după Cristian Spânu – ziarul „Sport Total”
Cel mai savuros moment în rugby este atunci când un jucător „culcă” balonul în terenul de țintă advers, înscriind o încercare. Se acordă imediat 5 puncte pe tabela de scor, plus șansa de a mai marca încă 2 din transformare. De-a lungul timpului nu a fost mereu așa. La începutul practicării jocului de rugby, mai precis până în 1889, pentru o încercare nu se acorda nici un punct și se punctau doar loviturile de picior. Din această cauză, se spune că primul meci internațional între echipele Angliei și Scoției s-ar fi încheiat cu scorul de 0 – 0. În 1889 a fost stabilit sistemul de punctaj modern, care a fost acceptat și aplicat uniform din sezonul 1890/1891 în țările cunoscute sub denumirea de Home Nations (Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda). La momentul respectiv, încercarea valora 1 punct, în timp ce transformare era cotată cu 2 puncte. Din 1891 și până în 1894 încercarea a fost răsplătită cu 2 puncte, iar transformarea cu 3 puncte. Tot în 1894 a intervenit o nouă modificare, decizându-se creșterea valorii încercării la 3 puncte, plus încă 2 puncte pentru transformare. S-a jucat așa până în 1971, când pentru o încercare s-a stabilit acordarea a 4 puncte. În 1992 a intervenit ultima schimbare, respectiv încercarea a început să valoreze 5 puncte. Lovitura de penalizare, alt mod de a înscrie, a cunoscut și ea variații de valoare, până în 1891 aducând 2 puncte celor care marcau, după care s-a trecut la acordarea a 3 puncte, atât cât valorează și în prezent. Lovitura de picior căzută (dropgolul), un alt mod de a marca puncte pe tabela de scor, a valorat mai mereu 3 puncte, cu excepția perioadei dintre anii 1891 și 1947, când se acordau 4 puncte pentru acest procedeu. Până în anul 1977 se puteau înscrie puncte și prin transformarea unui „marc” (prinderea din zbor a balonului șutat de adversar), acest procedeu valorând 4 puncte din 1891 până în 1904 și 3 puncte din 1904 până la anularea sa din regulament. În zilele noastre s-a ajuns să se acorde puncte bonus în clasament echipelor care marchează peste patru încercări într-un meci, tocmai pentru a face jocul mai atractiv și pentru a stimula marcarea prin cel mai spectaculos procedeu al său: încercarea (ESEUL). Prezentăm mai jos un tabel sintetic al evoluției punctajului în rugby.
Perioada | Încercare | Transformare | Penalizare | Dropgol | Din marc | Observații |
---|---|---|---|---|---|---|
1871/1875 | Rezultat decis după numărul de transformări (goals). Fără puncte. | Sistem stabilit de RFU înainte de apariția IRB. | ||||
1876/1885 | La egalitate de transformări se decide după număr de încercări (tries). Fără puncte. | |||||
1886/1891 | 1 punct | 2 puncte | 2 puncte | 3 puncte | -- | Sistem de punctare stabilit de IRB după preluarea atribuțiilor administrative de la RFU. |
1891/1894 | 2 puncte | 3 puncte | 3 puncte | 4 puncte | 4 puncte | |
1894/1904 | 3 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 4 puncte | 4 puncte | |
1905/1947 | 3 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 4 puncte | 3 puncte | |
1948/1970 | 3 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 3 puncte | 3 puncte | |
1971/1977 | 4 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 3 puncte | 3 puncte | |
1977/1991 | 4 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 3 puncte | -- | |
1992/azi | 5 puncte | 2 puncte | 3 puncte | 3 puncte | -- |
prelucrare de către
prof. Mihai Cojocaru