de Vasile Constantin – Mao
14 august 2016
Se vorbește mult de reculul social pentru activitatea sportiva. Se vorbește mai bine de doua decenii, fără a se structura ceva (conceptual, organizatoric sau metodologic), pentru combaterea „flagelului”: a) la nivel statal – fiind vorba chiar de sănătatea și onoarea nației; b) la nivel de federație și cluburi – care dispun de capacități și mecanisme de implementare și valorificare a unor strategii optime, adecvate vremurilor; c) la nivel de antrenori – prin inițiative pedagogice, ambiție și probitate profesională.
Am semnalat în diferite rânduri ghinionul eșaloanelor de copii și juniori de a „beneficia” de multe invenții organizatorice federale (fără o minimă fundamentare logică), care au îngreunat implicarea cluburilor și intervenția antrenorilor. În ciuda semnalelor de ineficiență, au păstrat erorile zeci de ani, au neglijat obiecțiile antrenorilor și au refuzat cu obstinație orice sugestie de corijare, mergând din rău în mai rău, prejudiciind astfel rugbyul românesc cu lipsa lor de profesionism și de bun simț.
Toate structurile federale au îmbrățișat exemplul președintelui de a mistifica realitatea din rugbyul nostru, „vopsind” statistic o activitate din ce în ce mai fragilă (vezi: miile de practicanți școlari, care văd baloanele de doua ori pe an!). Apoi, conducătorii de cluburi și antrenorii, cei care de fapt fac să ființeze rugbyul, au abandonat mândria și curajul rugbystului, acceptând fără crâcnire toate inepțiile federalilor (vezi: indiferența sau acordul total la adunările generale F.R.R., chiar dacă „pe margine” mai vorbesc!).
Am văzut zilele acestea raportul unui antrenor federal, după participarea naționalei de U18 la CE, aprobat în unanimitate de biroul federal. Acesta, raportul, începe cu patru puncte „forte” ale acțiunii (chiar așa numite), dintre care nu lipsește „experiența jucătorilor la prima călătorie cu avionul”! Știți pe ce loc a venit echipa? Locul 6 în grupa 2-a valorica, adică 14 în Europa!!!
Dar pentru că suntem în perioada Jocurilor Olimpice, admirând cu jind rugbyul din Brazilia, Spania, Japonia, SUA, Kenya, Fiji (m. + f.), sau Canada, Columbia (f.), și pentru că startul pregătirilor pentru această ediție l-am luat odată cu aceste echipe, ne putem întreba: ce au făcut „olimpienii” noștri care se mândresc, de altfel, cu președinția avuta la F.R.R. Și unde ne aflăm după 12 ani, cu comportări jenante ale naționalelor noastre? A! da, cu mare tam-tam s-a făcut centru olimpic de la Bârlad, unde (fără școli/facultăți și cadrul social adecvat) nici moldovenii nu sunt cine știe ce tentați să vină aici. Au mai „dres-o” cu centrul Federației de la Cornu, de care nici brașovenii nu vor sa audă, ce să spunem de alții mai de departe! Localități alese la brodeală, fără niciun studiu sau consultanță. Totul fără judecată și… fără speranță.
Am început serialul acesta cu misiunea președintelui, funcție în care logica și onestitatea acestuia se pot răsfrânge pozitiv într-o activitate normală, dar mai ales aflată în derivă. Ce este evident, însă, pentru unele „mărimi” parcă tras la indigo, este folosirea funcției federale drept trambulină pentru accedere în posturi superioare (naționale sau internaționale). Am mai vorbit despre mistificarea situației Federației, prezentată drept o mare reușită managerială și sportivă datorită lor (!?). Sa fie clar, nu minimalizez unele reușite internaționale la seniori/XV, dar bilanțul general, de la Georgia în sus, este dezarmant. Dar iată, în ciuda nereușitelor la consolidarea structurilor teritoriale și modernizării instruirii sportive, aceștia țin mult să rămână consilierii principali ai F.R.R.! Ce obiective or avea? OARE, CE AR FACE MAI BINE DIN CEEA CE NU AU FĂCUT ÎN FUNCTIE?
(va urma)