de Vasile Constantin – Mao
9 august 2016
Harababura de la loturile naționale de juniori și căderea gravă la reprezentare!
- Dacă cluburile sunt obligate să susțină activitatea de reprezentare a Federației, ei bine, și aceasta trebuie să recompenseze secțiile, iar câștigul mare trebuie să fie experiența pozitivă și moralul obținut de jucători la echipa națională (!). În situația actuală, însă, cu reprezentativele noastre tinere ce, de regulă, dispută ultimele locuri în grupele valorice inferioare (cu amarul ratărilor de rigoare), mă îndoiesc că tinerii jucători beneficiază și de o asistență psihologică adecvată recuperării moralului lor, ca să fie mai buni pentru cluburi, dar și pentru perspectiva rugbyului nostru. Discrepanța invariabilă între aspirațiile impuse tinerelor naționale și posibilitățile reale ale acestora (demonstrate într-o activitate internă fără exigențe și competiții precare) accentuează confuzia în instruirea viitorilor noștri performeri.
Apoi, găsesc nesocotită strategia de pregătire a echipelor naționale de juniori doar în stagii centralizate, eliminând cluburile și antrenorii respectivi din responsabilități mobilizatoare. Dacă mai luăm în seamă și deranjamentul școlar al selecționabililor, cu scoaterile repetate, putem vorbi și de un efect antisocial practicat de F.R.R. în numele „performanței”.
- De asemenea, operațiunea de selecție a sportivilor și formarea loturilor este marcată de lipsa eficienței, de un amatorism dezarmant. Iată întâmplare: am întâlnit odată antrenorul federal și directorul național de dezvoltare, la un turneu final de juniori. Aveau treabă: depistau elementele de perspectivă pentru echipa națională. Asistau la un joc, la care rar se făceau doua pase, și mai aveau încă 3 de vizionat. M-am uitat cu oarecare compasiune la improvizoratul colegilor mei. Am întrebat cine este antrenorul echipei naționale respective (lipsea). Am rugat unul dintre ei să-mi dea un telefon. Voiam să-i spun la ce structură am ajuns eu în vreo 25 de ani pe la loturile de juniori. Cred că l-am jignit, nu m-a sunat!
Apoi, am fost surprins să vad pe la jumătatea lui August, pe căldură de foc, trialurile pentru diferite vârste. Formau patru echipe de regiune dintre jucătorii depistați sau trimiși și îi vedeau din nou la joc. În plină vacanță sportivă, cu mulți dintre cei mai dotați lipsă (pe motive familiale, unii angajați în munca sau cu obligații școlare), înlocuiți cu cine s-a găsit disponibil, ce mai, o reprezentație jalnică sub toate aspectele.
Și culmea, le-a plăcut așa de mult acest sistem (este și mai comod!) pentru că l-au permanentizat, chiar în acest August, desfășurând-se cu aceleași impedimente în acțiunile de selecție.
- Continui să recomand următoarea structură de depistare a juniorilor dotați (cum și pregătirea în strânsă colaborare cu cluburile), astfel:
– La un sumar de exigente pentru candidații la selecția echipei naționale, impus de Federație (vizând dezvoltare fizică, motricitate, bagaj tehnico-tactic și experiență în joc), secțiile fac recomandările ca atare. Contează și observațiile de la turneul final, orientate în special la activitatea jucătorilor cheie.
– În prima săptămână după turneu final se programează testarea și trialul candidaților la selecție, aceștia (în formă sportivă optimă) fiind însoțiți și de antrenorii lor (care participă efectiv la desfășurarea testării). Trialul se termină cu evaluarea complexă și fixarea lotului lărgit, cu recomandări speciale și motivare de instruire (pentru jucători și antrenori) pană la prima convocare.
– În vacanța de vară, în condiții de tabără, se organizează primul stagiu de pregătire cu obiective complexe: (a) de cunoaștere a grupului în solicitare psiho-fizică și tehnică și (b) de unificare a lotului la aspirația echipei naționale etc.
Așa consider eu un început de activitate serios, profesionist și cuprinzător. Colaborarea antrenorilor lotului respectiv cu colegii de la secții, pentru accentuarea pregătirii jucătorilor selecționați, trebuie să fie atenta și bine structurata pe factori ai antrenamentului și obiective individuale.
- O strategie greșită, ne profesionistă, practicată în F.R.R, privitor la echipele naționale de juniori, a plecat chiar de la numirea antrenorilor la cârma acestora. Aceasta, făcută fără niciun criteriu, doar la capriciul unui federal (ca într-o bătaie de joc) a creat o gravă confuzie într-o etapă de mare responsabilitate formativă și reprezentativă, ofensând pur și simplu profesiunea și antrenorii dedicați acestui eșalon.
Propun:
– Alegerea (formarea) a 2 „directori tehnici”, fiecare responsabil cu instruirea oricărei echipe (RXV sau RVII) la categoriile de juniori mici sau la juniori mari.
– Dublarea directorului tehnic la fiecare echipă națională de antrenorul echipei campioane din anul precedent.
(va urma)