Au trecut anii, lăsând în urma lor amintiri, însă multe s-au șters și nu mai pot fi reeditate, creând un gol între generații. Eu am fost un jucător de rugby din generația mai veche 1963-1976. Astăzi, jumătate sunt pensionari, iar cealaltă jumătate sunt dincolo de timp. Generațiile se schimbă într-un ritm, pe care nu-l poți împiedica, însă lipsește legătura dintre ele. Tribunele stadioanelor la meciurile de rugby sunt populate de tineri, fete și băieți, si este un lucru foarte bun, dar lipsesc seniorii, aceia ce au adus culoare, pasiune, dăruire și continuitate în rugbyul autohton.
Este o mare enigmă de ce nu există o legătură între generații! Am să încercă cu mijloace modeste, o explicație. Trebuie să recunoaștem că jocul de rugby a evoluat foarte mult, însă regulile de joc nu s-au schimbat substanțial. Cauza rupturii între generații este de ordin psihologic, economic, educațional și sub imperiul influențelor externe. Din punct de vedere psihologic, oamenii nu mai trăiesc cu intensitate bucuriile vieții, nu se mai mulțumesc cu puțin și este normal. De fiecare data vor mai mult (material): casă, mașină, concedii în stațiuni luxoase, conturi în bănci etc.
De fapt ce este trăirea psihologica? “Este trăirea exterioara a lumii interioare”. Adică exteriorizezi ceea ce simți în interiorul tău. Rugby-ul a devenit sport profesionist, câștigurile materiale sunt mai mari, nu mai ai grija zilei de mâine și pentru că îți satisfaci anumite cerințe materiale, neglijezi latura spirituală și educațională. În generația mea era o emulație extraordinară: cine era cel mai bun student, care era cea mai buna facultate, fapt ce te determina să nu rămâi ultimul din echipă. Dar societatea s-a schimbat, principiile de viața au suferit transformări și datorită influențelor externe. Mulți rugbyști au jucat la echipe din străinătate, împrumutând un alt stil de viață și comportament. De fapt acestea sunt cauzele diferenței dintre generații. Îmi aduc aminte de atmosfera din echipa de club și echipa națională. Îmi făcea o mare plăcere să merg la antrenamente, unde eram prieteni și echipa era considerată o a doua familie.
Însă cred că cel mai important fenomen este lupta orgoliilor dintre generații. Cei tineri nu acceptă un sfat, o idee de la altă generație și pierdem toți, mai ales rugbyul. La întâlnirile seniorilor de la „CASA UNIVERSITARILOR” eu mă simt mândru că am jucat rugby și că fac parte din această familie. Nu cred că există în București mai multa inteligență pe metru pătrat ca aici. Privesc în față, în spate, la stânga sau la dreapta și văd ingineri, profesori, arhitecți, diplomați, oameni de știință sau medici și știu că fiecare a contribuit și a lăsat un pic din sufletul lui pentru rugby.
Fiecare are amprenta sa, care a rămas zidită și nemuritoare la temelia rugbyului, precum frescele antice din piramidele egiptene.
Eu consider rugbyul o „Școală a vieții”, de unde fiecare am câștigat experiență, ne-am construit o competență socială, iar rugbyul rămâne pentru noi o formă spirituală cu filozofie și norme proprii și poate fi considerat „SPIRIT”.
Filozofia este o componentă a culturii, a artei, a vieții spirituale. Ea se află în interdependență cu toate disciplinele, însă fără a se confunda cu ele. RUGBYUL, ca disciplina sportivă, se încadrează în oricare dintre acestea, deoarece conținutul tematic, varietatea și încărcătura semantică a acestuia îl situează în structura științei filozofice.
Rugbyul însumează cele mai înalte trăsături ale personalității umane și a modelat, în timp, structura acesteia, transmițând din generație în generație, genele valentelor morale și etice ce caracterizează „PERSONALITATEA JUCATORILOR DE RUGBY”.
De aceea, eu consider impetuos necesară o apropiere între generații, un schimb de idei, susținerea și dezbaterea unui concept. Să trecem peste orgolii, să ducem mai departe prin „STAFETA GENERATIILOR” aceste deziderate.
P.S. În partea introductivă afirmam că o parte dintre colegii noștri sunt „dincolo de timp”. Transformându-mă în “medium”, vorbeam cu ei îndemnându-i să nu stea degeaba. Să umple universul cu mingii și terenuri, să construiască arene „Pierre de Coubertin”, să atragă și îngeri, și demoni, să formeze echipe mixte dintre cele ….. și să joace miuțe printre stele. Cugetare: Dacă nu ne putem întoarce in timp, pentru un nou început, măcar putem construi un nou sfârșit.
Prof. Constantin Șerban
Maestru Emerit al Sportului