LAZĂR RICĂ BOROI (24.04.1953 – 25.01.2015)

Duminică, 25 ianuarie, ne-a părăsit, după o grea suferință, Lazăr Rică Boroi, unul dintre jucători echipei de aur din anii 70 – 80. Lazăr Rică Boroi s-a născut în București, la 24.04.1953, și a început să practice rugbyul la Clubul Sportiv Școlar București sub îndrumarea regretatului antrenor Cornel Munteanu. Încă de la juniori s-a înscris pe linia performanțelor, fiind selecționat în loturile naționale de juniori și tineret, care au participat la Campionatele Europene F.I.R.A. de la Vichy și Casablanca și la meciul amical de tineret cu Franța de la București. La seniori a jucat, mai întâi, în echipa Dinamo București, după care s-a transferat la Farul Constanța revenit apoi la Dinamo. La echipa națională de seniori a debutat în meciul Spania – România 12 – 16 (12 – 6), disputat la Madrid la 04.05.1975. După acest meci s-a stabilit în Franța unde a activat la Toulon și alte echipe divizionare. După încetarea activității sportive, și-a deschis un local cu denumirea Rugby Bar în localitatea Vienne din Franța, iar din 2009 s-a întors în țară, fiind prezent mai mereu pe stadioanele de rugby, la meciurile interne și internaționale. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28.01.2015, în localitatea Joseni, județul Buzău. Comitetul Director al Asociației Internaționalilor de Rugby România transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l...

Memoria documentelor

În cursul anului trecut ne-a parvenit un material din anii 70, care ne-a stârnit interesul. Pe acest document interesant am găsit în subsolul textului următoarele mențiuni: 1979 Editions Rencontre S.A. Lausanne Photo Bedeau – ITS Imprime en Italie 16 265 84 – 13. Astfel că, după toate probabilitățile, este vorba despre un program de meci, distribuit înaintea  meciului Franța – România 30 – 12 (3 – 9), disputat la 02.12.1979 pe stadionul din Montauban. Textul ne arată cam ce știau francezii despre rugbyul românesc la acea dată. Fotografia de pe document a fost realizată la 04.06.1977, pe stadionul Parc des Princes, cu prilejul meciului Franța – România 9 – 6 (6 – 6), organizat pentru sinistrații cutremurului de pământ din acel an (Vrancea 04.03.1977). Gestul francezilor nu ar trebui uitat. Á bon entendeur, salut! Redăm mai jos traducerea textului, însoțită de fotografie. Menționăm faptul că, pe fotografie, numele jucătorilor români Pintea și Dinu au fost scrise greșit, motiv pentru care am tăiat subsolul și am rescris numele tuturor jucătorilor. Ignorați de britanici Înainte de războiul din 1914 – 1918, mulți au fost studenții români veniți să-și facă studiile în Franța… și au descoperit un joc ciudat, pe care le-a plăcut să-l practice între ei, atunci când s-au întors acasă: rugbyul. Iată cum s-a născut competiția în această țară, în 1913, prin intermediul jocurilor școlare, înainte ca să vadă lumina zilei campionatul României la rugby în 1914… cu participarea a trei cluburi, toate trei din București. Și astfel Tennis Club a devenit prima campioană a României! În 1920, România a trimis o echipă națională la Jocurile Interaliate de la Paris,...

Alexandru cel Mare

La optzeci și doi de ani, Alexandru Penciu se ține încă bine. Acum patruzeci și cinci de ani, în decembrie 1969, a fost sosirea sa rocambolescă în Italia. Esența adevărată a sportului Ar trebui să i se ridice un monument președintelui de atunci al Rugby Rovigo, vizionarul avocat Lino Rizzieri, pentru că l-a adus sub culorile roș-albastre pe primul român din istoria Clubului. Pentru a ajunge la noi, în afara celor 1.585 de kilometri de drum, Penciu a trebuit să depășească obstacole insurmontabile, precum birocrația și politica lui Ceaușescu, satrapul care dorea să-l readucă, cu orice preț, în România. Rădăcinile lui Alex: născut în București, maior al Armatei, a trăit pe malurile Dunării Albastre (un eufemism), pentru a se transfera apoi pe cele ale Adige-lui și, în prezent, pe cele ale Ardo-ului, afluent al Piave-lui. Trei râuri fundamentale în viața „necugetată” a unui om de optzeci și doi de ani cu frumoase perspective. Alex își poartă atât de bine anii, încât este legal să-l întrebi: „Ce vrei să fii când vei fi mare?”. Cel mai puternic jucător român al secolului, de neprins în alergare, devastant în explozii și trăgător de elită, nu și-a pierdut strălucirea de altădată. Marțial, cu o privire pătrunzătoare, un fizic uscățiv, o atitudine de atlet în plină activitate, îi place să se plimbe dimineața în Piața Martiri din Belluno. O plimbare sănătoasă devenită obicei pentru a se menține în formă. Și rezultatele se văd. „Este obligatorie și în plus – subliniază – trebuie să avem grijă de noi, nu mai suntem așa tineri”. Surâde la propria glumă și subiectul se mută pe alimentația atletului, care...