Nu cred că există în lumea rugbyului românesc cineva, care să nu fi auzit de Vasile Soporan și, tocmai de aceea, am dorit să-i dedicăm acest articol cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 72 ani.
Vasile Soporan s-a născut la 20 februarie 1943 la Cluj, dar a devenit cunoscut la Brașov, oraș în care, se poate spune, a pus bazele jocului cu balonul oval. A venit aici cu familia, la o vârstă fragedă, iar primul contact cu rugby-ul l-a avut prin clasa a 3-a, atunci când a primit cadou un balon țuguiat, obiect ciudat, ce a trezit imediat interes în rândul celorlalți copii. Ca să nu mai disturbe liniștea școlii, copiii au fost duși de un binevoitor pe un fost aeroport, unde tânărul Soporan a putut să ia primele lecții de rugby, la doar 10 ani.
Ca senior a evoluat la cluburile Olimpia Orașul Stalin, Precizia Săcele, UMT Timișoara, CSM Reșița și Precizia Săcele, formație cu care a promovat în prima divizie. Gândul îi rămăsese însă la Brașov, orașul care îl adoptase fără rezerve, astfel că, în 1969, Vasile Soporan, împreună cu alți entuziaști (și cu sprijinul secretarului UTC Bebe Scurtu), pune bazele formației CFR Brașov, echipă pe care o va antrena vreme de 10 ani. Nu i-a fost deloc ușor, întrucât, ani de zile, nu a primit nici un ajutor, nici măcar de la CFR, deși majoritatea jucătorilor era constituită din salariați ai Căilor Ferate Române. În plus, într-o primă fază, a fost și jucător, și antrenor. Cu excepția unei perioade de doi ani, în care a activat ca arbitru, Vasile Soporan a rămas legat de echipa ceferiștilor, pentru care a făcut și un stadion, prin muncă voluntară și cu ajutorul unor militari, care lucrau la întreținerea căii ferate. Acest teren amenajat lângă depoul CFR, este și astăzi în administrarea clubului CFR Brașov.
Adevărata vocație, cea care l-a făcut celebru, și-a descoperit-o în anul 1986, atunci când punea bazele clubului Rugby Club Brașov. De fapt, cu un an mai devreme, Vasile Soporan a ieșit cu fiul său, Cătălin, să se joace cu o minge de rugby în vecinătatea Gării Brașov, pe locul unde astăzi se află Unirea Shopping Center Brașov. În acele vremuri, aici exista doar un teren cu ceva iarbă, ușor denivelat, pe care se instalau circurile în trecere prin Brașov, iar locatarii din vecinătate ieșeau la „iarbă verde”. Copiii care se jucau în zonă au fost atrași de buclucașa minge ovală și s-au prins în jocul celor doi Soporan. Încetul cu încetul, numărul copiilor din cartier prezenți la orele de rugby ținute de „domn profesor” creștea. Iar de la o joacă de copii, la practicarea „sportului cu balonul oval” într-un cadru organizat n-a mai fost decât un pas. După foarte puțin timp, la aceste antrenamente se prezentau până la 75 de copii. Astfel că, în scurtă vreme, s-a înregistrat apariția Rugby Club Brașov, organizație dedicată practicării rugbyului de către copii și juniori.
Nu cred că trebuie să vă relatăm toate greutățile întâmpinate de Vasile Soporan și dragii lui copii. De data aceasta nu mai avea sprijinul celor de la CFR. Din când în când, Consiliul Popular (Primăria) mai dădea câte o autorizație pentru un circ și copiii erau obligați să-și strângă catrafusele. După plecarea circului, copiii trebuia să adune sticlele goale și gunoaiele rămase în urmă, pentru a putea să-și reia antrenamente. Copiii mergeau pe șantiere, luau var sau spărgeau cărămizi, până le transformau în praf, și așa trasau terenul de joc. Fiind ai nimănui, echipa nu era primită în nici un campionat. Cu ajutorul primului secretar au jucat doi ani în campionatul Bucureștilor.
După Revoluție, Fundația de Tineret Brașov a invitat Rugby Club să se antreneze la baza sportivă „Noua”, lăsată de izbeliște. Ca să se poată antrena pe iarbă, copiii trebuia să care roabe de zgură pentru amenajarea terenurilor de tenis. Făceau muncă voluntară în schimbul dreptului de a se antrena. In timp, Vasile Soporan a reușit să dea un statut juridic clubului și să-l înregistreze ca primul club privat cu bază sportivă proprie, având un teren de rugby, unul de minifotbal și patru de tenis. De remarcat însă că, și astăzi, copiii se îngrijesc de club și teren – ei tund gazonul și liniază terenul, ei fac curățenie în club și lucrează la îmbunătățirea condițiilor de pe cocheta bază.
Trebuie s-o spunem, Vasile Soporan nu este doar un descoperitor și șlefuitor de talente – el este un adevărat creator de caractere. Pe toți îi urmărește cu atenție și îi controlează discret (chiar și la notele luate la școală). Cine nu-și vede de treabă, sfidează regulile comunității sau neglijează școala nu are ce căuta la antrenamentele echipei. Regulile sunt foarte stricte, dar Vasile Soporan nu este „un dur”. Cu vocea sa blândă, de ardelean el este un adevărat consilier personal al copiilor, dar și al familiilor acestora. Poate că cel mai elocvent exemplu al muncii lui Soporan îl constituie Mihai Vioreanu, participant la două cupe mondiale, jucător selecționat de peste 30 de ori în echipa națională a României. Acesta este, în prezent, un reputat chirurg din Dublin, Irlanda și singur spune că a ajuns la poziția socială actuală datorită, în mare măsură, lui „Nea Vasile”. În urmă cu câțiva ani l-am cunoscut pe Alexandru Gârbacea, coproprietar al complexului Cheile Grădiștei Fundata și participant, în mod repetat, la raliul Paris – Dakar. Și el a trecut prin mâna lui Vasile Soporan și, poate, de aceea nu am rămas surprins, când mi-a declarat: „Domnule, în copilăria mea, am petrecut mai mult timp cu Nea Vasile, decât cu tata”.
De altfel, Vasile Soporan este deschizător de drumuri în mai multe domenii. Pe riscul său și bani săi a dus echipele de copii și juniori la diverse turnee internaționale. La început a profitat de faptul că, din 1990, este pensionar CFR și a adăugat la foaia sa de drum o anexă, conținând lista copiilor din echipă (lucru legal în România, dar creator de probleme pe teritoriul altor state). Deplasările aveau ca scop integrarea școlii sale de rugby în tendințele mondiale din acest sport. El este primul din România, care a promovat rugbyul în 7 (devenit de curând sport olimpic), adoptând sistemul englezesc, care practică această variantă de rugby cel puțin până la vârsta de 14 ani, după care tinerii jucători trec la rugbyul în 12 și în 15. Când, în anul 2012, s-a organizat la noi în țară primul campionat de juniori de rugby în 7, nimeni nu s-a mirat că prima echipă campioană a devenit Rugby Club Brașov, cel mai tehnic jucător a fost decretat Gabriel Ene, iar cel mai eficient marcator Alexandru Ghiur, ambii din echipa R. C. Brașov. De altfel, Vasile Soporan s-a inspirat de la fața locului. Începând din martie 2006, a fost prezent, an de an, la cel mai mare turneu de rugby în 7 juniori, organizat de către clubul Rosslyn Park din Marea Britanie. Pentru cei care nu au auzit de acest turneu, vă precizăm că, în fiecare an, participă între 500 și 600 de echipe, repartizate pe grupe de vârstă, iar locul de disputare al competiției cuprinde 25 de terenuri de rugby, unul lângă altul, precum și alte 4 terenuri (pe un alt amplasament) unde se desfășoară meciurile echipelor feminine, semifinalele și finalele la toate categoriile.
În încheiere aș dori să fac o scurtă enumerare a unor jucători de primă clasă, ieșiți din „școala lui nea Vasile”, foști și actuali internaționali în echipele de juniori și seniori, adevărate caractere făurite de acest om modest, dar tenace în munca sa cu generațiile de copii brașoveni: Mihai Vioreanu (vezi mai sus), Roland Wiener (fost jucător la Parma, actualmente profesor în Belgia), Cristian Suciu, Marian Nistor, George Adafinei, Dănuț Petrule (antrenor, profesor de sport și director al Școlii din Sânpetru), Adrian Cotoară (economist de succes în capitală), Cătălin Fercu (joacă la Harlequins), Andrei Iftode, Gheorghiță Bâgiu (ofițer superior de poliție), Alexandru Țăruș, Gabriel Ene, Dragoș Ciocan, Petre Costandache, Cătălin Hulpan, Alexandru Ghiur.
Anul viitor, Rugby Club Brașov va aniversa 30 de ani și, după cum cunoaștem, clubul Folkestone R.F.C. întreprinde, încă din 2014, măsurile necesare pentru a participa la turneul organizat de Vasile Soporan la Brașov.
Cu ocazia zilei de naștere a celebrului brașovean, Consiliul Director al Asociației Internaționalilor de Rugby – România îi urează o viață îndelungată în slujba rugbyului românesc, multă sănătate, bucurii alături de minunata sa familie, împlinirea tuturor dorințelor și liniște sufletească. Să trăiești Nea Vasile!
Col. (r) Alexandru Valentin Popescu
Secretar General al A.I.R.