Valeriu Irimescu, cel care a schimbat rugby-ul românesc:(2) Antrenor (1973 – 1975)

Valeriu Irimescu

Valeriu Irimescu a schimbat fundamental modul de antrenament în rugby-ul românesc
Image source:
Chris THAU

Valeriu Irimescu a fost unul dintre cei mai mari jucători de rugby pe care i-a avut România. În 1973, la vârsta de numai 32 de ani el a devenit antrenorul echipei naționale. Chris Thau continuă povestea lui “Jiri”, omul care a schimbat rugby-ul românesc.

Ca orice lucru în România, numirea lui Irimescu în funcția de antrenor principal nu a fost o problemă simplă.

Pentru început, de îndată ce s-a întors, i s-a cerut să se întoarcă la Angouleme pentru a ajuta clubul care se lupta să încheie sezonul pe un loc fruntaș.

Cu toate acestea, la sfârșitul sezonului, Angouleme a retrogradat, iar Irimescu nu a putut face mare lucru pentru a schimba soarta clubului, așa că până la sfârșitul primăverii, el era din nou în București.

La întoarcerea la începutul anului 1973, România era antrenată de doi foști jucători, Dumitru „Titi” Ionescu, o mijlocaș la grămadă și căpitan și Theodor Rădulescu, pilier  internațional.

După cum au avertizat experții, numirea lor comună a fost o formulă problematică, deoarece ambii, vestiți pentru cunoștințele și pasiunea lor, aveau în același timp personalități puternice și opinii înrădăcinate asupra selecției și tacticii echipei.

Turneul din Argentina

În septembrie 1973, echipa României, în frunte cu mijlocașul la grămadă Petre Florescu, a plecat pentru turneul său în premieră în America de Sud – cu șase meciuri în Argentina.

 

Gheorghe Dumitru

Gheorghe Dumitru s-a numărat printre jucătorii entuziasmați de schimbările introduse de Irimescu
Image source:
Pinterest

Nu a fost un turneu triumfal după orice standarde, deși a avut și momente bune, dar a fost subminat de disputele permanente dintre antrenori.

A fost incredibil de stresant, deoarece au se certau despre orice, de la selecție la tactică. Nu au fost niciodată de acord cu nimic. Foarte repede, dezacordurile lor s-au transferat jucătorilor, ceea ce a creat o atmosferă proastă în general. ” și-a amintit fostul căpitan al României și numărul 8 Gheorghe Dumitru, care și-a câștigat primul selecție internațională la începutul acelui an.

Echipa României a pierdut câteva meciuri, pe care le-ar fi putut câștiga, inclusiv primul test, iar la întoarcere, cei doi antrenori au destituiți din funcțiile lor, în urma analizei turneului inițiată de Federație.

Între timp, pe panoul de informare de la intrarea în clădirea din strada Vasile Conta, care găzduia atât Federația, cât și CNEFS – ministerul sportului, un mic anunțat postul de antrenor federal, rămas vacant de la rămânerea în străinătate a lui Alexandu Teofilovici.

Afișul, destul de neobișnuit pentru modul în care se atribuiau slujbele în ministerul sportului, l-a făcut pe fosta aripă de la Steaua, Mihai Cojocaru, cercetător al CNEFS, ușor suspicios.

A fost prima dată când am văzut o slujbă în rugby, fiind așa că l-am întrebat pe Ovidiu Marcu, secretarul FRR, despre ce este vorba. El mi-a spus că poziția este deschisă pentru toți veniții și m-a rugat, de fapt el m-a îndemnat, să-mi transmit numele pentru slujbă. I-am spus că nu mă interesează.” spune Mihai Cojocaru.

Nu se știe câți candidați au solicitat postul, este suficient să spunem că Irimescu a fost unul dintre ei și a fost numit în mod corespunzător, deși în octombrie începuse deja în postul de antrenor al echipei naționale.

Meciurile cu Franța 1973 – 1974

Primul său test ca antrenor principal al României a fost împotriva Germaniei de Vest, la Heidelberg, la 27 octombrie 1973, cu colonelul Petre Cosmănescu, antrenorul clubului Steaua, ca adjunct al său.

 

Peter Ianusevici

Peter Ianusevici a fost unul dintre jucătorii care s-au inspirat din metodele moderne de antrenament introduse de Irimescu
Image source:
Chris THAU

România a câștigat meciul relativ ușor (33-9), iar două săptămâni mai târziu, Irimescu, de data aceasta cu Rădulescu, aparent exonerat din fiasco-ul argentinian, ca adjunct, a plecat în Franța pentru meciul lor anual cu „Les Bleus ”, pe care România l-a pierdut la mustață (6-7) la Valence pe 11 noiembrie 1973.

Acesta a fost cu siguranță un meci pe care românii au reușit să îl piardă, mai degrabă francezii să-l câștige, printr-un eseu dubios marcat în ultimele minute de joc.

Anul următor, cu duo-ul Irimescu-Cosmănescu instalat ferm la cârmă și cu Alex Pop ca nou căpitan, România a învins Franța 15-10 în București – prima mare victorie a lui Irimescu ca antrenor.

A fost, de asemenea, prima înfrângere a francezilor din 1968, când același Irimescu marcase toate punctele victoriei românești (15-14) și a oferit, de asemenea, o mică consolare pentru înfrângerea la un punct din anul precedent.

Șoc cultural

Ca să fiu sincer, momentul în care Irimescu a început să antreneze echipa națională a fost un veritabil șoc cultural pentru mine și pentru majoritatea jucătorilor“, a observat Peter Ianusevici, la acea vreme o aripă promițătoare de trei sferturi, student Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) din București.

 

Mihai Bucos

Mihai Bucos a fost unul dintre tinerii promovați de Irimescu în echipa națională
Image source:
Chris THAU

Îndrumătorul meu la Institut a fost Rene Chiriac, care jucase împreună cu Irimescu în anii ’60. El a fost un profesor foarte cunoscător și a condus un program de succes la nivel de rugby la IEFS. Am avut o relație de lucru bună, deoarece el a tradus o mulțime de literatură de rugby din franceză în română, pe care a împărtășit-o cu mine. Pentru mine, flămând cum eram de cunoștințe despre rugby, aceasta a fost o comoară de care nu am știut că există. În schimb am tradus pentru el pagină după pagină din literatura de rugby engleză, ceea ce i-a permis să-și actualizeze prelegerile și să compare tendințele și ideile din rugby-ul internațional. Îi datorez lui Chiriac recunoștință pentru că m-a făcut să apreciez finețurile de predare a jocului și mijloacele practice de realizare a acestora. Fără el nu aș fi înțeles niciodată, ce încerca Irimescu să pună în aplicare ”, a spus Ianusevici.

La acea vreme, jucam rugby de câțiva ani, dar, la fel ca toți colegii mei, nu știam pur și simplu că se poate aborda și studia jocul, ca știință. Nu a fost ușor, pentru că au existat printre noi la vremea respectivă și mai sunt încă niște încrâncenați de modă veche, care au învățat rugby-ul după ureche așa cum îl spunem noi, jucându-l, dar nu s-au obosit niciodată să citească o pagină despre asta. Pentru ei am fost o adunătură de ciudați, „băieții care învață rugby-ul din cărți” – un fel de termen batjocoritor. Când Irimescu a devenit antrenor național și a început să explice principiile jocului, precum și motivele tactice ale diferitelor opțiuni, disecând fiecare opțiune de joc până la cele mai mici detalii și, de asemenea, explicând de ce și cum facem anumite lucruri, a sunat ca și cum ar fi venit de pe altă planetă. Dintr-o dată, m-am simțit eliberat și împuternicit. Am recunoscut în exercițiile sale de antrenament anumite tendințe și idei pe care le citisem deja în manualele franceze, engleze și sud-africane și, dintr-o dată, totul a început să se așeze și să facă sens. Acesta a fost jocul pe care mi l-am dorit să-l joc și să-l antrenez ”, și-a amintit Ianusevici.

Ședințele și prelegerile lui Irimescu au fost susținute într-un limbaj simplu și direct, care era extrem de diferit de modul în care vorbeau antrenorii înaintea lui. El a avut o empatie extraordinară cu jucătorii și un mod convingător de a interacționa cu aceștia. Tot ce a spus avea sens, iar jucătorii au absorbit-o ca și cum ar fi fost o licoare magică. El a fost primul antrenor care ne-a spus că trebuie să reacționăm la ceea ce se dezvoltă în fața noastră, decât să rămânem la o mișcare repetată, care a fost o noutate la acea vreme. În plus, el a fost dureros de conștient de faptul că trebuie să ne limităm ambițiile, având în vedere nivelul inadecvat de abilități individuale, ceea ce a determinat multe dintre mișcările și planurile noastre planificate să eșueza. Singurul care a avut libertatea de a face orice și-a dorit a fost Mihai Bucos, pur și simplu pentru că Irimescu a avut încredere în uimitoarea sa gamă de abilități și fler “, a adăugat Ianusevici.

“Ne trata ca pe adulți” – Dumitru

Pentru Gheorghe Dumitru, devenit un titular din ce în ce mai influent în linia a II-a sau a III-a a grămezii, abordarea noului antrenor a fost ca o gură de aer curat.

 

Irimescu (centru), cu Mircea Paraschiv (stânga) și Gheorghe Nica

Irimescu (centru), cu Mircea Paraschiv (stânga) și Gheorghe Nica, jucători care simbolizau schimbul de generații
Image source:
Mircea Paraschiv

Prima dată când l-am cunoscut pe Irimescu, a fost într-un turneu al clubului în Franța, în 1972. Am fost acolo cu Farul Constanța, iar el juca pentru Angouleme. Nu am avut ocazia să vorbesc cu el atunci, dar când a venit la echipa națională anul următor, boom! Totul s-a schimbat. Am descoperit anumite dimensiuni ale jocului pe care nu le știam că există. Întrucât înaintea lui, abordarea antrenorilor a fost destul de dictatorială cum vreau eu sau deloc’, odată ce Irimescu a preluat conducerea, o nouă atitudine pozitivă și constructivă a devenit norma și am fost încurajați să discutăm și să dezbatem jocurile noastre, prezentând idei sau contestând acelea pe care le consideram că nu funcționează. Deodată, frica de a greși, care ne paralizase în trecut, dispăruse ”, a spus Dumitru.

Era clar că era erudit și foarte la curent cu ultimele evoluții ale jocului internațional, dar ceea ce a făcut diferența a fost că a început să ne trateze ca pe adulți și persoane de încredere. Modul său de a trata jucătorii ne-a eliberat de anxietățile noastre și ne-a făcut mai încrezători și ambițioși. De asemenea, ne-am mutat de la vechea abordare de bază, în care foloseam câteva planuri pe ici și colo, trecând la dezvoltarea unui stil de joc cuprinzător și mai ambițios. A fost lent și foarte ezitant la început, pentru că a necesitat niveluri de abilitate atât de ridicate, pe care pur și simplu nu le aveam, dar atât eu, cât și Mircea (Paraschiv – mijlocaș la grămadă) am prosperat cu adevărat în această nouă atmosferă și am continuat să-i cerem Irimescu mai mult “, adaugă Dumitru.

Este adevărat că, de fiecare dată când jucam echipe de pe continent, altele decât Franța, eram mai încrezători și, prin urmare, mai îndrăzneți și mai creativi, dar atunci când jucam cu Franța, din dorința noastră de a evita greșelile, am jucat un joc mult mai prudent și stereotip“, explică Dumitru.

Irimescu ne-a eliberat de această teamă, încurajând jucătorii să ia inițiativa în parametrii jocului de echipă, așa că am început să jucăm un brand de rugby mai inteligent și mai complex. Când a devenit antrenor principal, criteriile de selecție pentru echipa națională s-au schimbat și ele. Înainte de asta, foloseam doar testul Cooper (3200 de metri alegați în 12 minute), care măsura capacitatea aerobă, dar Irimescu a introdus teste noi, mai diverse și ambițioase. A început să caute jucători care erau multilaterali, rapizi, puternici, pricepuți și inteligenți. Practic, el a intelectualizat procesul de selecție, extinzând baza de selecție, la toate cluburile din prima divizie. Deoarece era director național de antrenament, toate cluburile i-au adoptat metodele și, ca urmare, standardele au crescut și toate cluburile au început să joace un joc mai ambițios și mai inteligent. Au apărut noi jucători talentați și ambițioși. Încet, călcâiul lui Achile, nivelul abilităților individuale s-a îmbunătățit, deși acesta a fost un proces pe termen lung, nu întotdeauna simplu ”, a spus Dumitru.

Practica te desăvârșește

Noul stil al lui Irimescu a avut un produs un efect secundar neașteptat prin faptul că a contribuit la educarea și promovarea liderilor dintre jucători, care altfel nu ar fi avut niciodată șansa de a candida la o poziție de autoritate, nu neapărat cea de căpitan.

 

Irimescu (stânga) - cu jucători ai echipei naționale în turneul din Noua Zeelandă 1975

Irimescu (stânga) – cu jucători ai echipei naționale în turneul din Noua Zeelandă, august 1975
Image source:
Mircea Paraschiv

Aceasta a fost perioada în care Mircea Paraschiv, Gheorghe Dumitru, Alex Pop, Florică Murariu, Enciu Stoica, Gheorghe Dărăban, Marin Ionescu, Dumitru Alexandru, Ion Constantin, Petre Motrescu, Mihai Bucos, Peter Ianusevici, Constantin Fugigi, Ion Simion etc. ca să menționăm doar câteva nume, și-au început această aventură în necunoscut.

Chiar veteranii, precum Răducu Durbac, și-au ameliorat jocul la niveluri uimitoare în perioada 1974-75”, a subliniat Alex Pop. „De fapt, aș putea spune că Durbac, în opinia mea, a fost cel mai bun jucător al turneului din Noua Zeelandă.”

În anii săi cu clubul Grivița, Alex Pop, a avut numeroase oportunități de a juca și de a se antrena alături de Irimescu.

Aceasta i-a permis să înțeleagă mai bine perspectivele și filozofia sa. „Practica te desăvârșește”, a fost etica de lucru a lui Irimescu și Pop a adoptat-o din toată inima.

A juca și a practica alături de Irimescu, un perfecționist absolut a fost un adevărat privilegiu, a explicat flankerul și căpitanul, care a subliniat că noul antrenor „a avut talentul de a face oamenii din jurul său să creadă că doar cerul este limita”.

Diferența dintre cei care ajungeau șila cer, a fost în viziunea sa cantitatea de muncă investită în îmbunătățirea lor.

Evident, a fost un relație în dublu sens, cu Irimescu atras din ce în ce mai mult de către flankerul extrem de inteligent și pasionat, pe care a ajuns să-l aprecieze la sfârșitul anilor ’60, când au jucat împreună pentru clubul Grivița.

Un nou căpitan

El a apreciat contribuția și exemplul personal al lui Pop, așa că atunci când căpitanul echipei naționale Adrian Mateescu a decis să se retragă, nu a ezitat să îi ofere postul.

 

Alexandru Pop cu balonul, flancat (de la stânga) de Vasile Țurlea, Gheorghe Dumitru, Georghe Dărăban și Constantin Dinu

Flankerul Alexandru Pop (cu balonul) a fost noul căpitan al echipei naționale numit de Irimescu
Image source:
Chris THAU

În timp ce lotul se aduna, chiar înainte de un turneu de la Varna în Bulgaria, în septembrie 1974, cei doi antrenori Irimescu și Cosmănescu i-au cerut lui Alex Pop să preia rolul de vacant de căpitan.

Foarte des, pentru că era încă uimitor de în formă din punct de vedere fizic, Jiri alerga alături de noi la antrenamente, ceea ce i-a permis, nu numai să ne ofere un exemplu personal viu al valorii abilităților individuale într-un context tactic particular, ci și să ne provoace pentru a găsi propriile noastre soluții pentru a ne ameliora. Era surprinzător de rapid și priceput și avea această capacitate remarcabilă de a citi jocul și de a explica instantaneu obiectivul unei mișcări. Pentru mine a fost o magie și aș spune că toți ne-am bucurat de ședințe și am obținut o mare satisfacție din antrenamentele cu el ”, a amintit Pop.

Îmi amintesc că el considera efortul de a recăpăta posesia balonului ca fiind factorul cheie în lansarea unui atac, iar acest lucru a fost cu mult înainte de inventarea conceptului de turnover – recuperare. În opinia sa, fizicalitatea efectivă a placajelor împiedica un atac să câștige avânt, oferind și posibilitatea de a fura posesia balonului. Menținerea presiunii asupra mijlocașului la deschidere a fost un alt factor cheie în lista sa de priorități. Îmi amintesc că analiza lui de după meci a fost mai mult un schimb de idei, decât o analiză și trebuie să spun că nu l-am auzit niciodată luând un jucător la rost sau criticându-l pentru ceea ce se întâmplase în joc ” a adăugat Pop.

Promovarea tinerilor

O ilustrare a abordării proaspete a lui Irimescu în selecția echipei a fost oferită la două săptămâni după victoria din 1974 împotriva Franței.

De la dreapta la stânga: Valeriu Irimescu, Mircea Munteanu, Mircea Ortelecan

Irimescu (dreapta) a adus doi noi taloneuri la națională: Mircea Munteanu (centru) și Mircea Ortelecan
Image source:
Chris THAU

Cu meciul francez rezolvat cu succes în spatele lui, Irimescu s-a putut concentra pe echipa U23, programată să joace cu omologii francezi pe terenul „Parcul Copilului”, pe 27 octombrie.

Acest grup de tineri a fost selecționat având în vedere turneul din 1975 în Noua Zeelandă și au început să practice împreună cândva în iunie, cu Irimescu și Ion Tutuianu la conducere.

Rezultatul meciului U23, o victorie neașteptată și extrem de satisfăcătoare cu 13-3, deși foarte impresionantă, poate nu a fost la fel de semnificativă, din cauza numărului mare de tineri reținuți de Irimescu pentru turneul din Noua Zeelandă, a considerat Mircea Paraschiv.

Opt dintre noi din acea echipă U23, Munteanu, Țurlea, Mușat, Stoica, eu, Mituș Alexandru, Aldea și Simion, ne-am asigurat pașaportul pentru Noua Zeelandă în acel meci și alți doi, Ianusevici și Murariu, care probabil ar fi venit și ei. , au trebuit să abandoneze din motive personale ”, a spus tânărul pe atunci mijlocaș la grămadă.

Deci, dacă vă gândiți la asta, aceasta a fost o treime din întreaga echipă din NZ, ceea ce oferă o idee corectă despre cât de bun a fost ca selecționer Jiri, deoarece toți acești băieți au format coloana vertebrală a unei echipe de mare succes. Adăugați la aceștia pe Gheorghe Dumitru, Gică Dărăban, Mircea Ortelecan, Capone (Dinu), Baciu și Fugigi, pe înaintare și Mihai Bucos, Mihai Niculescu, Gogu Nica, Motrescu, Ginel Varga, Ion Constantin, Durbac, Bargaunaș pe liniile dinapoi, cu Sandu Pop – un căpitan minunat de la care am învățat multe – și aici aveți întreg lotul pentru turneu. Jiri era ca un magician în capacitatea sa de a identifica talentul și de a-l exploata în contextul echipei. El a avut curajul să promoveze jucători tineri, pe care a socotit că ar putea ajunge la vârf, dar a avut noroc, având în vedere calitatea jucătorilor disponibili pentru selecție. Aceasta a fost o generație foarte talentată ”, a adăugat Paraschiv.

Turneul din Noua Zeelandă -1975

În mod evident, doar pentru a reaminti tuturor regulile și restricțiile draconice ale regimului comunist, unul dintre înaintașii selecționați, Nicolae Postolachi, care, în ziua plecării spre Noua Zeelandă, a fost prins de lucrătorii vamali cu un teanc de valută străină la aeroport, a fost împiedicat să se îmbarce la zbor și, în cele din urmă, a trebuit să se retragă cu totul din turneu.

 

Echipa României la Wellington, Noua Zeelandă

Irimescu (primul din stânga în picioare) a figurat printre jucători, în turneul din Noua Zeelandă din 1975
Image source:
Revista Sport 1975

O pierdere semnificativă, dar o explicație rapidă despre un accident fictiv în drumul către aeroport a fost inventată pentru neo-zeelandezii, care au fost de acord să plătească zborurile pentru un jucător înlocuitor, Pompiliu Borș, care să fie al 26-lea membru din lotul turneului.

Conform acordului dintre FRR și NZRU – federația neo-zeelandeză s-a angajat să acopere costurile turneului, zboruri, transport local, mâncare și cazare, vizite locale și bani de buzunar pentru 24 de jucători, un antrenor și un manager.

Federația Română a cerut să i se permită să aducă un antrenor suplimentar și un medic. NZRU a răspuns că cheltuielile pentru personalul suplimentar vor trebui acoperite de partea română, lucru pe care aceasta nu au dorit să-l facă.

Având în vedere că Jiri Irimescu nu era pregătit să-l abandoneze pe Cosmănescu și fiind el însuși foarte potrivit și în formă excelentă, se oferise să călătorească ca jucător”, a amintit Alex Pop.

Jurnaliștii NZ, care au acoperit turneul, trebuie să fi observat că Irimescu a fost cu siguranță mai mult decât un simplu jucător obișnuit, întrucât el, Ovidiu Marcu și Cosmănescu au participat la toate funcțiile și evenimentele oficiale. Foarte puțini oameni de media au urmărit sesiunile noastre de antrenament, așa că erau complet ignoranți cu rolul de antrenor al lui Jiri. După un timp, am fost solicitat de fostul antrenor All Blacks, Ivan Vodanovici, care a fost numit de NZRU pentru a acționa ca un consilier tehnic pentru a-i ajuta pe înaintașii noștri să pregătească, care era exact rolul lui Irimescu în tur. Ivan mi-a spus că jurnaliștii din NZ care acoperă turul erau intrigați, observând că Irimescu era principalul factor de decizie, deși a fost listat doar ca jucător“, a explicat Pop,

I-am spus lui Ivan că Jiri este unul dintre cei mai mari jucători ai noștri și că era pe cale să preia funcția de antrenor principal al României, dar că este și el disponibil pentru a juca, dacă ar fi nevoie, având în vedere dificultatea turneului. Într-adevăr, împotriva lui Marlborough, întrucât rămăsesem fără înlocuitori, Jiri era pe bancă și a apărut când Ginel Varga și-a rupt maxilarul. A jucat foarte bine aproximativ 20 de minute și a marcat din transformare în victoria noastă cu 21-6, dar și-a întins un mușchi la piciorul drept și nu a mai jucat din nou. După vreo 30-40 de ani, am auzit că cineva inventase o poveste stupidă care pretindea că Jiri, care a fost descris drept „omul tăcut”, trebuie să fi fost de fapt un agent KGB în turneu. Evident, nu este un o invenție prea inteligentă, întrucât nicio echipă românească nu ar fi avut vreun agent KGB în turneu, cu atât mai puțin cineva de statura lui Irimescu”, a spus Pop.

Privind retrospectiv, turneul din 1975 din Noua Zeelandă a devenit piatra de temelie în drumul României spre dobândirea de statut și credibilitate și un moment de cotitură în relația dintre Irimescu și jucători.

Sosirea lui Irimescu ca antrenor a fost un șoc absolut pentru toată lumea, iar turneul din Noua Zeelandă a fost o oportunitate de a învăța și de a absorbi cunoștințele”, au confirmat atât Mircea Paraschiv, cât și Gheorghe Dumitru, cei doi jucători-antrenori ai echipei române la primul turneu al Cupei Mondiale cin 1987. .

Egalul cu NZ Juniors

Între timp, jucătorul și mijlocașul la deschidere Mihai Bucos au observat că turneul din Noua Zeelandă a confirmat instinctele lui Irimescu și în același timp i-a oferit încredere în viziunea sa despre jocul pe liniile dinapoi.

România 19 Poverty Bay 12, 6 august 1975 la Gisborne

România a învins pe Poverty Bay cu 19 – 12, pe 6 august 1975 la Gisborne, primul meci al turneului la Antipozi
Image source:
Chris THAU

În consecință, Bucos, poreclit „Cucu” de către colegii de echipă, a primit mâna liberă de la vice-căpitanul și centrul Gheorghe Nica de a decide jocul pe liniile dinapoi.

Cucule, joacă așa cum faci la Farul” a fost mesajul lui Nica. „Aceasta a fost școala de rugby a lui Mihai Naca din Constanța, unde jocul la mână a fost întotdeauna prima opțiune, în timp șutul a fost doar o alternativă”, a adăugat Bucos, care, ironia sorții, este amintit în Noua Zeelandă, nu pentru flerul său și abilitățile uimitoare de mânuire, ci pentru șuturile neîncetate în a doua jumătate a meciului împotriva All Black Juniors (U23), când i s-a spus să șuteze în orice situație, pentru a păstra egalul precar.

Cred că până la meciul final al turului cu NZ Juniors, gazdele noastre au fost plăcut surprinse de standardul jocului nostru pe liniile dinapoi. Este, de asemenea, adevărat că, în acel meci, după ce am remontat handicapul pentru a egala scorul la 10-10, mi s-a spus să șutez fiecare balon care-mi parvenea. Am fost dur criticat pentru această tactică de către mass-media NZ, care, pe bună dreptate, a considerat că eram mulțumiți cu o remiză, deși personal mi-ar fi plăcut să dau drumul dacă nu la fiecare, dar majoritatea baloanelor. Dar mesajul a fost: „șut” și am făcut ceea ce mi s-a spus să fac. A fost frustrant, dar am simțit că această decizie nu este a mea ”, a observat Bucos.

A fost decizia mea și acum, 45 de ani mai târziu, nu mă dezic de ea”, a declarat fostul căpitan Alex Pop. „Este un pic mai complicat, dar această remiză de 10-10 a confirmat pentru ceea ce venisem în Noua Zeelandă. Nu am venit să câștigăm neapărat meciuri, deși asta era important, ci pentru a câștiga respect și credibilitate. Pe de altă parte, am considerat că nivelul nostru de abilități individuale nu este suficient de ridicat pentru a garanta că putem câștiga meciul. A fost suficient să pierdem un balon și am fi pierdut meciul într-o fracțiune de secundă. Am simțit că o remiză, dacă am putea să o asigurăm, ne va oferi un randament mai bun pe termen lung. A fost numai decizia mea și știu că motivele din spatele ei au fost tot ceea ce Irimescu ura mai mult, dar uite că încă ne certăm despre asta aproape jumătate de secol mai târziu. ”

potriva All Black Juniors, când i s-a spus să lovească mingea indiferent de, pentru a păstra egalul precar.

„Trauma” psihologică a remizei de la Wellington, a avut un efect pe termen lung asupra căpitanului român, care a încercat să „răzbune” decizia de a închide jocul la Wellington, câteva luni mai târziu la Bordeaux împotriva Franței.

Deși echipa României a ținut pas oarecum cu greu împotriva unei echipe franceze care funcționează fără probleme, care a menținut inițial apropierea pe tabela de scor prin loviturile de picior ale lui Bucos, un Alex Pop îndrăzneț, totuși i-a îndemnat pe colegii săi să dea drumul la balon cu fiecare ocazie.

Presimțirea care l-a reținut în Noua Zeelandă, când a simțit că jocul mână împotriva unei astfel de opoziții de înaltă clasă ar putea sfârși rău, s-a materializat de o manieră înfricoșătoare la Bordeaux, francezii marcând trei încercări pe intercepție în ultima jumătate de oră, care au dat scorului o proporție exagerată: 36-12.

Pop, un gentleman autentic și principial și-a asumat întreaga responsabilitate pentru fiasco și, în ciuda opoziției lui Irimescu, a demisionat din funcția de căpitan la ședința de analiză de săptămâna următoare.

(va urma)

Sursa: https://www.rfi.ro/sport-123838-valeriu-irimescu-cel-care-schimbat-rugby-ul-romanesc2-antrenor-1973-1975