Munteanu Ion zis Cornel

munteanu-ion-porecla-cornelDacă întrebi oamenii apropiați sportului cu balonul oval cine este Munteanu Ion, o să ridice din umeri. Dacă însă o să-i întrebi de „Nea Cornel”, toți o să răspundă că a fost unul dintre cei mai de succes ambasadori ai acestui sport.

Locuind în apropierea Stadionului Tineretului, la Domenii, încă din tinerețe a practicat diverse sporturi complementare: volei, baschet, înot, sărituri de la trambulină. Dar sportul care l-a vrăjit și i-a rămas în inimă toată viața a fost rugbyul. A fost un jucător de succes, un foarte bun mijlocaș la grămadă (demi de mêlêe) sau la deschidere, debutând în națională în anul 1940. Era un plancheur redutabil, având o mare clarviziune în joc. A fost căpitanul campioanei Stadiul Român.

Ca arbitru a condus cele mai dificile meciuri din campionatul intern, pentru corectitudinea lui fiind cerut să le arbitreze de echipele deosebit de valoroase, pe plan național și internațional: Grivița Roșie, Steaua, Dinamo. A arbitrat multe meciuri internaționale, fiind, totodată, și Președintele Colegiului de Arbitrii. A fost recunoscut pentru sobrietate, corectitudine, arbitraj modern, aplicând mai mult decât corect legea avantajului.

Dar pentru ca triunghiul să se închidă în modul fericit, după ce a fost jucător internațional și arbitru de excepție, a devenit și un antrenor de mare succes. Ca antrenor al naționalei de seniori i-a antrenat pe celebrul Alexandru (Cel Mare) Penciu, pe Mihai Wusek, Emil Dumitrescu, Ion Teodorescu, Mircea Iliescu. Ca echipă de club a antrenat echipa muncitorească Constructorul, devenită ulterior Energia, care practica un joc super-ofensiv, beneficiind de linia de trei-sferturi a naționalei: Adrian Mateescu, Vasile Nistor, Sorin Niculescu, Victor Luscal, Ion Teodorescu, Ion Sava, Marian Gabrielescu. Grămadă redutabilă, cu Șerban Mehedinți, Sever Posmoșanu, Vasile Constantin – Mao, Theodor Rădulescu, Mircea Manolache, Mircea Iliescu. A pierdut multe campionate la potou în luptă pe viață și pe moarte cu marile puteri ale vremii Grivița Roșie, Steaua, Dinamo, cucerind o Cupa a României, în prelungiri, în fața Vulcanului, o echipă harnică cu jucători necunoscuți, care ulterior au devenit mari jucători: Ion Ţuţuianu, Vasile Dragomir, Victor Dănciulescu, și un antrenor valoros: Dragoș Țenescu.

La juniori a obținut rezultate excepționale. A antrenat celebra și de temut echipă a Clubului Sportiv Școlar, cu care, în decurs de aproximativ 14 ani, a cucerit nu mai puțin de 9 titluri la junior și unul la tineret, dispunând nu mai puțin de 12 finale. Pe plan extern, în Turneul de la Heidelberg din 1965 (precursor al campionatului european de juniori) a obținut locul 2, după selecționata Parisului (în fapt, echipa Franței), în fața căreia a obținut un meritoriu 0-0. În cei 14 ani în care a antrenat Clubul Sportiv Școlar, echipele adverse erau antrenate de antrenori celebrii ca: Mariana Lucescu, Mitica Ionescu, Theodor Rădulescu, Vasile Constantin-Mao, Tudor George – „Ahoe”, cu mulți dintre ei fiind anterior rival pe teren, dar prieten în particular. În paralel, a antrenat și naționala de juniori, cu care a ocupat locul 3 la Turneul FIFA de la Barcelona. Toate rezultatele de la juniori le-a obținut lucrând la Clubul Sportiv Școlar cu „jumătate de normă”. Ce poate să arate oare mai multă valoare și dragoste pentru acest sport.

Oare câți din practicanții Rugbyului pot să se laude că au fost mari jucători, arbitrii și antrenori. Cred că nici unul. Și pentru a exemplifica cele mai sus, să arătăm câțiva dintre internaționalii români, care au trecut prin mâna acestui descoperitor și șlefuitor de talente și au adus gloriei sportului cu balonul oval de la noi și nu numai. Cu scuzele de rigoare pentru cei omiși enumăr câteva nume: Mircea Braga, Mircea Muntean – Dodo („Vulturul”), Corneliu Octavian, Mihai Marghescu, Frații Ion și Marian Zafiescu, Gheorghe Daraban, Ion Simion, George Milcă, Cornel Scarlat, Viorel Onuțu și mulți, mulți alții.

Oare ce este mai frumos decât să redau cuvintele unuia dintre marii căpitani a marii echipe a României, Mircea Muntean – Dodo („Vulturul”): „Magicianul Cornel Munteanu era în aparență un om dur, puțin morocănos, dar avea un suflet foarte bun și o imensă dragoste pentru acest sport. El a știut mai bine decât mulți antrenori să scoată tot ce era mai bun de la elevii săi, impunându-ne, prin comportamentul și prestația sa, să ne autodepășim în mod continuu și să abordăm fiecare meci cu seriozitate maximă. Cornel Munteanu a știut să sădească în noi și să dezvolte atitudinea de învingători. Promisiunea că voi ajunge jucător de vârf, dacă voi munci pe rupte alături de el și că nu mă va dezamăgii niciodată s-a împlinit cu prisosință”.

Sau ale marelui antrenor Vasile Constantin Mao: „Caz rar în rugby-ul românesc, Nea Cornel trece de la activitatea de seniori la cea de juniori, antrenând C.S. Școlarul București, unde face dovada capacității sale de mare tehnician, dar și pedagog”.

Închei aici cu cuvintele unui mare sportiv polivalent Doctor Honoris Cauza Prof. Dr. Ing. Victor Guțu: „Cornel Munteanu, cel mai aprig și complet rugbyst român: jucător, antrenor și arbitru internațional”.