Anul acesta, pe 16 iunie ne-a părăsit discret, așa cum a fost toată viața sa, un mare rugbyst, unul dintre aceia care au făcut istorie și au intrat în istorie odată cu prima victorie asupra Franței (11 – 5), în acel iunie 1960 de neuitat, pe stadionul „23 August”. Atunci, prima linie română, formată din Cotter, Căpușan și Teofilovici, a talonat tot ce se putea talona, lăsând fără grai pe celebri Bariere, Domenech și Gregorio.
Uitat de toți, chiar și de Federație, Nicolae Căpușan s-a stins din viață, după o grea și lungă suferință. Pentru toți cei ce l-au cunoscut și l-au apreciat Căpușan a fost un model de seriozitate, modestie și discreție. Poate de aceea despărțirea sa de această lume a trecut aproape neobservată.
Nicolae Căpușan mulțumește la Aniversarea a 100 de Ani de Rugby în România pentru nominalizarea ca al doilea cel mai bun trăgător din istorie
Nicolae Căpușan s-a născut la data 7 iulie 1930 în București și multă vreme nu a stârnit interesul celor ce conduceau lumea rugbyului, deși a debutat ca junior la Sportul Studențesc în 1947. În 1949, la terminarea junioratului, se transferă la Metalul București, unde joacă sub bagheta celebrului Tomiță Moldoveanu. Rămâne aici până în 1950, când este chemat sub arme. În mod ciudat, nici aici nu este remarcat vreme de doi ani și de abia la încheierea stagiului militar de 2 ani, clubul C.C.A. (devenit ulterior C.S.A. Steaua) îl înregimentează oficial, sub ordinele unor monștri sacri ai rugbyului românesc: Gogu Sfetescu, Puiu Argeșiu și
Bombonel Cosmănescu.
Din acest moment, cariera sa de rugbyst ia o turnură ascendentă, ce-l va plasa în lumea stelelor dintre buturi. Cu clubul militar Căpușan câștigă 5 titluri de campion național (1953, 1954, 1961, 1963, 1964) și 5 Cupe ale României (1952, 1953, 1955, 1956, 1958), ocupă de 8 ori locul 2 în campionat (1955, 1956, 1957, 1960, 1962, 1965, 1966, 1967) și de 2 ori locul 3 (1958, 1959). Tot în rândurile clubului din Ghencea cucerește de 3 ori Cupa Păcii (1961, 1962, 1963) și o dată Cupa Victoriei (1960).
Nicolae Căpușan la Aniversarea a 100 de Ani de Rugby în România
Încet, încet își face loc spre marea performanță internațională. Joacă mai întâi 11 meciuri în diverse selecționate (Selecționata de Tineret, Selecționata Bucureștilor 1 și 2, Selecționata României B), ca în anul 1960 să dea, pur și simplu, lovitura „din prima” (prima oară în Echipa Națională A și prima victorie a României împotriva Franței), jucând magistral în partida de neuitat de pe „23 August”. Adevărul celor de mai sus a fost exprimat după partidă de către celebrul său adversar direct Amédée Domenech, când, a confirmat superioritatea echipei României cu următoarele cuvinte: „Tăvălugul înaintașilor români a fost de nestăvilit”. De acum lucrurile s-au înscris pe făgașul normal, Nicolae Căpușan este titular în prima echipă a României și va disputa 12 meciuri internaționale (cu Franța în 1960, cu Polonia, Cehoslovacia, R.D.G., Franța în 1961, cu Cehoslovacia, R.D.G., Polonia, Italia în 1962 și cu Bulgaria, R.D.G., Cehoslovacia în 1963). Dintre acestea remarcăm și un al doilea meci celebru, cel de la Bayonne din 1961, terminat la egalitate (5 – 5), meci care a confirmat statutul de putere în rugby al României. Astăzi, unii ar spune că sunt cam puține, dar probabil nu știu că doar atâtea meciuri disputa în perioada respectivă Echipa Națională a României.
Nicolae Căpușan la meciul România – Cehia (76 – 7) 22 martie 2008
Din păcate, vârsta a început să-și spună cuvântul, astfel că din 1964 s-a retras de la echipa națională, iar din 1967 și din activitatea competițională. Nu s-a îndepărtat însă de rugby. A rămas antrenor categoria a III-a la echipa de juniori a clubului C.S.A. Steaua până în 1975, având la bază diploma de profesor de educație fizică obținută la absolvirea I.E.F.S. în 1971 (specializare rugby) și cursurile de antrenori organizate de F.R.R. În afară de această activitate, a mai practicat și meseria de tehnician dentar, în baza diplomei de absolvent al Scolii Sanitare, obținută în 1963.
Fără a fii remunerat, după ce s-a pensionat, a activat în cadrul Comisiei Municipale de Arbitrii și Antrenori pentru Juniori. În anul 2007 a participat la constituirea Asociației Internaționalilor din Rugby – România. A activat în Asociație până la data decesului. A fost membru în Clubul Seniorilor din Rugby de la înființare, până la deces.
Pentru rezultatele obținute în rugby a fost distins cu titlul de Maestru al Sportului în 1960 și Maestru Emerit al Sportului în 1975. De asemenea, a fost decorat cu Ordinul Muncii, Clasa a III-a.
Deși poate tardiv, ne rugăm pentru odihna sufletului acestui mare rugbyst român. „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”
Consiliul Director al
Asociației Internaționalilor de Rugby – România