Petre Cosmănescu (1922 – 1999)

Bombonel

Născut in 1922, in Mehedinți, Petre Cosmănescu s-a mutat de mic în capitală, locuind toată viața în Parcul Domenii, în apropierea stadionului de rugby Tineretului, numit anterior Stadionul Federației și redenumit în prezent Stadionul Național Arcul de Triumf. Polisportiv talentat (a practicat cu succes atletismul, voleiul, baschetul și rugbyul), acesta a prins vremurile romantice ale sportului, în care un performer participa la mai multe discipline în aceeași perioada. A practicat atletismul și voleiul la „Viforul Dacia” și „Casa Centrală a Armatei”, baschetul la „Asociația Delavrancea” și rugbyul la „Sportul Studențesc” și la „Casa Centrală a Armatei”.

În fapt, Petre Cosmănescu a fost, în 1947, unul dintre membrii fondatori ai Clubului Sportiv „Casa Centrală a Armatei”, devenit, în prezent, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, alături de alți mari rugbyști ai vremii, printre care Nicolae Gheondea, Mărgărit Blăgescu, Şerban Mehedinţi, Emanuel Valeriu şi mulţi alţii, conduşi de primul antrenor al echipei – Gheorghe Sfetescu.

În aceste condiții nu este de mirare că „Bombonel” a rămas celebru în istoria sportului românesc cu nunta sa polisportivă, când, cu mireasa și tot alaiul de nuntași după el, a avut următorul program: ora 9.00 – concurs de atletism (probă de alergări), ora 11.00 – căsătoria civilă, ora 15.00 meci de volei, iar a doua zi – ora 10.00 meci de rugby, urmat de nunta propriu-zisă.

După acest început furtunos, Petre Cosmănescu și-a dedicat întreaga sa viață rugbyului militar, rămânând în istoria clubului „Steaua” ca un nume de referință al rugbyului românesc, un antrenor cu un mare volum de cunoștințe tehnico-tactice, un bun psiholog, cu multă prestanță, un om deosebit, recunoscut ca unul dintre cei mai buni antrenori români de seniori, atât la echipa de club, cât și la cea națională.

Rămânând în domeniul rugbyului, amintim că „Bombonel” a debutat ca jucător în această ramură sportivă în anul 1936 la „Sportul Studențesc”, echipă cu care a câștigat 2 titluri de campion național. După război, participă, așa cum am arătat, la înființarea clubului „C.C.A./Steaua”, obținând încă 3 titluri de campion național (1949, 1953 și 1954) și 3 Cupe ale României (1950, 1952 și 1953).

Abandonând activitatea sportivă, devine antrenor al echipei „Steaua”, pe care o conduce cu succes în între anii 1958 – 1981, perioadă în care militarii au câștigat 10 titluri de campioni naționali (1961, 1963, 1964, 1971, 1973, 1974, 1977,1979, 1980 și 1981) și o Cupă a României în 1974.

Sub antrenoratul său echipa militară a dat țării trei generații de renume:

• o primă generație a fost constituită din foștii săi colegi de echipă puțin mai tineri decât el, precum: Mărgărit Blăgescu, Radu Nanu, Carol Kramer, Nicolae Gheondea, Nicolae Căpușan, René Chiriac, Ștefan Constantin, Șerban Mehedinți, Nicolae Lăzărache sau Alexandru Penciu;
• din a doua generație s-au remarcat rugbyști, precum: Răducu Durbac, Adrian Mateescu, Radu Ionescu, Șerban Constantin, Gheorghe Mircea sau Paul Ciobănelu;
• a treia generație a oferit echipei naționale rugbyști ca: Marin Ionescu, Mircea Muntean, Octavian Corneliu, Florică Murariu, Alexandru Dumitru, Neculai Postolachi, Eduard Suciu sau Alexandru Achim.

Spre sfârșitul carierei de antrenor a condus, pentru o scurtă vreme, și echipa „Contactoare Buzău”, unde a continuat să lustruiască talente, precum Haralambie Dumitraș.

Datorită rezultatelor obținute la ”Steaua”, Petre Cosmănescu a fost desemnat să conducă, cu intermitențe, echipa națională a României, în perioada 1961 și 1981, aducându-și contribuția la o serie de succese ale țării noastre, în plan internațional, în 59 de jocuri, obținând 45 de victorii si patru egaluri.

A reușit cinci victorii cu Italia (1962, 1970, 1971, 1977, 1981), trei victorii împotriva Franței (1962, 1968, 1976) și un egal cu Noua Zeelanda. A cucerit doua Cupe Europene FIRA in 1974 si 1976. În 1975 a condus echipa în spectaculosul turneu din Noua Zeelandă.

A fost socotit drept unul dintre cei mai buni antrenori ai României, iar pentru activitatea sa remarcabila a fost distins cu titlurile de maestru emerit al sportului și antrenor emerit. Este considerat drept unul dintre cei mai reputați artizani ai rugbyului românesc, alături de alții asemenea lui, precum Gheorghe Pârcălăbescu, Titi Ionescu, Grigore Aman, Cornel Munteanu sau Mitică Ionescu, din păcate cu toții intrați în veșnicie.

Bombonel Cosmănescu si-a legat destinul sportiv de unul dintre cluburile-fanion ale „ovalului”, care este si va fi „Steaua”. A fost un tehnician de o factură cu totul deosebită, elegant în comportările față de jucători, ca și în ținuta sa în societate, un domn în accepțiunea largă a termenului. Dar, în același timp, de departe, un pedagog și un artizan fără egal, care se bucura de aceeași prețuire și peste hotare.

Petre Cosmănescu va rămâne în istoria rugbyului românesc ca un nume de referință, un antrenor cu o mare capacitate profesională şi vaste cunoștințe tehnico-tactice, un bun psiholog, cu multă prestanţă, un om deosebit, recunoscut ca unul dintre cei mai buni antrenori români de seniori, atât la echipa de club, cât şi la naţionala României.

În cartea sa „Bucurii și tristeți în rugbyul românesc”, Vasile Constantin – Mao îi face următoarea caracterizare lui Petre Cosmănescu: „A fost recunoscut ca un tehnician de stil clasic, pentru care pregătirea tehnico-tactică și fizică nu se face decât cu multă disciplină și rigurozitate. Conducea echipa într-o manieră elegantă, pentru care era mult apreciat de jucători.” În aceeași lucrare, într-un excelent tablou de onoare al internaționalilor din toate timpurile ce au contribuit la palmaresul rugbyului românesc, Mao îl plasează pe Petre Cosmănescu pe un onorant loc 5.

 

Col. (r) Alexandru Valentin Popescu