Cursurile liceale de 12 clase le–a urmat la Liceul Sfantul Sava. Acolo, a inceput sa practice mai multe sporturi: atletism, sportul national oina, gimnastica, schi. A jucat rugby ca junior la Progresul-Finante Banci (antrenor Stefan Barsan). S–a imprietenit cu colegul de liceu Mircea Iliescu, pe care l–a convins sa vina la rugby. Tot la liceu a cunoscut–o pe viitoare sotie, Doina. A fost selectionat in nationalele de tineret in anii 1954 si 1955.
Dupa ce a absolvit liceul, a urmat cursurile Facultatii de Constructii. Ca senior, a inceput sa joace la Progresul Finate-Banci, cu antrenamentele in Parcul cu Platani (disparut in prezent). Prin schimbarea numelui unor echipe, a ajuns sa joace si la Geotehnica (1958), cu care a terminat pe locul patru al campionatului, la Constructorul (antrenor Cornel Munteanu) si la Energia I.S.P.
Cand era in anul al II-lea de facultate, Ministerul Invatamantului a emis un ordin prin care studentii sportivi, indiferent de club, trebuie sa se mute la clubul Stiinta. La rugby era antrenor Gaganel. Acolo a jucat intre anii 1960 si 1961, cu antrenamentele pe Stadionul Tineretului. In echipa studenteasca a fost coleg cu fratii Atanasiu, Mircea Iliescu, O. Smighelschi, Mircea Leonte, M. Nagel, V. Climovsch, Fl. Tudorache, etc.
Rugbyul l-a ajutat sa ramana in Bucuresti, cand la terminarea facultatii fusese repartizat la Hunedoara. Era nevoie de el in echipa de rugby a Stiintei !
In 1961, a plecat de la Stiinta, fiind angajat la Uzinele Grivita, si implicit la echipa de rugby, Grivita Rosie. Acolo, a atins culmile performantei sportive.
Cu Grivita Rosie a fost campion in 1962, 1966, 1967, 1970.
A fost coleg si prieten cu toti componentii echipei grivitene. Din multimea lor, mentionam pe Viorel Morariu (i-a fost si antrenor), Radu Demian, Mihai Oblemenco, Costel Stanescu, Mircea Iliescu (colegul de la liceu si de la Stiinta), Traian Moldoveanu, Vasile Mladin, Valeriu Irimescu, Mircea Rusu, Dan Stoian, Dan Stoenescu si foarte multi altii.
Postul de baza in echipa era aripa dreapta, dar a jucat si aripa stanga, chiar si in linia a treia.
Centru a jucat in finala Cupei Campionilor Europeni, prima editie, 1962, la Bucuresti, pierduta de Grivita cu 3–11. Inainte a jucat in meciurile de calificare cu P.T.T. Rabat.
A jucat in toate meciurile din a doua editie a Cupei Campionilor Europeni, editia 1964. Au fost victorii cu R.U. Casablanca (29–3), Viktoria Hanovra (17–6) si finala cu Stade Montois, cand Grivita Rosie a castigat cu 10–0, devenind campioana europeana.
A exectuat turnee in Franta cu Grivita Rosie, jucand cu echipe puternice precum Auch, Béziers, Clermont Ferrand, Grenoble, Agen, Avignon, Carcasonne, La Voulte, Selectionata Pirinei. In alte echipe romanesti a jucat cu A.S.Z. Varsovia (studentii polonezi de la sport), Swansea.
A marcat numeroase incercari in campionatul intern.
Teodorescu s-a remarcat prin la angajarile la margine, viteza deosebita, plasamentul si placajul eficient. In rugbyul din acele vremuri, angajau aripile. De asemenea s-a remarcat um el avea o dexteritate deosebita angaja pe ambele parti ale terenului, si pe dreapta, si pe stanga si pentru fiecare prinzator in felul cum i se potrivea mai bine.
In 1970 a fost promovat să antreneze echipa Rapid, cu care a reuşit să promoveze de doua ori în Divizia A. A îndrumat jucători precum Marin Moţ, Urdareanu, Stanescu, Cioceanu, etc. unii internaţionali A. Chiar daca a jucat cu echipele mari (Steaua, Dinamo, Farul, Grivita Rosie) si–a indemnat jucatorii sa faca spectacol, fara sa inchida jocul. Cu mici intreruperi, a antrenat Rapidul in perioada 1970–1994. A condus Rapidul in turneele din Franta si Anglia. Pe cei pe care i–a evaluat ca au potential, i–a convins sa urmeze invatamantul superior.
Este maestru emerit al sportului.
Datorita seriozitatii si a cunostiintelor profesionale a urcat rapid in posturile de conducere. In Atelerele Grivita Rosie, a fost seful sectiei „Intretinere masini si utilaje”, astfel, alaturandu–se altor colegi rugbisti, care erau sefi de servicii in productie, investitii sau proiectare. Deseori si–a depasit obiectivele stabilite prin planul de productie, cu surplusul ajutand atelierele ceferiste din Simeria, Pascani, etc.
In anii 80, a trecut sef serviciu la Serviciul Masini si Utilaje de Constructii a Administratiei Nationale a Drumurilor si, putin mai tarziu, director tehnic pentru mecanizare. Intre anii 2000 si 2003 (cand s–a pesionat) a lucrat la o societatea de drumuri. Este autor a inventiilor privind semnalizarea rutiera precum si a rosturilor de dilatare (dupa un model englez). Toate s–au implementat de sute de ori pe drumurile romanesti.
A fost decorat cu Medalia Muncii si Ordinul Muncii, ambele clasa I–a.
Are doua fete, Patricia si Cristina, ambele activand in domeniul artelor plastice.
Este presedintele Asociatiei Columbofile Sector 6 Bucuresti. Poseda porumbei–voiajori cu recorduri de zbor de 800–1.000 km, care i-au adus medalii si cupe.
In ciuda acestor realizari sportive si profesionale a ramas un tip modest, bine educat. Nu a facut compromisuri. Este iubit in continuare de fostii colegi si respectat de toti cei care l–au cunoscut.
Meciurile internaţionale (teste) ale lui Ion Teodorescu:
–1958 Spania (01.05. Liége 14–1), R.F.G. (04.05. Bruxelles 9–0), R.D.G. (Brandenburg 5–5), Italia (07.12. Catania 3–6),
–1960 Polonia (22.05. Alteburg, 6–0), R.D.G. (24.05. Pirna 5–0), Cehoslovacia (Glauchau, 13–3) toate meciurile au fost in Cupa Victoriei,
–1963 Bulgaria, (20.05. Barlad 70–0, R.D.G. (22.05. Barlad 15–0), Cehoslovacia (26.05. Bucuresti 23–3), toate meciurile au fost in Cupa Pacii,
–1965 R.F.G. (14.11. Hanovra, 9–8, Cupa Natiunilor)