Ideile exprimate la această pagină aparțin în exclusivitate autorilor. Asociația Internaționalilor de Rugby nu își permită să intervină pe texte, chiar dacă, în unele cazuri, nu este de acord cu anumite idei sau exprimări personale.

Pentru mai binele rugbyului (9)

de Vasile Constantin – Mao 14 august 2016   Se vorbește mult de reculul social pentru activitatea sportiva. Se vorbește mai bine de doua decenii, fără a se structura ceva (conceptual, organizatoric sau metodologic), pentru combaterea „flagelului”: a) la nivel statal – fiind vorba chiar de sănătatea și onoarea nației; b) la nivel de federație și cluburi – care dispun de capacități și mecanisme de implementare și valorificare a unor strategii optime, adecvate vremurilor; c) la nivel de antrenori – prin inițiative pedagogice, ambiție și probitate profesională. Am semnalat în diferite rânduri ghinionul eșaloanelor de copii și juniori de a „beneficia” de multe invenții organizatorice federale (fără o minimă fundamentare logică), care au îngreunat implicarea cluburilor și intervenția antrenorilor. În ciuda semnalelor de ineficiență, au păstrat erorile zeci de ani, au neglijat obiecțiile antrenorilor și au refuzat cu obstinație orice sugestie de corijare, mergând din rău în mai rău, prejudiciind astfel rugbyul românesc cu lipsa lor de profesionism și de bun simț. Toate structurile federale au îmbrățișat exemplul președintelui de a mistifica realitatea din rugbyul nostru, „vopsind” statistic o activitate din ce în ce mai fragilă (vezi: miile de practicanți școlari, care văd baloanele de doua ori pe an!). Apoi, conducătorii de cluburi și antrenorii, cei care de fapt fac să ființeze rugbyul, au abandonat mândria și curajul rugbystului, acceptând fără crâcnire toate inepțiile federalilor (vezi: indiferența sau acordul total la adunările generale F.R.R., chiar dacă „pe margine” mai vorbesc!). Am văzut zilele acestea raportul unui antrenor federal, după participarea naționalei de U18 la CE, aprobat în unanimitate de biroul federal. Acesta, raportul, începe cu patru puncte „forte” ale...

Pentru mai binele rugbyului (8)

de Vasile Constantin – Mao 9 august 2016   Harababura de la loturile naționale de juniori și căderea gravă la reprezentare! Dacă cluburile sunt obligate să susțină activitatea de reprezentare a Federației, ei bine, și aceasta trebuie să recompenseze secțiile, iar câștigul mare trebuie să fie experiența pozitivă și moralul obținut de jucători la echipa națională (!). În situația actuală, însă, cu reprezentativele noastre tinere ce, de regulă, dispută ultimele locuri în grupele valorice inferioare (cu amarul ratărilor de rigoare), mă îndoiesc că tinerii jucători beneficiază și de o asistență psihologică adecvată recuperării moralului lor, ca să fie mai buni pentru cluburi, dar și pentru perspectiva rugbyului nostru. Discrepanța invariabilă între aspirațiile impuse tinerelor naționale și posibilitățile reale ale acestora (demonstrate într-o activitate internă fără exigențe și competiții precare) accentuează confuzia în instruirea viitorilor noștri performeri. Apoi, găsesc nesocotită strategia de pregătire a echipelor naționale de juniori doar în stagii centralizate, eliminând cluburile și antrenorii respectivi din responsabilități mobilizatoare. Dacă mai luăm în seamă și deranjamentul școlar al selecționabililor, cu scoaterile repetate, putem vorbi și de un efect antisocial practicat de F.R.R. în numele „performanței”. De asemenea, operațiunea de selecție a sportivilor și formarea loturilor este marcată de lipsa eficienței, de un amatorism dezarmant. Iată întâmplare: am întâlnit odată antrenorul federal și directorul național de dezvoltare, la un turneu final de juniori. Aveau treabă: depistau elementele de perspectivă pentru echipa națională. Asistau la un joc, la care rar se făceau doua pase, și mai aveau încă 3 de vizionat. M-am uitat cu oarecare compasiune la improvizoratul colegilor mei. Am întrebat cine este antrenorul echipei naționale respective (lipsea). Am rugat...

Cupa Mondială „William Webb Ellis” – ediția 2015 – Anglia a devenit istorie

(consemnări, păreri, curiozități de la rugby adunate și la rugbyști date) – Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, Europa nu are nici o reprezentantă în semifinale. La precedentele ediții, în șase dintre acestea, Europa a avut chiar câte două în Top 4 și tot de șase ori o „europeană” a jucat finala; – Trofeul William Webb Ellis a rămas o singură dată în Europa, datorită Anglie în 2003; – Anglia a mai jucat două finale, pe lângă succesul din 2003; – Franța a disputat 3 finale, fără a câștiga vreuna; – Anglia și Franța au o bază de selecție de circa 2,5 milioane de jucători (de 16 ori mai mare decât cea a Noii Zeelande); – Europenii au cele mai puternice și mai bogate cluburi din lume, dar interesele acestora se lovesc de cele ale federațiilor. În Top 14 și Premiership ajung cei mai buni rugbyști din lume; – Argentina s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele Cupei Mondiale, după ce realizase aceeași performanță în 2007, când a cucerit bronzul (34 – 10 cu Franța în finala mică); – „Naționala” argentiniană s-a bazat acum pe jucători crescuți în Argentina, având deja o bază de selecție de circa 100.000 de jucători. Rugbyștii argentinieni joacă acum la cele mai puternice echipe din Europa sau Australia; – Lotul României pentru Cupa Mondială 2015: Ursache, Turașvili, Țăruș, Lazăr, Carpo, Rădoi, Căpățână, Strătilă, Apostol, Burcea, Kinikinilau, Pungea, Ursache, Popârlan, Antonescu, Vlaicu, Ion, Van Heerden, Tonița Lucaci, Lemnaru, Wiringi, Ioniță, Dumbravă, Bratu, Calafeteanu, Macovei, Gal, Surugiu, Fercu, Botezatu, antrenori: Lynn Howells, Neil Kelly, Marius Tincu și Eugen Apjok; – România a participat la...

Participarea României la Cupa Mondială

(„William Webb Ellis Cup”, ediția a VIII-a, 2015, Anglia) Considerații și date statistice care privesc echipa României: – nu am trecut, ca și la celelalte șapte ediții, de faza grupelor; – participând în Grupa „D”, s-a constatat că aceasta a fost o grupă mai mult decât dificilă, în componența ei intrând trei echipe din Europa (Franța, Irlanda, Italia) și una de pe continentul american (Canada); – la grupa noastră s-a adăugat un coeficient mare de dificultate, prin prezența celor trei echipe participante, de mulți ani, la „Turneul celor șase națiuni”, echipe cu mare experiență, rodate și verificate în întâlniri deosebit de grele; – rezultatele obținute au fost: 3 jocuri pierdute, în fața Franței (38 – 11), Irlandei (44 – 10), Italiei (32 – 22), și un joc câștigat împotriva Canadei (17 – 15); – clasamentul final al grupei a fost următorul:   Irlanda 4 4  0  0         18 puncte Franța 4 3  0  1         14 puncte Italia 4 2  0  2         10 puncte România 4 1  0  3           4 puncte Canada 4 0  0  4           2 puncte   – echipa noastră a marcat 60 de puncte și a primit 129. Repartizarea punctelor marcate a prezentat următoarea distribuire: 7 încercări (35 de puncte) prin: Valentin Ursache (1 împotriva Franței), Ovidiu Tonița (1 împotriva Irlandei), Mihai Macovei (2 împotriva Canadei), Adrian Apostol (2 împotriva Italiei) și Valentin Popîrlan (1 împotriva Italiei); 5 transformări (10 puncte) prin Vlaicu (1 împotriva Irlandei, 2 împotriva  Canadei și 2 împotriva Italiei); 5 lovituri de pedeapsă (15 puncte) prin: Calafeteanu (1 împotriva Irlandei) și Vlaicu (2 împotriva Franței, 1 împotriva Canadei și 1 împotriva...

Modă sau beneficiu

 În urmă cu ceva ani (patru sau cinci), au apărut, pe terenurile de rugby din România, jucători ce nu ne obișnuiseră cu prezența lor pe gazonul acestor spații de joc. Proveniența lor, care la început a produs mirare, curiozitate și semne de întrebare,a fost de pe tărâmuri mai apropiate granițelor noastre, ca mai apoi să vedem tot mai mulți sportivi sosiți din cealaltă emisferă. Odată ce prezența lor a devenit o certitudine, ne-am gândit că acest fapt poate constitui un subiect de studiu și, de ce nu, al unuia cu caracter științific (dacă nu este prea pretențioasă această clasificare), destinat publicului larg, ceea ce și facem aici. De la întrebarea simplistă „o fi bine, o fi rău?”, de la păreri și păreri auzite prin „oraș”, sau de la cei mai puțin sau mai mult specializați, am pornit la drum, din curiozitatea pe care o are cercetarea noastră și din dorința de a ajuta prin cunoașterea mai temeinică a acestui eveniment-fenomen prezent în desfășurarea activității rugbystice de la noi. Am zis că, mai întâi, ar trebui să cunoaștem numărul total al acestor jucători prezenți activ, așa cum am spus, în campionatul nostru; mai apoi departajându-i după naționalitatea și țara de origine, vârsta și stagiul lor de jucători de rugby, specializarea pe posturi de joc, repartiția în cluburile românești, condițiile de legitimare sportivă etc. Cu ajutorul domnului profesor Daniel Mitrea, căruia îi mulțumesc și pe această cale, am deslușit „misterul”, domnia sa oferindu-mi, cu generozitate, date complete și foarte interesante. Astfel, în anul 2010, a apărut în țara noastră primul jucător străin, un georgian, la clubul „Farul Constanța”. În momentul realizării...

Repunerea în joc de la margine

În rugbyul modern, de mult timp, jucătorul aripă de trei-sferturi i-a lăsat locul talonerului în a repune balonul în joc de la margine. Altfel spus „tușa” a devenit proprietatea numărului 2 al echipei, lăsându-le culoarul liber numerelor 11 și 14 (aripilor) pentru eventualitatea unei tentative de atac, după introducerea în joc a balonului. Această posibilitate de joc este destul de rară, dar posibilă și nu este exclus ca jucătorul care a prins balonul (cu precădere cel poziționat în fața marginii) să transmită direct jucătorului care l-a repus și nu mijlocașului la grămadă (formula clasică), pentru a deruta adversarul. Dar aceasta este o altă stratagemă. Ceea ce își propune acest succint studiu este o trecere în revistă a tehnicilor de repunere în joc a balonului de la margine, demistificând, pe cât cu putință, plaja modalităților de comunicare dintre repunătorul de la tușă și jucătorul căruia (într-un limbaj codificat) îi este adresat balonul. De fapt, în acest moment, în afara celor doi actori principali (repunătorul și prinzătorul), sunt angrenați mai mulți jucători, dacă nu chiar toți, dintre cei ce formează aliniamentul. Tehnica și tactica momentului fix MARGINE se distinge prin specificitate și structuri tehnico-tactice cu totul deosebite. Acest moment al jocului, unde în prezent se permite „liftul” la prinzător, simplifică mult posesia balonului, favorizând echipa care îl repune, prinderea devenind în proporție de 90 – 95% o certitudine. Preocupările pentru momentul atacului au dat naștere unor tehnici și strategii destul de sofisticate pentru continuitatea cu eficacitate a marginii și, nu de puține ori, acestea au produc confuzii în rândul jucătorilor. Ca răspuns apărarea a luat contramăsuri, chiar pentru a recâștiga repunerea...