penciu 2, transformare Penciu 1
Franța: încercare Moncla, transformare Vannier
Arbitru: Silvio M Pozzi (Italia)
Referințe: Acest articol se bazează pe interviuri cu patru dintre cei cinci supraviețuitori români ai meciului: Aurel Barbu, Alexandru Penciu, Mircea Rusu și Constantin Stănescu. Valeriu Irimescu nu a fost disponibil. Informațiile generale au fost preluate din „Encyclopedie du Rugby Francais”, de Pierre Lafond și Jean-Pierre Bodis, „FFR Annuaire Officiel 1984-1985”, „Rugby – Istorie Romaneasca” vol 1, de Traian Moldoveanu și „Încercare enciclopedică a Rugbyului Românesc ”de Constantin Zamfir. Vă mulțumesc tuturor.